In memoriam: Odihnă senină domnule profesor!

0
111

N-am fost în confidenţa -exactă a termenului-, profesorului univ. dr. Ion Traian Ştefănescu, cât timp s-a aflat la Craiova, dar nici nu pot spune că nu ne-am cunoscut în suficientă măsură. Dimpotrivă. Poate părea paradoxal, dar cât timp a fost în cea mai înaltă demnitate a acelor vremuri, la cârma treburilor judeţului, între apropiaţii săi, s-au aflat puţine persoane, şi din câte îmi amintesc prof. Nicolae Mărăşescu, Petre Deselnicu, Petrică Banciu şi cam atât, cu toţii din lumea sportului. Îndrăgea sportul nespus, lumea universitară căreaia îi aparţiea, şi pentru care fusese trimis între altele la Dolj, şi se ferea de orice imprudenţă. Avea reputaţia unui activist luminat, deschis la minte, pragmatic, care punea realităţile înaintea dogmei şi milita pentru un comunism adaptat lumii moderne, pe de-o parte naţional, independent de Moscova, pe de altă parte dispus la reforme în direcţia democraţiei şi la respectarea drepturilor omului. Şi-a depănat memoriile într-o carte recentă „Întâlniri cu Nicolae Ceauşescu” (2018, Ed. Mediafax), îngrijită de Ion Cristoiu. O carte circumscrisă, fără multe culori particulare momentelor în care a intrat în contact cu Nicolae Ceauşescu pe linie de serviciu, în virtutea prerogativelor acestuia. Şi spunea aşa, undeva, Ion Traian Ştefănescu: „Există în sufletul meu o mare întrebare pe care nu mi-o pot reprima: dacă aş fi cunoscut în toată amploarea lor tragediile de neşters din anii 50, m-aş fi angajat totuşi în mişcarea de tineret? Îmi era mie clar ce se întâmplase în anii de până în 1958, când România se aflase sub ocupaţie străină? A fost suficient noul curs politic pe care îl luase societatea românească de după 1964? Nu ştiu! La terminarea facultăţii aveam doar 23 de ani”. Mai trebuie reţinut şi un alt aspect esenţial: epoca istorică în care te naşti, şi posibil să te şi afirmi în plan social, aşa cum a fost şi cazul lui I.T.S – nu o alegi, în ea te naşti şi eşti încorporat nolens-volens. La Dolj, I.T.S-ul, cum i se spunea, branşat la releul puterii, s-a comportat corect moralmente, mai ales că eticismul său intransigent era livrat pe un alt tip de discurs, o altă imagine a propriei limbi. O retorică mai puţin mecanizată, previzibilă, „de lemn” cum s-a spus. Şi riscurile erau mari. A făcut la mulţi oameni bine, pe cât i-a stat în putinţă, şi inclusiv Andrei Pleşu, moralistul Andrei Pleşu, detaliază circumstanţele în care a fost reprimit în învăţământul superior după povestea cu meditaţia transcedentală. Chiar de Ion Traian Ştefănescu. A fost legat afectiv, de echipa de fotbal Universitatea Craiova şi implicat în saga, delicată, a revenirii lui Gică Popescu de la Steaua, după efectuarea stagiului militar. Absolvent ca şef de promoţie al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1965), cadru didactic al aceleiaşi facultăţi, doctor în Drept din 1969, după o serie de funcţii în mişcarea studenţească şi de tineret, va deveni secretar al Comitetului judeţean de partid Prahova, prim vicepreşedinte al Consiliului culturii şi educaţiei socialiste, prim-secretar al Comitetului judeţean de partid Sălaj, iar din 1987 va îndeplini aceeaşi funcţie şi la Dolj. Crezul său: să muncească pentru ţară, cu tenacitate, corect, cu efortul de a promova întotdeauna adevărul şi de a respecta strict normele legale. Conducător de doctorate la ASE, specializarea Dreptul muncii. Uniunea Juristilor din Romania i-a onorat activitatea de cercetare in domeniul dreptului muncii acordandu-i premiul special in anul 2017 pentru lucrarea ‘Codul muncii si Legea dialogului social. Comentarii si explicatii‘ si premiul Mircea Manoilescu al UJR in anul 1997. De altfel, Uniunea Juristilor din Romania si Revista „Dreptul” transmit un mesaj de sincere condoleante familiei, in urma decesului prof. univ. dr. Ion Traian Stefanescu. A fost singurul dintre prim-secretarii de judeţ care a aşternut pe hârtie fapte trăite înainte de 1989 şi a mărturisit, tranşant: „am avut un socialism totalitar, cu un regim politic dictatorial, în sensul conducerii până la urmă bicefale, iniţial unicefale”. A trăit revoluţia din Decembrie 1989, la Craiova, ca pe o surpriză totală şi poate fericită, un amestec cvasi-indescifrabil de incongruenţă, bâlbăială, derută instituţională, intuind că fatalmente cele întâmplate erau legate de un context geo-politic favorizant, dar şi de nemulţumirile sociale. Mulţi din oamenii partidului îl vedeau „ca pe o piesă grea” în viitoarea schimbare a României, cum povestea Ştefan Andrei în dialogul său cu Lavinia Betea. Cu menţiunea că I.T.S-ul mai degrabă n-ar fi acceptat, şi ar fi preferat să ajungă la catedră. Fiindcă a prevăzut totul şi nu a putut schimba nimic, cum se exprima şi Ştefan Andrei. Din această perspectivă, destinul său fiind unul cu totul particular. Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace! Condoleanţe familiei îndoliate!