Peste 100 de persoane, salvate de poliţiştii de frontieră români în Marea Egee

0
397

navaPoliţiştii de frontieră de pe nava maritimă de patrulare MAI 1104 a Gărzii de Coastă, aflaţi în misiune în Marea Egee, au salvat în ultimele zile aproape 120 de persoane, dintre care 56 de copii, aflate pe două ambarcaţiuni ce riscau să se scufunde, persoanele fiind aduse în siguranţă la ţărm şi predate autorităţilor din Grecia.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, echipajul navei MAI 1104, aflat în misiune de supraveghere a frontierelor maritime externe ale Uniunii Europene, a observat în timpul misiunilor de patrulare din Marea Egee, o ambarcaţiune gonflabilă de mici dimensiuni, cu motor, supraîncărcată cu persoane, care se îndrepta către apele teritoriale ale Greciei.

“După evaluarea situaţiei la faţa locului şi având în vedere supraaglomerarea ambarcaţiunii şi riscul de a se scufunda, poliţiştii de frontieră români au demarat acţiunile de salvare. La bordul navei Gărzii de Coastă au fost transbordate în total 70 de persoane, 34 copii, 14 femei şi 22 bărbaţi, care provin din Afganistan, Iran şi Pakistan”, se arată în comunicat.