Campania pentru conștientizarea importanței votului din 26 mai a ajuns la Craiova

0
386
Biroul Parlamentului European în România a organizat, ieri, la Cinema Inspire Mercur, dezbaterea ”EU vs. Dezinformare – O Europă în care poți avea încredere”.  Evenimentul și-a propus să conștientizeze tinerii că trebuie să participe la alegerile europarlamentare de pe 26 mai și să fie bine informați în legătură cu valorile și beneficiile care decurg din acest vot.
Evenimentul de la Craiova a fost organizat sub umbrela #DeDataAstaVotez, fiind al cincilea din seria „EU’re here to stay”, și s-a bucurat de o participare destul de mare din rândul tinerilor. Patru experți în politici europene, fake news și social media – Ioana Avădani, președintele Centrului pentru Jurnalism Independent, Elena Calistru, președintele Asociației Funky Citizens, Andra Bistriceanu, promotor pentru democrația europeană în 2018 și Cora Gabriela Sanda, președintele Asociației Pro Civica Oltenia – au dezbătut împreună cu participanții din sală de ce este bine să votăm la alegerile europarlamentare și cum pot fi demontate miturile false ce se propagă despre Uniunea Europeană, dezinformări menite să descurajeze participarea la vot.
Elena Calistru:  „Noi facem protecția consumatorului de politică”
Cu o experiență îndelungată în social media, Ioana Avădani este de părere că România se află printre cele mai vulnerabile, dacă nu chiar cea mai vulnerabilă țară în fața dezinformărilor de orice fel. „Zona noastră cea mai vulnerabilă, la nivel de societate, este încrederea în instituții. Există și o zonă vulnerabilă, la nivel individual: creierul nostru, care este bombardat de foarte multe informații și care nu este educat să le cearnă”. Elena Calistru spune că, pentru a se apăra de dezinformările care circulă despre UE și, în general, fiecare consumator de media ar trebui să-și pună mai întâi întrebări, să se îndoiască și să verifice informațiile: „Ce facem noi la Funky Citizens este un fel de protecția consumatorului de politică: verificăm, prin fact-checking, dacă domnii politicieni spun sau nu adevărul. Pentru o simplă declarație, ne petrecem și 36 de ore citind pagini întregi de bugete”.
Ioana Avădani: ”Tinerii nu se mai uită la tv, nu mai ascultă radio”
Cora Gabriela Sanda susține că dezinformarea poate fi combătută și printr-o educație civică, care trebuie să se facă în școli începând de la clase cât mai mici, cum ar fi cele de gimnaziu. „Educația civică este absolut esențială. Ne lovim de o serie de idei preconcepute, moștenite din familie, pe care copiii ajung să le creadă foarte bine. Este bine să se facă de la o vârstă fragedă, în perioada preșcolară, când se formează ideile”. Din întâlnirile pe care le are cu tinerii, Ioana Avădani spune că a observat cum, de la an la an, generațiile au un spirit critic mai dezvoltat, chiar mai dezvoltat decât cel al profesorilor, dar că ei trebuie să fie învățați cum să-l folosească într-un scop constructiv. „Tinerii nu se mai uită la tv, nu mai ascultă radio, ca să nu mai vorbim dacă mai cumpără vreunul ziare. Se desprind de infosferă, iar toate informațiile le iau de pe rețelele de socializare, mai puțin de pe Facebook, pentru că ei s-au mutat pe Instagram acum”, a remarcat Ioana Avădani.
Andra Bistriceanu: „Apartenența la familia europeană”
Andra Bistriceanu crede că trebuie să existe, într-adevăr, o educație civică în școli, și a recomandat să se plece de la o temă majoră: copiii să fie conștientizați că aparțin familiei europene, că sunt cetățeni europeni. Elena Calistru a militat pentru o implicare mai mare a tinerilor și, în general, a tuturor celor care vor ieși la vot pe 26 mai. „Eu mi-aș dori ca, până să ajungă la vot, să îi tragă de mânecă pentru politicieni și să îi întrebe ce vor face pentru ei când vor ajunge în Parlamentul European”.
Ca o concluzie la cele dezbătute, reprezentantul Biroului Parlamentului European în România, Elena Stănescu, a atras atenția că „toate eforturile noastre sunt apolitice, instituționale, și au drept scop ca toți cetățenii să voteze informați”. Dan Cărbunaru, jurnalist la portalul caleaeuropeană.ro, a subliniat, la rândul său, că votul de pe data de 26 mai să fie dat în cunoștință de cauză, iar cetățenii să se informeze din surse credibile.