Şcolile din mediul rural se luptă cu sărăcia şi abandonul

0
1078

eleviPeste două treimi din unităţile de învăţământ din mediul rural se confruntă cu cel puţin un factor de risc educaţional, cum ar fi rezultate slabe la evaluarea naţională, risc de abandon şcolar, rate ridicate de absenteism şi repetenţie, şi cu unul sau mai mulţi factori de risc socio-educaţionali, cum ar fi elevi proveniţi din familii dezavantajate economic sau spaţii şi dotări materiale insuficiente. Spre exemplu, abandonul şcolar este prezent în 40% din unităţile de învăţământ din mediul rural. Două treimi din unităţile de învăţământ au elevi din familii dezavantajate economic, iar liceele sunt cele mai expuse la abandon şcolar şi absenteism.

Abandonul şcolar este prezent în 40% din unităţile de învăţământ din mediul rural, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în licee. În ceea ce priveşte absenteismul de la ore, acesta apare cel mai des tot în învăţământul liceal, iar regiunea Bucureşti-Ilfov are cele mai slabe rezultate privind prezenţa la ore, cu o medie anuală de absenţe de peste 32 de ore/elev. Aceste date au reieşit din studiul „Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural”, realizat de Fundaţia World Vision România, la iniţiativa şi cu finanţarea Fundaţiei Vodafone România. Studiul este reprezentativ la nivel naţional şi a fost efectuat în perioada februarie-iulie 2017.

„Studiul face o analiză complexă a factorilor de risc ai abandonului şcolar la care sunt expuşi copiii din mediul rural, unde rata de participare şcolară este cu 20% mai mică faţă de mediul urban. În acest context, riscul de abandon este major, cu foarte mulţi factori la bază, iar paleta modelelor de intervenţie poate fi foarte largă. Doar bazându-ne pe astfel de studii, reprezentative pentru starea învăţământului din mediul rural, putem propune intervenţii valide, care să contribuie la creşterea calităţii educaţiei şi la prevenirea abandonului şcolar”, a declarat dr. Mihaela-Loredana Nabăr, head of grants acquisitions and management departament,  în cadrul fundaţiei World Vision România.

Şapte din zece şcoli din mediul rural au elevi care repetă clasa

scoalaStudiul mai arată că şapte din zece unităţi de învăţământ din mediul rural au elevi care repetă clasa, iar regiunea centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu – are cel mai mare procent de repetenţie. În ceea ce priveşte provenienţa elevilor din familii dezavantajate economic, două treimi (62,6%) din unităţile de învăţământ au elevi cu dosar de bursă socială, elevi instituţionalizaţi sau elevi în plasament. Peste 15% din unităţi au semnalat nevoi privind îmbunătăţirea dotării spaţiului şcolar, procentul cel mai ridicat fiind înregistrat în zona Sud Vest-Oltenia, unde peste un sfert dintre unităţi (27,8%) au nevoie de astfel de intervenţii.

„Am iniţiat acest studiu din nevoia de a identifica zonele în care Fundaţia Vodafone România va investi prin programele de educaţie, astfel încât acestea să aibă un impact real şi vizibil. În mediul rural, mulţi copii renunţă la şcoală, iar numeroşi elevi se află în imposibilitatea de a urma un liceu sau o şcoală profesională din cauza sărăciei. Mai târziu, aceşti tineri se confruntă cu dificultăţi în integrarea pe piaţa muncii şi chiar în societate, aspecte pe care sperăm să le îmbunătăţim cu ajutorul programelor pe care le vom derula”, a declarat Angela Galeţa, directorul Fundaţiei Vodafone România.

Studiul a fost realizat în peste 2.500 de unităţi de învăţământ

Studiul „Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural” acoperă 2.591 de unităţi de învăţământ din mediul rural, ceea ce reprezintă peste 80% din şcolile gimnaziale, liceele şi şcolile profesionale existente în acest mediu. Studiul a fost efectuat pe baza datelor oferite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar şi a răspunsurilor obţinute la chestionarele aplicate unui număr de peste 3.000 de cadre didactice şi peste 750 de elevi din mediul rural.