Angela Merkel, în Turcia, pentru a negocia ranforsarea frontierelor europene

0
348

Cancelarul german Angela Merkel s-a aflat într-o vizită delicată de o zi la Ankara, într-un moment în care UE negociază cu Turcia menţinerea pe teritoriul acestei ţări a unui număr mare de emigranţi izgoniţi de războiul sirian spre Europa. Angela Merkel a reiterat apelul la supravegherea frontierelor şi controlul reţelelor de călăuze, în principal filiera maritimă. În conferinţa comună de presă a estimat că au fost obţinute progrese în legătură cu această colaborare relansându-se procesul de aderare al Turciei la UE, oficial deschis în 2015, dar aflat în punct mort, momentan. Cancelarul doreşte deschiderea capitolelor economice şi monetare, dar şi obţinerea de către Ankara a unor facilităţi pentru vize. Discuţia cu preşedintele islamo-conservator Recep Tayyyp Erdogan, cu doar 2 săptămâni înaintea alegerilor legislative anticipate, în care acesta joacă viitorul politic nu au avut loc în grandiosul palat prezidenţial de la Ankara, fotoreporterii prezenţi opinând că, acest lucru s-a întâmplat la solicitarea Angelei Merkel. Desfăşurată la numai o zi după ce candidatul la primăria Koln (980.000 de locuitori), al patrulea mare oraş al ţării, Henritte Reker a fost înjunghiată sub motivaţie rasistă de un bărbat de 44 de ani, şi la numai câteva zile după adoptarea la summit-ul EU – Turcia a unui acord „de principiu”, Ankara primid promisiunea unui acord de 3 miliarde de euro, fără precizarea calendarului vărsământului, discuţiile au fost considerate ca „fructuoase”. Turcia deţine pe teritoriul său peste 2 milioane de refugiaţi sirieni, Angela Merkel promiţând că procesul de aderare la UE va cunoaşte un nou dinamism.