Lecţia Principesei Margareta şi pentru Klaus Iohannis!

Aflat în campanie electorală, preşedintele Klaus Iohannis declară „război” PSD-ului. Sperăm că exprimarea e metaforică. Şi până acum, preşedintele s-a aflat în război nedeclarat cu PSD, dar de data aceasta suntem în faţa unei declaraţii oficiale. Ce înţelege Klaus Iohannis prin PSD, nu prea se percepe, fiindcă un partid mare, cu mii de membrii, câştigător detaşat al ultimelor alegeri parlamentare, are se subînţelege şi zeci de mii de simpatizanţi, şi pe cale de consecinţă preşedintele lasă să se priceapă că războiul îi vizează pe toţi. Cu alte cuvinte nu e vorba despre un guvern fără PSD, ci despre o ţară fără PSD. Care ar fi o Românie normală şi corectă! Sună straniu. Constituţia ţării ne spune printre altele că preşedintele este garantul unităţii, şi exercită o funcţie de mediere între stat şi societate, pe timpul mandatului, neputând fi membru al unui partid. Mai mult, Constituţia vorbeşte despre imparţialitate şi echidistanţă. Fiind deja în campanie electorală, ceea ce nu-l abilitează la asemenea derapaje, preşedintele se află –mai degrabă- în război cu Constituţia României. Şi-a dorit cu ardoare „un guvern al său”, l-a mai avut odată în 2016, iar acum îl poate avea din nou, după ce moţiunea de cenzură –îndelung preparată- a trecut. În circumstanţele cunoscute. A avut deja un rând de consultări cu partidele politice, care au pus umărul la căderea guvernului, şi discuţiile continuă într-un alt format, prin întâlniri cu Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Barna, Kelemen Hunor şi, bineînţeles, Ludovic Orban în vederea obţinerii sprijinului parlamentar la votul de investitură. Şi sunt deja probleme de tot felul, însă deocamdată nu se poate vorbi de trecerea guvernului „din prima încercare” prin Parlament. Fiindcă nu va exista simetria pe care unii contează. Şi incertitudinea s-ar putea prelungi sine-die, deşi tot preşedintele ne spunea că e nevoie urgentă de un alt guvern. În acelaşi timp mesajele sale de campanie electorală, paradoxal, rămân cele legate… de PSD, şi nicidecum de propriul bilanţ –cum ar fi firesc- şi mai ales, cu referiri la ceea ce ar dori în viitorul mandat, dacă îl va adjudeca. Adeptul „României normale” am văzut că foloseşte sistematic pluralul, când se referă „la penali”, deşi n-are dificultăţi, sau idiosincrazii, în a se  întâlni cu Victor Ponta sau Călin Popescu Tăriceanu, dar probabil că şi corupţia şi-a diminuat rezerva de ură. Bilanţul propriu? Nu arată grozav, ca să folosim un eufemmism. În noiembrie 2018, Klaus Iohannis spunea că „nu suntem pregătiţi pentru preluarea preşedinţiei UE, fiindcă lucrurile au luat-o razna în Guvern”. Şi au trecut cele şase luni de mandat românesc, iar guvernul Dăncilă, „acest accident al democraţiei româneşti”, cum îl gratula, preşedintele ţării la aceea dată, a primit aplauze, la unison din partea oficialilor de la Bruxelles. Jean Claude Juncker se arăta impresionat de cooperarea avută, iar Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, spunea că au fost închise 90 de dosare în 100 de zile, ceea ce este impresionant. Post festum a zis şi Klaus Iohannis ceva: „suntem buni parteneri, negociatori şi avem instituţii cu standarde ridicate”. Mai e ceva de spus? La ceasul bilanţului, preşedintele Klaus Iohannis are ce să-şi reproşeze. Revenirea la ideea obsedantă că guvernarea „a fost toxică”, iar domnia sa a fost „bun”, consolându-se cu ideea că a fost mai bun decât guvernul, este ceva dramatic. Vocaţia de preşedinte se exprimă prin magnitudinea uitării de sine, capacitatea de a coopera, de a accepta coabitări, dintre cele mai insolite. Oricum poate lectura cu pixul în mână mesajul Principesei Margareta, custodele Coroanei României, la Institutul olandez de relaţii internaţionale din Haga, unde a vorbit despre intrarea ţării în Schengen şi despre multe altele. A făcut-o cu patos, cu dragoste pentru ţara ei, din inimă, dacă se poate spune aşa, cum Klaus Iohannis n-a făcut-o niciodată în cinci ani de mandat. Principesa Margareta ne-a dovedit, încă o dată, ce înseamnă să îţi iubeşti ţara şi poporul tău, şi ce înseamnă să ai un discurs pe sufletul celor de acasă.