Spectacolul „Chirița în Iași”, în premieră, astă-seară, la Teatrul „Colibri”

0
502

Teatrul „Colibri” își așteaptă publicul astă-seară, ora 19.00, la cea de-a treia premieră a anului, „Chirița în Iași”, după Vasile Alecsandri, spectacol în regia lui Beczásy Balázs Áron, cu scenografia semnată de Judit Dobre-Kóthay, asistent scenografie Gyopár Papp, muzica Bakk-Dávid László. În distribuție: Alla Cebotari, Mugur Prisăcaru, Alis Ianoș, Geo Dinescu, Daniel Mirea, Emanuel Popescu, Cosmin Dolea, Adriana Ioncu, Oana Stancu,  Ionica Dobrescu, Robert Iovan, Marin Fagu. «„Chirița în Iași” este un spectacol eveniment, provocator, care plasează celebra piesă a lui Alecsandri în spațiu și timp nedeterminate, un spectacol în care ne regăsim acum, în contemporaneitate», se precizează într-un comunicat de presă al instituției. Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 10 ani, iar prețul unui bilet este 10 lei

Zile de spectacol sunt, la Teatrul „Colibri”, și în week-end. Sâmbătă, 20 aprilie 2019, la ora 18.00, îi cunoaștem pe „Prietenii Motanului Încălțat”, în spectacolul cu scenariul şi regia semnate de actriţa Iulia Cârstea. Alături de colegii de scenă Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoș, Emanuel Popescu prezintă isprăvile unei trupe amatoare de teatru de păpuși și admiratoare a vestitului motan.

Duminică, 21 aprilie 2019, la ora 11.00, este programat spectacolul „De-a capra cu trei iezi”, adaptare după Ion Creangă, scenariul şi regia Iulia Cârstea, muzica Alexandru Iosub, cu Oana Stancu, Rodica Prisăcaru, Alis Ianoș, Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Emanuel Popescu.

Biletele costă 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului, și se pot procura de la Agenţia teatrului, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. După ora de începere a spectacolului accesul în sală nu mai este permis.