Elevii din Dolj, introduşi în baza naţională de date

0
386

Având în vedere Adresa Ministerului Educaţiei Naţionale – Direcţia Generală  Management Preuniversitar – Direcţia Management şi Reţea Şcolară, avînd nr. 2119/DGMP/13.09.2017, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a adus la cunoştinţă, tuturor instituţiilor aflate în subordine, introducerea bazelor de date, în centralizarea „ Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România” (SIIIR), a elevilor cuprinşi în anul şcolar 2017 – 2018. Demn de remarcat  este faptul că judeţul Dolj este printre cele care sa află  pe primele locuri în ceea ce priveşte înscrierea la nivel naţional în SIIIR.

janina vascu
Janina Vaşcu

 Procesul în sine are mai multe puncte care trebuie puse în fapt: generarea formaţiunilor de studiu pentru anul şcolar 2017 – 2018; marcarea elevilor absolvenţi , nepromovaţi, respectiv promovarea în anul şcolar următor (2017 – 2018) a elevilor care au promovat anul 206 – 2017. Se operează în submodulul „Promovare elevi”, din cadrul secţiunii „Managementul elevului”, iar insttrucţiunil se găsesc la adresa www.siiir.edu.ro/images/manuale/14.09.2015_promovare_elevi.pdf , una accesibilă tuturor celor interesaţi. Promovarea elevilor în SIIIR este actul prin care se asociază elevilor o stare de final de an 2016 – 2017 şi sunt cuprinşi într-o clasă în anul de învăţământ 2017 – 2018. Specialiştii IT din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj au prezentat, pe suportul computerizat, toate treptele care trebuie respectate de către instituţiile de învăţământ din teritoriu, astfel încât să nu fie probleme. Printre specificaţiile, cu suport logistic, prezentate de către ISJ Dolj, se află şi , prin pictogramele specificate, imposibilitatea dublării unor clase, pe lângă cele deja create. Altfel, ar fi o pierdere de timp. Printr-o Notă, reprezentanţii ISJ Dolj amintesc: „Acum, aveţi toate clasele generate , este indicat să verificaţi/corectaţi denumirile grupelor/cadrelor … Grupele mixte şi clasele simultane vor avea mai multe fracţiuni de grupe/clase , una pentru fiecare fracţiune din care este compusă grupa/clasa. NU ŞTERGEŢI nicio clasă realizată, în special cele care sunt fracţiuni care provin din grupe mixte/clase simultane!”. Sunt date informative, trimise în teritoriu, dar care trebuie puse în aplicare. Din acest punct de vedere, judeţul Dolj este printre cele care au pus în vigoare cerinţele legale. „Doljul, conform notei transmise de către Ministerul Educaţiei Naţionale, a fost printre judeţele fruntaşe la raportarea in SIIIR. După verificarea cerută de către MEN, niciun copil nu mai avea situaţia şcolară „deschisă”. Asta aînseamnă că toate comisiile din şcoli au înţeles să-şi facă datoria”, a precizat prof. Janina Vaşcu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.