Razii de amploare în Dolj, la sfârşit de săptămână

0
390

În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii doljeni, împreună cu „mascaţi”, au organizat o razie de amploare în judeţ, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie, dar şi a încălcării legislaţiei rutiere. Au fost instituite 31 de filtre rutiere, unde au fost verificate peste 650 de autovehicule. Oamenii legii au testat 393 de şoferi cu aparatul etilotest, constatând 11 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, fiind reţinute 24 de permise de conducere, în 8 cazuri motivul fiind conducerea sub influenţa alcoolului.

raziePeste 145 de poliţişti din cadrul IPJ Dolj, de la formaţiunile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, precum şi „mascaţi” din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale de la IPJ Dolj, au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o razie de amploare la nivelul judeţului Dolj, pentru prevenirea şi combaterea abaterilor la regimul circulaţiei rutiere, precum şi pentru reducerea accidentelor de circulaţie, fiind vizaţi, în primul rând, „petrecăreţii” care urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Oamenii legii au instituit 31 de filtre rutiere pe mai multe artere de circulaţie din Craiova, dar şi pe principalele drumuri din judeţ, unde au fost controlate 652 de autovehicule. De asemenea, poliţiştii au legitimat 759 de persoane, fiind efectuate atât controale corporale, cât şi controale asupra bagajelor în peste 78 de cazuri. Dintre acestea, 16 persoane au fost conduse la sediile unităţilor şi subunitătilor de poliţie, fiind totodată efectuate 83 de verificări în bazele de date.

„Poliţiştii rutieri prezenţi în stradă au efectuat 393 de testări cu aparatul etilotest, ocazie cu care au constatat 11 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, fiind reţinute 24 de permise de conducere, în 8 cazuri motivul fiind conducerea sub influenţa alcoolului. Tot în cursul acestei razii au fost retrase 9 certificate de înmatriculare. Au fost depistate 10 persoane care au comis infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, fiind totodată aplicate 207 sancţiuni contravenţionale atât în ceea ce priveşte nerespectarea legislaţiei rutiere, cât şi pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti se ridică la 83.895 lei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Cătălin Dochia.

30 de arestaţi la domiciliu, verificaţi de poliţişti

razie 2În plus, poliţiştii au fost prezenţi în stradă în număr mare şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o altă acţiune având drept scop menţinerea unui climat de siguranţă civică şi respectarea hotărârilor şi dispoziţiilor organelor judiciare. La această acţiune au participat efective de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei municipiilor Craiova, Calafat şi Băileşti, precum şi din cadrul subunităţilor de poliţie din oraşele Segarcea, Bechet, Dăbuleni şi Filiaşi. Oamenii legii au verificat 32 de locuri şi medii de interes operativ, 56 de localuri de alimentaţie publică, printre care săli de jocuri, baruri, precum şi alte localuri de agrement. Totodată au fost legitimate 98 de persoane şi controlate peste 40 de autovehicule. Poliţiştii doljeni au efectuat 30 de verificări inopinate la persoane arestate la domiciliu conform dispoziţiilor legale în vigoare. Au fost aplicate şi 19 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5.535 lei, cu ocazia acţiunii fiind constatate şi 2 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, după cum a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.