Kelemen Hunor: UDMR nu ar vota pentru o nouă restructurare a guvernului

0
432

Liderul UDMR Kelemen Hunor spune, la RFI, că, cel mai probabil, Uniunea nu va vota o nouă listă a Executivului în cazul în care PSD-ALDE vor decide să facă schimbările din Cabinetul Dăncilă printr-o restructurare guvernamentală în Parlament.

El crede că nu este cazul ca Uniunea să voteze un Cabinet restructurat, deoarece se va ajunge din nou în situația unui conflict juridic la Curtea Constituțională. În plus, Kelemen Hunor mai spune că  UDMR îi va lăsa pe cei din coaliția PSD-ALDE să arate că au majoritate. “Dacă am votat o dată Guvernul, primul Guvern Grindeanu, după aceea Tudose, o dată Guvernul Dăncilă, a patra oară nu cred că va fi cazul să votăm un Guvern, mai ales că ei au majoritate. Vreau eu să se demonstreze că au majoritate, ei trebuie să adune 233 de voturi, noi încercăm să nu-i încurcăm nici pe cei din Opoziție, nici pe cei din PSD-ALDE”, a răspuns liderul UDMR. (Hotnews)