Spitalele doljene, în cursa pentru salvarea de la retrogradare

0
359

În cele doar două săptămâni care au mai rămas până la sfârşitul anului, Ministerul Sănătăţii va decide dacă va retrograda sau nu spitalele doljene care la clasificarea pe categorii, ce a avut loc în vară, au primit planuri de conformitate. Până ieri, toate unităţile sanitare din judeţul Dolj aflate în această situaţie au depus documentaţia necesară la Direcţia de Sănătate Publică.

În urmă cu câteva luni, Ministerul Sănătăţii a hotărât ca unităţile sanitare cu paturi din întreaga ţară să fie clasificate în funcţie de nivelul de competenţe în cinci categorii. Împărţirea s-a dovedit a fi una foarte importantă întrucât în baza acestui criteriu spitalele au fost finanţate şi le-au fost repartizate fondurile necesare pentru dotarea cu aparatură medicală. Pentru că nu toate unităţile sanitare îndeplineau la momentul respectiv criteriile necesare pentru a intra într-o categorie, autorităţile au făcut un compromis şi au stabilit ca până la sfârşitul acestui an să-şi reglementeze situaţia prin intermediul unor planuri de conformitate. În cazul în care nu dovedesc însă că au respectat obiectivele asumate, unităţile sanitare respective riscă să fie retrogradate.

Au depus planurile de conformitate

Toate spitalele doljene care au primit clasificare împreună cu planul de conformitate îşi depuseseră până ieri, în ultima zi în care se mai putea face acest lucru, dosarele prin care doresc să demonstreze că au respectat obiectivele impuse de autorităţile sanitare la momentul clasificării. Până la sfârşitul anului, acestea vor fi analizate, urmând să se stabilească atât cele care rămân clasificate conform primelor evaluări, cât şi cele care vor fi declasificate. În această situaţie sunt peste 110 unităţi din ţară care ar trebuie să aibă planuri de conformitate. În Dolj, printre unităţile sanitare cu plan de conformare se numără Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, Spitalul Orăşenesc „Aşezămintele Brâncoveneşti” Dăbuleni, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova, Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova, Spitalul Clinic CF Craiova şi Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja” din Craiova.

Majoritatea spitalelor din Dolj, în categoria a patra

Conform celor stabilite de Ministerul Sănătăţii, categoria întâi este cea a unităţilor cu un nivel de competenţe foarte înalt. Adică spitale care asigură asistenţă medicală la nivel regional, nu doar pentru populaţia din judeţul respectiv, ci şi pentru judeţele limitrofe. Acestea trebuie să dispună de cel mai înalt nivel de dotare şi încadrare cu resurse umane corespunzătoare. Spitalele de categoria a doua sunt unităţile sanitare cu nivel de competenţă înalt. Ele deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe cu nivel înalt de dotare şi încadrare resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate. Majoritatea spitalelor doljene au fost incluse, însă în categoria a IV-a. Aici se găsesc unităţile sanitare cu nivel de competenţă bazal ce se adresează pacienţilor cu afecţiuni cu grad mic de complexitate.