Jerry l-a păcălit pe StraTom

0
373

După ce a apărat un penalty şi s-a opus altor câteva ocazii de gol, Straton a greşit decisiv la faza unicului gol al meciului de la Ploieşti

Ar fi jenant ca la Craiova să se mai vorbească de Europa League după cum s-a prezentat echipa în meciul cu ultima clasată. Petrolul a surclasat ca joc echipa lui Mogoşanu, dominând clar, câştigând şi chiar permiţându-şi să rateze un penalty. „Lanterna roşie” s-a distrat în careul Craiovei în prima repriză, defensiva lui Mogoşanu continuând practic prestaţia dezastruoasă din partea a doua a meciului cu CFR Cluj. Straton a început nesigur, respingând în faţă o minge trimisă pe mijlocul porţii, dar apoi şi-a salvat echipa în câteva rânduri, invlusiv la un penalty executat de Paolucci în ultimul minut al primei părţi. Craiova scăpase de gol, dar nu şi de obişnuita eliminare, de această dată Kay acumulând rapid galbenele, al doilea, la faza penalty-ului. Forcingul gazdelor a continuat o dată cu startul reprizei secunde şi nu a trecut mult până la deschiderea scorului. Popov i-a pasat din alunecare lui Straton, care şi-a anulat toate intervenţiile precedente cu o „chiflă”-assist pentru Astafei, care a tras prost, dar mingea s-a strecurat în poartă, ajutată şi de Popov. Vătăjelu a fost umilit apoi de Gavrilă în două rânduri, dar gazdele n-au mai concretizat ocaziile, din pricina finalizării precare. Când nu mai avea ce pierde, Craiova a ieşit la joc, dar în numai două rânduri a fost periculoasă, la un şut al lui Vătăjelu spre colţul lung şi la o reluare a căpitanului Zlatinski, trădat de piciorul drept.

Dincolo de rezultatul negativ, Universitatea a confirmat că nu are look de cupele europene, dar mai grav, că este o candidată la retrogradare, lotul restrâns, corpul tehnic modest şi moralul precar fiind elemente care pot cântări decisiv în returul play-out-ului.

Mogoşanu: „Mi-aş fi dorit să fim mai ofensivi, dar ăsta e lotul”

Daniel Mogoşanu s-a plâns de lotul restrâns şi de faptul că în fiecare meci echipa rămâne în inferioritate numerică. „Mi-aş fi dorit din tot sufletul să fac o echipă mai ofensivă, dar cred că ar fi bine să ne uităm pe foaia de joc şi să vedeţi ce jucători am avut la dispoziţie. Nu am avut jucători ofensivi, pentru că ştiţi că şi Bancu este suspendat, Mateiu nu şi-a revenit după accidentare, ăsta este lotul de care dispun în acest moment. Rămân cu tristeţea că la ultimele jocuri terminăm cu jucători eliminaţi şi că nu reuşim să avem continuitate în rezultate. Banca de rezerve este aceeaşi, de fiecare dată sunt aceleaşi schimbări, deci asta este situaţia. Ne luptăm în continuare pentru puncte şi pentru Liga Europa. Ca să ajungem în Europa trebuie să parcurgem fiecare etapă în parte şi să acumulăm puncte”, a declarat Daniel Mogoşanu.

Straton: „De acum înainte nu vom mai pierde”

Portarul Cătălin Straton a avut tot felul de reproşuri, de parcă echipa ar fi câştigat şi el ar fi făcut un meci extraordinar, adăugând că are convingerea că Universitatea nu mai pierde până la finalul campionatului: „Le mulţumesc suporterilor noştri că ne-au încurajat până la sfârşit. Nu ştiu ce vom face de acum înainte. Nu mă învinovăţesc cu nimic legat de gol, pentru că nu este posibil să primesc aşa pasă de la trei metri. M-am săturat să aud că e vina portarilor. Nu ştiu dacă e vina portarilor sau a altcuiva. A fost un eşec, mergem mai departe. Universitatea Craiova rămâne favorită pentru locul şapte şi ţineţi minte ce vă spun: de acum înainte nu vom mai pierde nici un meci. Nu sunt unul dintre căpitani, sunt unul dintre componenţii echipei şi ţin să le mulţumesc colegilor că sunt întotdeauna alături de mine. Şi eu sunt alături de ei şi împreună formăm o familie şi o să o scoatem la capăt. Nu mai dramatizaţi situaţia Craiovei, că nu e aşa de rău”, a tunat Straton.

Gane: „Nu am căutat răzbunare, Craiova e echipa la care am jucat şi am antrenat”

Antrenorul Petrolului a declarat după meci că nu a fost vorba de o revanşă după ce a fost demis acum un an şi jumătate de la Universitatea, dar se bucură că Petrolul are în continuare şanse de salvare. „Am avut foarte multe ocazii, am pus presiune pe adversar şi am reuşit să dăm un gol meritat în a doua repriză, după care ne-am speriat puţin. N-am câştigat de foarte mult timp acasă şi am lăsat-o puţin pe Craiova să vină peste noi, dar fără să ne pună probleme. Cred că suporterii care au venit la stadion au fost mulţumiţi de ce au văzut şi sperăm să continuăm pe linia asta. A fost un meci de care pe care, pentru că şi Craiova a venit să câştige. Mai sunt şapte etape, depindem şi de celelalte rezultate, dar dacă ne ajută e posibil să mai recuperăm din puncte şi putem spera. Mai avem patru meciuri acasă, următorul e cu Botoşani, aşa că mergem pas cu pas şi o să vedem unde ajungem pe final. Respect toate echipele pe care le-am antrenat, nu am căutat nici un moment răzbunarea, am văzut numai de echipa mea. Craiova este echipa la care am crescut, am antrenat acolo şi îi urez baftă în continuare”, a declarat Jerry Gane.