Premierul Emil Boc e întotdeauna grav, chiar marţial, atunci când vorbeşte şi se simte urmărit prin intermediul televiziunilor. Discursul său din Parlament, de la prezentarea bugetului, nu a făcut excepţii. A turuit continuu, ca o moară învechită, elogiind înţeleptele măsuri de austeritate întreprinse de Guvern, care vor continua şi anul viitor, când „nu avem voie” să ne pierdem vremea cu alegeri de tot felul, locale şi parlamentare. Că măsurile de austeritate vor continua, asta o ştiam, şi pare şi firesc, dar ceea ce nu ştiam era că o campanie electorală, indiferent de natura ei, ne răpeşte de la rostul nostru pe pământ. Până să ajungem unde dorea Emil Boc să ajungă, la comasarea alegerilor, prin asumarea răspunderii guvernului, reţetă de acum clasică, să redăm o declaraţie a şefului Erste, Andreas Treichl, şocantă de-a dreptul. „Măsurile care au fost luate de Guvernul României sunt aproape de neimaginat în Europa de Vest. Îşi poate cineva imagina că, în Germania şi Franţa, Guvernul să spună: trebuie să reducem salariile din sectorul public cu 25%? Şi, în acelaşi timp, să majoreze singura taxă care loveşte pe toată lumea, TVA. Iar asta s-a întâmplat fără o singură zi de grevă. A fost o măsură destul de brutală. Dar nu este una din diferenţele dintre Est şi Vest faptul că Estul este o regiune unde oamenii au învăţat să trăiască cu brutalitate şi pot face faţă unei crize substanţiale mai bine decât cei din Vest?”. O fi clipit premierul citind această declaraţie? Acum, despre alegerile comasate, adică băgate în aceeaşi oală, cele locale cu cele parlamentare. Cum s-ar spune, pe fond. Argumentul forte? Economie de circa 21 milioane de euro. Fiindcă alegerile, fiecare cu rostul lor, sunt scumpe. Ce ieftin era sistemul totalitar! O tempora! Propunerea anunţată deja va fi validată prin asumarea răspunderii Guvernului. Să ne imaginăm, totuşi, cum va decurge simultan campania locală pentru alegerile locale şi parlamentare. Nu va fi un vuiet deplin prin judeţele înfloritoare ale patriei? Oficial, singurul argument concret pentru comasarea alegerilor sunt banii. Neoficial, singurul argument concret pentru această harababură, premeditată, care nu are nimic comun cu „Codul bunelor practici în materie electorală”, document al Comisiei Europene, este teama principalului partid de guvernământ (PDL) de a pierde alegerile. Şi, deşi se poziţionează precar în toate sondajele de opinie, mult sub cota de 20%, trage nădejdea de a rămâne la putere. Despre prelungirea aiuritoare a mandatelor aleşilor locali (primari, consilieri locali, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri judeţeni) nu se suflă o vorbă. Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, modificată, completată şi republicată, menţionează doar cazuri de forţă majoră (război sau calamităţi) pentru prelungirea mandatelor. Dar, probabil, posibilitatea ca PDL să piardă alegerile chiar trebuie legată de un caz de „forţă majoră”. Premierul Emil Boc are impresia că se adresează unei mase amorfe de retarzi, care poate rămâne cu gura căscată la ce spune. Şi mult nu greşeşte. În schimb, greşeşte când nu realizează că a devenit un om periculos pentru democraţie. România a mai trecut prin momente de criză, şi putem invoca anul 1996, dar nimeni nu s-a gândit la comasarea alegerilor. Când alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale au avut loc simultan a fost vorba de un consens indiscutabil, parlamentar şi popular, şi nicidecum de o hotărâre de Guvern. Cât despre ceea ce se va întâmpla, anul viitor, în aşa-zisa campanie electorală, cu cete de candidaţi pe străzile şi uliţele patriei, vom trăi şi vom vedea.
