Cooptat în delegaţia guvernamentală, condusă de premierul Emil Boc, care a efectuat o vizită în China, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a acordat un interviu pentru site-ul hotnews.ro despre efectele economice ale acestui demers, menit să „recredibilizeze România ca partener economic important al Beijingului”. Citind cu atenţie interviul respectiv capeţi convingerea că şeful diplomaţiei de la Bucureşti oferă explicaţii puerile şi justificări de circumstanţă pentru starea actuală a relaţiilor bilaterale între cele două ţări. Generalităţile furnizate despre „actorul global inconturbabil care este China” erau cunoscute, iar pentru cei interesaţi de detalii există o bibliografie solidă şi ar merita semnalată în context cartea „Când China va învinge” a lui Stephane Marchand, director general adjunct al cotidianului „Le Figaro”. Ce ne spune, de la faţa locului, între altele, Teodor Baconschi? „Din păcate, în ultimii 15 ani, s-a făcut foarte mult balet diplomatic Bucureşti-Beijing”. Afirmaţie parţial corectă. Dovadă că, de şapte luni, Bucureştiul nu are ambasador la Beijing. Pe de altă parte, ceea ce nu ne mai spune „rafinatul intelectual democrat-creştin” Teodor Baconschi este că noi mai avem încă probleme cu anticomunismul, care într-un regim de austeritate ne costă ceva, cum afirmă într-un editorial Alina Mungiu. «Domnul Tismăneanu să nu mai conducă anticomunismul din vila lui Ceauşescu de pe „Mircea Eliade”, că dă simbolic foarte prost, să renunţe la ideea că poate face un monopol, o megacomisie anticomunistă cu toată lumea depinzând de el ca patron (vă scutesc de multele detalii pe tema asta, dar ele abundă), în fond o idee profund comunistă, şi să înţeleagă că anticomuniştii sunt primii care trebui să procedeze altfel, nu prin numiri politizate şi fără concurs, cum a făcut el la IICCMER, sau alocări de fonduri la fel de preferenţiale. Că dacă nici în astea simbolice nu suntem mai breji decât erau comuniştii, costul de imagine e chiar mai mare decât cel în bani». La Beijing e destul de greu de înţeles „opera” lui Vladimir Tismăneanu. Deşi conducerea acestei mari puteri economice a lumii are alte preocupări şi alte ţeluri. Totuşi, e destul de straniu să o ţii „gaia maţu’” cu condamnarea comunismului, „sistem nelegitim şi criminal”, care nu mai are nici parastas în România, şi să doreşti să fii luat în seamă de liderii comunişti chinezi. Şi ce ne mai spune înţeleptul creştin-democrat Teodor Baconschi, nepărăsit, probabil, de obsesia votului prin corespondenţă? „China este un stat puternic, centralizat, care are o memorie instituţională foarte bună”. Afirmaţie, din nou, parţial corectă. Numai că este dezavantajoasă pentru Bucureşti. De „memoria instituţionalizată” este vorba. Teodor Baconschi opinează că „e nevoie să ne facem cunoscuţi la nivelul noi generaţii de lideri, pentru că cei din generaţia actuală, care exercită puterea, au în istoria lor politică personală amintiri despre România”. Logica diplomatică a lui Teodor Baconschi este descumpănitoare. Cu alte cuvinte, cu actuala generaţie de lideri politici chinezi, unii legaţi afectiv de România, n-am reuşi să le demonstrăm seriozitatea, pentru a obţine un plus de credibilitate în parteneriatul bilateral, în schimb avem speranţe legate de noua generaţie de tineri, care va fi propulsată anul viitor de Congresul Partidului Comunist Chinez. Deşi, cum singur recunoaşte, „totul este prestabilit pas cu pas în politica internă şi cea externă a Chinei”. Ca să nu ne mai lungim cu vorba, Teodor Baconschi n-a înţeles nimic din vizita în China şi nici din psihologia asiaticilor.
