Parfumuri contrafăcute, de peste 200.000 de lei, depistate la Calafat

0
454

Poliţiştii de frontieră de la Calafat au făcut, în ultimele două zile două capturi importante. Dacă despre ţigaretele de contrabandă, care sunt foarte des rechiziţionate la PTF Calafat, nu mai este o supriză, la intrarea în ţară , pe relaţia Bulgaria, a fost confiscată o cantitate de peste 1.200 de parfumuri contrafăcute, a căror valoare a fost evaluată la 242.400 de lei.

În data de 16 iulie, la PTF Calafat poliţiştii de frontieră au desfăşurat acţiuni specifice, pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate, pentru control, mai multe mijloace de transport. Oamenii legii au descoperit, într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria, 1.212 parfumuri, susceptibile de contrafacere.

Şoferul a declarat că este angajat la o firmă de curierat şi nu a putut prezenta documente de provenienţă a mărfii transportate. Întreaga cantitate, evaluată la 242.400 de mii de lei, a fost confiscată. Poliţiştii de frontieră continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”.

După foarte scurt timp, la primele ore ale zilei de 17 iulie, la PTF Calafat s-a prezentat, tot pentru intrarea în România, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui autocamion înmatriculat în ţara natală. În urma controlului efectuat, în cabina mijlocului de transport au fost descoperite 530 de pachete de ţigarete, cu timbru fiscla bulgăresc. Şoferul a declarat că nu ştia că intră sub incidenţa codului fiscal românesc. Întreaga cantitate, evaluată la 8.172 de lei, a fost confiscată.