Lovitură de stat în Brazilia, după un scenariu cunoscut?

0
104

Într-o carte relativ  recentă, apărută în 2012 sub titlul „Il tradimento. In politica, in amore e non solo” (inutilă traducerea), epistemologul milanez Giulio Giorello îşi ia ca reper fragrant al discursului său un celebru cânt al Comediei danteşti în care doi fraţi toscani din Evul Mediu, adversari politici, se ucid între ei, iar divinul poet îi distribuie în centrul Infernului, considerând o astfel de trădare printre păcatele capitale. De altfel, nelipsită din istoria umanităţii, „înscrisă în legile omeneşti”, cum ar spune poetul, trădarea, în politică, e deja un sport de o amplă şi fecundă popularitate. Despre păcatul lui Iuda nici nu mai e nevoie de amintit, ca de altfel nici despre păcatele, multe, din politica dâmboviţeană; căreia Caragiale i-a oferit un remediu aparent „blând” în corosivitatea sa: să fie, dar să ştim şi noi.

Cazul pe care doresc să-l invoc e tentativa de demitere a preşedintei Braziliei, Dilma Rousseff, aflate la al doilea mandat, un impeachment pe cale de reuşită după ce în Camera Deputaţilor de la Sao Paolo adversarii săi au reuşit să mobilizeze 367 de voturi în favoarea lui „da”, faţă de doar 137 şi 7 abţineri pentru „nu”. Constituţional, urmează votul din Senat, pentru care e suficientă o majoritate simplă, după care destituirea trece în sarcina Curţii Supreme.

Se ştie că demersul acesta urmează tentativei de deferire justiţiei federale a fostului şi popularului preşedinte Lulla da Silva, predecesor şi „guru” al Dilmei, pentru presupuse acte de corupţie constând din favorizarea unei firme petrolifere.

Totul a pornit tot de la o… trădare, parcă în oglindă cu atâtea episoade de la noi, sfârşind cu retragerea, în 2013, a PNL-ului lui Crin Antonescu din USL şi de la guvernare. Trădătorul nu-i altul decât propriul vicepreşedinte al Dilmei Rousseff, Michel Temer, şeful partidului de centru dreapta, PMDB (Mişcarea democratică braziliană), aliată la guvernare, cel care, „scăpând” în spaţiul public prin ceea ce avea să califice drept „eroare”, asumându-şi-o totuşi ulterior, îşi exprima intenţia de a prelua Puterea şi de a organiza, ca interimar, un  nou scrutin electoral.

Ca în atâtea cazuri de o astfel de speţă, e greu să te pronunţi cu privire la legitimitatea unui asemenea act, mai ales că e vorba de acuzaţia de a fi trucat bugetul, iar nu de a fi fost beneficiara vreunui folos material. Ceea ce se ştie este faptul că actuala preşedintă, cu origini bulgare, o aprigă luptătoare contra regimului dictatorial militar, torturată şi închisă mulţi ani, era percepută– şi încă este în rândul unei majorităţi a populaţiei –  departe de suspiciuni de corupţie. Cum însă corupţia, devenită un năucitor flagel în rândul clasei politice mai de peste tot, e în mod curent asociată cu crizele economice, iar Brazilia tocmai traversează în ultimul an una de proporţiile celei europene din 2009, „trădătorii” nu puteau să rateze un prilej atât de oportun.

Surpriza votului, masiv contra, a fost augmentată şi de manifestările populare de bucurie, în tipic „carioca”, desfăşurate pe străzile capitalei, mai ales, ca şi pe stadioane. Analişti mai atenţi şi mai cunoscători ai cazului remarcau însă faptul că această primă victorie a opozanţilor e mai ales una a aceleiaşi capitale, Sao Paolo, unde Confindustria locală, FIESP, s-a aflat la originea şi la cârma protestelor, în baza unor raţiuni nelipsite de interese economice ce depăşesc cadrul naţional şi trimit spre capitalul nord-american.

În plus, nu-i lipsit de semnificaţie nici faptul că slăbiciunea opoziţiei reprezentate de social-democraţii lui Neves, partid de dreapta, constă în alianţa de-acum cu Temer şi cu Eduardo Cunha, primul deja pus sub acuzaţie dar apărat de imunitate, el fiind şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, iar cel de-al doilea, actualul vice al Dilmei, Michel Temer, „beneficiar” la rându-i al unei proceduri de impeachment încă nesoluţionate.

Nu ştiu cum se va încheia acest episod ce pare un copy-paste de la noi şi de prin alte părţi, însă cunosc opinia unor prieteni brazilieni, personalităţi culturale de nivel internaţional, care mă asigură că e vorba chiar de o lovitură de stat. Şi, tocmai fiindcă îi cunosc atât de bine, le împărtăşesc nu doar părerea, ci şi îngrijorarea.

Cât despre Dilma Rousseff, ea a declarat că nu va demisiona şi că va lupta spre a-şi demonstra nevinovăţia.