Franţa – Spania, semifinala CM, de Ziua Franţei

0
6

“Marseilleza” va avea o conotaţie specială pentru “cocoşii galici” în seara aceasta, nu doar pentru ca trupa lui Deschamps dispută semifinala de Mondiale, la Dallas, de la ora 22.00, contra Spaniei, ci şi pentru că azi este Ziua Franţei, se împlinesc 237 de ani de la căderea Bastiliei.

Mbappe şi colegii săi au mărşăluit până în această fază având numai victorii, într-o manieră impresionantă, care-i face principali favoriţi la titlu, chiar dacă azi au în faţă campioana europeană, care i-a învins şi în semifinale la Euro 2024 (2-1) şi în aceeaşi fază anul trecut în Liga Naţiunilor (5-4). Franţei este de două ori campioană mondială (1998, 2018), în timp ce Spania a cucerit trofeul doar în 2010.

Este doar a doua oară când Franţa şi Spania se întâlnesc la Mondiale, prima fiind în optimile de finală în 2006, când Franţa, care avea să dispute finala cu Italia, s-a impus cu 3-1.

“Spania este favorită, Și asta nu pentru a pune presiune pe Luis de la Fuente și echipa sa. Oamenii au așteptări mari de la Spania. Știu să atace, să se apere bine și să nu primească goluri. Ar putea fi un meci spectaculos între două echipei cu calități ofensive. Important este să-i limitezi influența lui Yamal, unu la unu e dificil, dar nici duelurile cu unii dintre jucătorii mei nu vor fi o plimbare în parc” a spus selecţionerul Franţei, Didier Deschamps.

Selecţionerul Spaniei, Luis de la Fuente, a declarat înainte de meci: “Iulius Caesar, unul dintre marii cuceritori din istorie, a spus că nu există mare realizare fără suferință. Și subscriu la această sintagmă, având în vedere fascinația mea pentru lumea romană. Este una dintre expresiile care îmi plac și pe care o transmit jucătorilor mei. Dacă vrei să realizezi ceva în viață, trebuie să lași ceva în urmă și să fii dispus să suferi. Și suntem pregătiți să suferim. Câștigarea Cupei Mondiale ar fi cireașa de pe tort. Avem asta în minte, deși este dificil”

Meciul Franţa – Spania va fi arbitrat de Ivan Barton din El Salvador.

Dacă ieri a fost prima zi de pauză la Turul Franţei, Marea Buclă se reia azi, de Ziua Franţei, cu etapa a 10-a, între Aurillac și Le Lioran (166,6 km), o etapă montană în Masivul Central, tricoul galben fiind purtat tot de marele favorit, slovenul Tadej Pogacar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *