Sud-africanul Adams, găsit mort, după ce jucase la Cupa Mondială

0
251

Sud-africanul Jayden Adams, care a jucat cu naţionala Bafana Bafana la Cupa Mondială, a murit la vârsta de 25 de ani. Mijlocaşul ofensiv de la Mamelodi Sundowns a jucat trei meciuri la Cupa Mondială, cu Mexic, Cehia şi Coreea de Sud, nefiind utilizat în meciul din șaisprezecimi împotriva Canadei. Anumite surse din Africa de Sud lansează ipoteza sinuciderii lui Jayden Adams, cel care a trecut printr-o experienţă dureroasă în timpul Cupei Mondiale, bunica sa decedând înaintea meciului cu Cehia. Poliţia din Africa de Sud a anunţat că a deschis o anchetă după ce, sâmbătă dimineaţă, a fost găsit cadavrul unui bărbat în vârstă de 25 de ani într-o casă din Schotschekloof, o suburbie a Cape Town.

Ministrul Sportului și Culturii din Africa de Sud a emis o declarație cu privire la moartea lui Adams: „Ne vom aminti mereu de meciul împotriva Republicii Cehe de la Atlanta. Jayden a fost neobișnuit de tăcut pe bancă în a doua repriză, după ce a fost înlocuit. Abia mai târziu am aflat că a intrat pe teren în acea zi, purtând în inimă durerea pe care tocmai o trăise în urma pierderii bunicii sale, Marianna, care a decedat cu doar câteva ore înainte de începerea meciului. Faptul că a ales să poarte tricoul echipei naționale și să dea totul pentru țara sa într-un astfel de moment este o dovadă a unei tării de caracter și a unui profesionalism mult mai puternic decât vârsta sa fragedă. Fotbalul sud-african a pierdut unul dintre cele mai strălucite talente tinere ale sale, iar întreaga națiune îi jelește familia, coechipierii și milioanele de fani care l-au văzut crescând de la un tânăr talent promițător la un internațional al Bafana Bafana.”

Adams a început să joace fotbal la Stellenbosch, înainte de a trece la Mamelodi Sundowns, cu care a câștigat Liga Campionilor Africii. A făcut parte din lotul Africii de Sud care a obţinut bronzul la Cupa Africii pe Naţiuni din 2024 şi a făcut istorie şi la Mondialul din America de Nord, unde Bafana Bafana a ajuns în premieră în fazele eliminatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *