Istoria nu uită femeile frumoase

1
173

Am vizitat Schönbrunn, fosta reşedinţă de vară a familiei imperiale habsburgice, iarna. Nu e acelaşi lucru ca atunci când natura revarsă asupra grădinilor sale splendoarea verdelui şi strălucirea soarelui, desenând geometrii delicate în grădinile unde altădată se plimba Sissi, „prinţesa inimilor” pentru austriecii epocii sale, cea care l-a preocupat inclusiv pe Cioran. A rămas poate pentru o ocazie viitoare să văd cum labirintul din grădinile de aici poate încurca paşii muritorului, dar şi pe ai eroului care încearcă să iasă din el cu capul Minotaurului. Statuia lui Tezeu din apropiere arată că a reușit, dar fără o Ariadna i-ar fi fost, desigur, greu se descurce.

Însă, în linie dreaptă, cu un S58 cu pornire din Westbanhof am ajuns la domeniul unde a închis ochii împăratul Franz Iosef , la vârsta de 86 de ani, după o domnie de aproape o jumătate de secol. Palatul baroc, construit în decenii de muncă, are mii de încăperi, nu este o exagerare, specialiştii spun că 1441, însă doar 45 sunt deschise publicului pentru un circuit care se face în aproximativ o oră. Camerele lui Franz Iosef şi al soţiei sale, alintată Sissi, au fost conservate pe cât posibil, ca şi alte încăperi pentru oaspeţi, cum este faimoasa Sală a Oglinzilor unde a concertat Mozart la vârsta de şase ani. Marţi, 13 ianuarie, a fost o zi cu mult soare la Viena şi oamenii au profitat pentru a-şi plimba paşii prin grădina acestui domeniu care atrage necontenit. Grupurile mari dominau asistenţa, căci lor le sunt promise reduceri substanţiale (un bilet pentru adulţi costă 16,5 euro), iar dintre cetele de vizitatori se detaşau, cum altfel, asiaticii. De unul singur am umblat prin aceste încăperi, deşi nu sunt un foarte atent vizitator în astfel de situaţii, preocupat mai degrabă de amănuntele care ies din normă, căci îmi displace generalul drapat în diorame solemne. Mă credeţi atunci când vă spun care este spaţiul care mi-a rămas cel mai acut întipărit în minte din tot palatul? Buda împăratului, şi nu pentru că îmi plac lucrurile scatologice (deşi teoria despre „merde” a lui Milan Kundera merită toată atenţia…), ci pentru că era atât de îngustă încât nu poţi să nu te întrebi ce statură avea bietul împărat şi cum „manevra” într-un spaţiu atât de redus, el care a domnit într-unul dintre cele mai mari imperii ale epocii sale! Dormitorul şi camera de lucru erau sobre, fără pretenţii luxoase, căci Franz Josef ducea o viaţă simplă, bazată pe un program riguros. Patul unde a dormit nu mi se pare unul confortabil, cumva cazon, dar iarăşi este ştiută ţinuta militară a împăratului, care a debutat în armata imperială cu rang de colonel la 13 ani. A purtat mai mereu haine cazone, iar statuia din Burggarten, nu pompoasă, deloc măreaţă, impresionează prin atitudinea în care sculptorul l-a ipostaziat: uşor înclinat, cumva meditativ, dar gata de acţiune, un simplu soldat ai zice dacă nu ai citi pe soclu cine este personajul. Statuia, aflată nu departe de cea a lui Mozart, este din marmură şi a fost ridicată abia în 1957 în urma unei iniţative particulare! Mai norocos, la câteva zeci de metri distanţă, Francisc I, împărat al Sfântului Imperiu Roman, priveşte de pe cal spre „Schmetterlingshaus” („Casa fluturilor”), dar poate că și spre „Albertina”.

Franz Josef s-a născut în 1830 la palatul Schönbrunn şi acolo a închis ochii, pe 21 noiembrie 1916. În camera sa, o fotografie făcută imediat după moarte păstrează momentul pentru muritorii care se îmbulzesc să vadă cum trece gloria lumii. Este un om politic de care se leagă destule pagini ale istoriei noastre, a fost inclusiv mare principe al Transilvaniei, monarh absolutist, dar cu toată faima sa, Sissi este cea care ia „caimacul”. Franz Iosef a cunoscut-o pe când ea avea 10 ani. Elisabetha de Witelsbach, fata ducelui de Bavaria, era verişoara lui şi împlinise 16 ani când Franz Iosef, care era împărat de şase ani, a luat-o de soţie. Se spune că a fost coup de foudre, dar dragostea în cuplurile imperiale rareori durează mult. Viaţa lor împreună a fost mereu umbrită de morţile tragice ale copiilor, dar şi de diferenţa de viziune dintre cei doi. Atât de netă încât şi istoria le reţine dorinţa: în vreme ce ea are o statuie în Volksgarten, aşezată pe un tron de marmură albă, el se „plimbă” preocupat prin Burggarten, undeva la un kilometru distanţă. Între ei, cedrul libanez uriaş adus ca pui de către împărat din Orient şi plantat cu mâna lui, astăzi falnic şi mereu verde. Dacă Franz Josef era preocupat de probleme militare, un om al rigorii şi al studiului, Sissi s-a dorit în scurta ei viaţă o femeie liberă – nu iubea foarte mult atmosfera de curte, protocolul riguros, asfixiant pentru felul său deschis de a fi. Viena nu era locul ei favorit, evada mereu, cu pasiunea marcată pentru natură şi călărie. A fost asasinată cu o lovitură de pumnal, pe malul lacului Geneva, de către un anahist italian care a crezut că face o dreptate istorică. Primul lor copil, o fetiţă, a murit la doi ani, iar în 1889, anul morţii lui Eminescu, fiul lor, Rudolf, se sinucidea la Mayerling alături de Maria Vetsera, iubita sa. Elisabetha însăşi a fost ucisă de un anarhist italian, la Veneţia, în septembrie 1898. Un alt fiu, Franz Ferdinand, a fost asasinat în 1914 la Sarajevo, iar fratele împăratului, Maximilian al Mexicului, a cărui sabie este expusă la „Schatzkammer”, murise tânăr, aşa că istoria acestei familii e plină de morţi tenebroase, care prevestesc parcă disoluţia imperiului. Franz Josef le-a supravieţuit tuturor – bătrânul militar care punea în fiecare noapte să fie trezit la ora 3,30, cu o disciplină de fier ce l-a însoţit toată viaţa.

Vasta grădină a palatului, străjuită de statui cu personaje mitologice, urcă în trepte, flancată de Grădina Zoologică, până la „Gloriette”, o belvedere splendidă de unde poţi avea Viena la picioare. Poţi? Am urcat însorit pe creasta dealului unde se înalţă „Gloriette”, alături de omenii care admirau panorama, iar efortul merită. Viena poate fi admirată în toată splendoarea sa, o imagine pe care Sissi ar simpatiza-o azi sau poate că ar detesta-o. Cea care l-a sfidat pe împărat toată viaţa, prietena lui Ludovic al II-lea, regele nebun al Bavariei, ale cărui ultime gânduri dintr-o scrisoare i-au fost adresate („Vulturul nu mai are încredere decât în porumbiţă”), este astăzi emblema Vienei. Eşti adorat(ă) mai ales atunci când respingi. Chipul ei melancolic poate fi văzut pe toate suvenirurile din oraş, iar în camera sa o păpuşă uriaşă care se străduieşte să-i semene se uită într-o oglindă care nu prezice viitorul. Cea care a detestat publicitatea şi a căutat solitudinea insulelor însorite ale Europei este astăzi barometrul de piaţă a unui oraş devenit una dintre bursele majore ale Europei. Sedusă parcă de naufragiu, Sissi, poetă ea însăşi („Ardenţa mea îngheţată este mortală/ şi dansez peste cadavre”) a atras atenţia bărbaţilor literaţi, inclusiv a lui Cioran, care a citit despre ea în jurnalul lui Constantin Christomanos, secretarul ei grec. Christomanos reproduce acolo ceva ce l-a frapat şi atras irezistibil pe tânărul nihilist ardelean: „Ideea morţii purifică şi face oficiu de grădinar care smulge buruienile din grădină. Dar acest grădinar vrea să fie singur şi se înfurie dacă unii vor să privească peste zid. Aşa şi eu, îmi ascund faţa înapoia umbrelei şi a evantaiului, pentru ca ideea de moarte să poată grădinări în voie prin mine”. Mai târziu, când i-a văzut portretul făcut de Anton Romako, în 1833, Cioran a exclamat: „Nu este Sissi pe care o cunosc eu; este marcată, rănită, condamnată. Priviţi-i mâinile”.

             Astăzi, Sissi este emblema Vienei – dramele şi tragediile fac bani, iar evantaiele cu chipul ei te pot apăra de soare şi de indiscreţi.

NICOLAE COANDE

1 COMENTARIU

  1. Frumoasa scrierea dvs. despre frumos!
    Se spune ca o femeie frumoasa dintr-o incapere le anuleaza pe toate celelalte.
    Fara celelalte, insa, ea n-ar fi asa de frumoasa.

    La fel si textul scris de dvs.
    Nu am mai citit demult o asa de frumoasa descriere a unor locuri tot atat de frumoase.
    Frumosul iti inspira liniste. Atat de cautata intr-o lume debusolata, terorizata
    de atatea evenimente tragice. Cand frica si de a iesi din casa, este starea dominanta
    din viata cotidiana a individului din societatea de azi.

    Am vizitat si eu, pe timp de vara, in Franta, palate si locuri, incarcate de Istorie.
    Dar cu ochiul vizitatorului grabit, pipaind mereu banul scos din buzunarul turistului
    care nu poate spune dupa vizita nimic mai mult decat ”am vizitat si eu….”.
    Ramanand doar cu o impresie, pastrata in memorie, care, cu timpul, se deformeaza sau se sterge…
    Dvs. vizitati si comentati, in acelasi timp ce vedeti, in scris, pentru noi, cei care n-am
    fost pe acolo, cu mult talent. Facandu-ne pentru moment vizitatori virtuali ai acelor locuri, incarcate de Istoire, dar si de poezie…Elementele istorice si de cultura , cu partile lor tragice aduc si mai mult interes pentru turistul avizat.
    Femeia frumoasa nu este decat un pretext frumos pentru a ne povesti lucruri frumoase…..

    Pentru care eu va multumesc!
    Cu prietenie,
    Ion C.

Comments are closed.