La Liga: Real Madrid, precum FC Santos din „epoca Pele”

0
399

real madridDacă FC Santos-ul lui Pele a marcat meci de meci, spun statisticile, între 21 noiembrie 1961 şi 15 august 1966, acelaşi lucru l-a reuşit şi Realul lui Zinedine Zidane, cu cel puţin un gol în 73 de partide consecutive, între 30 aprilie 2016 şi 17 septembrie a.c. Aseară, la San Sebastian, pe „Anoeta” (24.966 spectatori), Real Madrid s-a impus cu 3-1 (2-1), prin golurile realizate de Mayoral (min. 19). K. Rodrigues (min. 36-autogol) şi G. Bale (min. 61). Pentru gazde a punctat tot K. Rodrigues (min. 28). Cu numai o victorie şi două remize surprinzătoare în aceast început de campionat, Real Madrid avea nevoie vitală de victorie, deşi era lipsită de aportul lui Ronaldo şi Marcelo, ambii suspendaţi, Benzema, Kroos şi Kovacic, accidentaţi, pentru a nu mări ecartul de patru puncte care o desparte de FC Barcelona. Oricum a obţinut o victorie importantă în Ţara Bascilor. Alte rezultate: Eibar – Leganes 1-0; Levante – Valencia 1-1; Getafe- FC Barcelona 1-2; Betis Sevilla – Deportivo la Coruna 2-1; Atletico de Madrid – Malaga 1-0; Alaves – Villarreal 0-3; Girona – FC Sevilla 0-1; Las Palmas – Athletic Bilbao 1-0.