Alegerile europene: Michel Barnier o posibilă ofertă (LREM) pentru preşedinţia Comisiei Europene!

0
88
 Fără prezenţă, actualmente, în Parlamentul European, partidul lui Emmanuel Macron, La Republique en Marche (LREM), nu susţine, declarat niciun spitzenkandidat, desemnat de marile grupări politice, pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Adică, nici germanul Manfred Weber, din partea PPE, nici olandezul Frans Timmermans, oferta social-democraţilor (S&D). Numele vehiculat, cu insistenţă, în tabăra LREM, este cel al francezului Michel Barnier, ex-negociatorul principal pentru Brexit. Fost ministru, pe mandatul preşedinţilor Jacques Chirac şi Nicolas Sarkozy, Michel Barnier (68 ani), figură a dreptei pro-europene, cu suficientă vizibilitate, după ce a probat o statură de cvasi-şef de stat, în prelungitele negocieri  impuse de Brexit, demonstrându-şi competenţele, se află cum s-ar spune în pole-position. Dar lucrurile rămân complicate, atâta vreme cât nu se cunoaşte, efectiv, pe ce vor putea conta viitorii eurodeputaţi LREM şi coaliţia acestora. În 2014, luxemburghezul Jean Claude Juncker, spitzenkandidat al PPE, a venit în frunte la alegerile europarlamentare, înaintea de a prelua preşedinţia Comisiei Europene, în urma unei conivenţe între şefii de stat din UE. Nimic nu se va putea întâmpla însă fără acordul Germaniei, care domină PPE, grupul cel mai puternic şi S&D. Va accepta Angela Merkel ca bavarezul Manfred Weber, din partea CSU, aliatul său pe scena naţională, să fie dat la o parte? Încarnând linia dură, lipsit de experienţă, dar şi de carismă, Mafred Weber este mai degrabă o monedă de schimb pentru Angela Merkel, care doreşte, între altele, un german în fruntea Băncii Centrale Europene. Deocamdată, calculele sunt doar teoretice, şi nu artimetice, dar prelungirea Brexit până la 31 octombrie a.c., când se şi instalează viitoarea Comisie Europeană, l-ar putea avantaja pe Michel Barnier, actorul central al dosarului. Apoi, această nouă amânare ar putea obliga Regatul Unit, finalmente, să participe la alegerile europarlamentare şi să trimită un contingent de parlamentari în Parlamentul European. Prin ricoşare, grupul central pe care îl doreşte LREM, construit în jurul său, s-ar putea dovedi mai firav decât se speră. Cum în discuţie vor fi multe posturi cheie, a căror repartizare se va cristaliza la Consiliul European din 20-21 iunie a.c., multe lcururi nu au răzbătut în spaţiul public. Deocamdată, nemulţumirile sunt multe la număr, şi fiecare ţară europeană are o proprie viziune, care trebuie articulată cu celelalte. Parlamentul European este singura instituţie a Uniunii Europene ai cărei reprezentanţi sunt aleşi prin sufragiu universal direct. Numai că această entitate europeană, care se împarte între Bruxelles şi Strasbourg (odată pe lună) are competenţe limitate. Practic, Parlamentul European poate fi comparat cu un regim parlamentar, german sau francez. Consiliul European, care reuneşte şefii de stat este camera superioară, Parlamentul – camera inferioară, iar Comisia Europeană joacă rolul de guvern european. În materie de iniţiativă legislativă, deputaţii europeni au de multe ori un rol figurant. Fiindcă tratatele europene prevăd ca procedură ordinară o paritate între Parlament şi Consiliu, cele două organisme neputând adopta un act fără acordul consensual. Sesiunea din Parlamentul European nu a demonstrat altceva decât că UE şchioapată rău. Despre România s-a spus că are probleme cu statul de drept, mulţi europarlamentari străini  s-au întrecut în aprecieri, fără ca vreo unul din ei să dea despre problemele evocate o minimă lămurire. Care vor fi negocierile între Berlin şi Paris pentru viitoarea arhitectură a Comisiei Europene, Consiliului European şi Parlamentului European, rămâne de urmărit. Dar cu siguranţă ne putem aştepta la surprize, pe care nici nu le bănuim.