Craiovenii care locuiesc la bloc vor primi căldură în apartamente pe timp de noapte, începând de mâine. Furnizarea agentului termic are loc între orele 20.00 și 8.00 dimineața și reprezintă probele la cald pe care le efectuează, în această perioadă, SC Termo Craiova. Anul trecut, căldura din apartamente a fost pornită de la data de 1 noiembrie.
SC Termo Craiova a anunțat că, de mâine, va începe efectuarea probelor la cald pentru testarea rețelei de distribuție a agentului termic. Furnizarea se va face doar pe timp de noapte, între orele 20.00 și 8.00 dimineața, timp în care caloriferele se vor încălzi concomitent, în tot orașul. „Am făcut anunțuri către toate asociațiile de proprietari din Craiova și vom începe efecturea probelor la cald, adică umplerea instalațiilor cu apă fierbinte. Este o măsură de siguranță pe care o luăm în fiecare an pentru a vedea cum se comportă conductele noastre, ca să nu ne trezim că avem parte de avarii mai mari atunci când furnizarea propriu-zisă va fi pornită în tot orașul”, a declarat Lorena Nicolăiță, administratorul SC Termo Craiova.
Furnizarea, pornită la temperaturi sub 10 grade Celsius, noaptea
Furnizarea propriu-zisă va fi pornită abia după ce se vor îndeplini și condițiile meteo, impuse de lege. Potrivit conducerii Termo, în paralel cu această măsură, se va urmări evoluția temperaturilor pe timp de noapte. „Noi urmărim modul cum evoluează temperatura din timpul nopții și am constatat că scade și până la 7 grade Celsius. Legea spune că noi trebuie să asigurăm căldura în calorifere dacă temperatura coboară sub 10 grade Celsius, în trei nopți consecutive și trebuie să ținem cont de acest aspect”, a menționat Lorena Nicolăiță. Până atunci, craiovenii de la bloc vor avea căldură în locuințe doar pe timp de noapte.
Grădinițele și creșele au solicitat să primească agent termic
Mai multe grădinițe și școli din Craiova, precum și spitalele din oraș au solicitat să li se pornească furnizarea de căldură mai devreme. Conducerea SC Termo spune că a primit cereri în scris din partea lor și le-a dat curs, asigurând furnizarea de agent termic către aceștia. „Au fost și asociații de proprietari din Craiova care ne-au solicitat să li se furnizeze căldură mai devreme. Am avut cereri scrise din partea acestora și au le-m onorat solicitările. De cealaltă parte, avem și destul de multe cazuri în care locatarii ne cer chiar ei să nu li se furnizeze căldură încă de acum, întrucât este destul de cald afară”, a mai spus Lorena Nicolăiță. Anul trecut, probele la cald au început în preajma zilei de 15 octombrie, iar furnizarea agentului termic a pornit de la 1 noiembrie, în tot orașul.
Probele la cald, obligatorii și din cauza vechimii
Reprezentanții SC Termo Craiova spun că probele la cald sunt obligatorii și din cauza faptului că rețelele secundare prin care se face distribuția au o vechime mare, sunt corodate și prezintă un risc ridicat să nu mai reziste la temperaturile scăzute, la limita înghețului, care vin odată cu iarna. ”Cele mai multe modernizări s-au făcut în punctele termice și, în special, în centralele termice. În timp ce acestea au fost automatizate în anii trecuți, în rețele, nu s-a investit mai nimic și trebuie să avem mare grijă să le monitorizăm, pentru a vedea cum se comportă, în această perioadă a probelor”, a mai spus Nicolăiță. Potrivit administratorului, SC Termo are în lucru documentația pentru modernizarea a două puncte termice din cartierul Valea Roșie, dar lucrările sunt estimate să înceapă abia în anul viitor.
900 de apartamente, în proces de executare silită
Administratorul judiciar al SC Termo spune că asociațiile din Craiova au o datorie, la această oră, de 80 milioane de lei, cam aceeași cu restanța din luna octombrie, anul trecut. Dar această restanță ar urma să crească odată cu reluarea furnizării de căldură, dat fiind faptul că mulți locatari obișnuiesc să nu-și plătească facturile la zi, fapt care duce la acumularea de datorii. Conducerea Termo spune că acest lucru se întâmplă cam în fiecare iarnă. Din cauza datoriilor, SC Termo i-a acționat în instanță pe datornici, iar în acest moment sunt în proces de executare silită un număr de 900 de apartamente, care fac parte din 60 de asociații de proprietari. Situația încălzirii acestor apartamente pe timp de iarnă este neclară, în acest moment, operatorul termic urmând să stabilească, împreună cu autoritățile locale, cum vor proceda în cazul lor, dar au admis că există și riscul să nu li se asigure căldură în lunile de iarnă.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord