Bradul, un lux!

1
634

Mici şi mari, deşi sau rari, româneşti ori de pe meleaguri străine, brazii de Crăciun de anul acesta au un numitor comun: preţul piperat. Nu o spunem noi, ci craiovenii care au ieşit la prima oră în Piaţa Centrală, pentru a tatona terenul… “Luăm sau nu luăm?”, asta e întrebarea pe care şi-o pun cu toţii, atunci când află că până şi cel mai sărăcăcios brad le-ar scoate din buzunar 80 de lei. Cei mai mulţi spun că vor aştepta până în ultimele zile, în speranţa că vânzătorii vor mai lăsa la preţ, dar fără prea multă convingere, mai ales că oferta este destul de redusă faţă de anii trecuţi.

Două exemplare de brad danez, fiecare la 500 de lei

Nici un Crăciun nu poate fi sărbătorit fără brad împodobit şi miros de cetină. Cel puţin aşa ar trebui, întrucât acesta este unul dintre cele mai frumoase simboluri ale iernii. Nu ştim dacă asta gândesc şi comercianţii din pieţele craiovene, însă, cu siguranţă, an de an, ne îmbie cu oferte variate de preţuri şi mărimi. Astfel că, SC Pieţe şi Târguri Craiova au pus la dispoziţie locuri special amenajate pentru desfacerea mărfii. Doar 25 de comercianţi au solicitat, anul acesta, Societăţii de Pieţe şi Târguri, autorizaţii pentru vânzarea “materialului lemnos”, în pieţele din oraş. Cei mai mulţi au cerut un spaţiu în Piaţa Mare, întrucât, din experienţa anilor trecuţi, aici vin cei mai mulţi clienţi. Şeful SC Pieţe şi Târguri, Bogdan Apostol spune că de data aceasta numărul agenţilor economici este aproape la jumătate în comparaţie cu iernile trecute, însă pe parcursul zilelor ce vor urma este de aşteptat ca cifra să mai crească: “Au fost eliberate autorizaţii de comercializare pentru şase dintre pieţele şi târgurile din Craiova, valabile în perioada 12-24 decembrie. Este vorba de Piaţa Centrală, Craioviţa Nouă, Brazdă, Valea Roşie, Chiriac şi Târgul 1 Mai. Doar acestea, întrucât celelalte nu dispun de spaţiile necesare pentru o astfel de activitate comercială. Majoritatea solicitărilor primite până acum au fost pentru Piaţa Centrală şi doar câteva pentru restul”.

Natural versus artificial

Cât despre cumpărători… deocamdată, nici numărul lor nu este prea mare. Cei mai mulţi îşi rotesc dezorientaţi privirile, între sutele de brazi şi câţiva molizi înşiraţi pe aleea principală, ornată de la un capăt la altul cu cetină verde. Oamenii vin şi întreabă care sunt preţurile, îşi fac calcule în timp ce măsoară din priviri dimensiunile şi desimea coniferelor, apoi pleacă către următorul comerciant, poate, poate, găsesc bradul potrivit gustului, dar mai ales buzunarului. “La noi în casă nu a fost nici un Crăciun fără brad, n-ar fi avut nici un farmec. Acum am venit doar să mă uit la preţuri, să ştiu câţi bani trebuie să pun de-o parte. Ce-i drept, e cam scump, aproape dublu faţă de anul trecut. 150 de lei mi se pare foarte mult, dar văd că şi comercianţii sunt mult mai puţini, poate asta e şi cauza. Aştept până în ultimele zile, înainte de Crăciun, poate mai lasă la preţ”, ne-a spus craioveanca Ecaterina Popescu.

… Şi, dacă unii nu concep Crăciunul fără miros de cetină verde, alţii abia dacă îşi mai permit să cumpere câte o crenguţă. Alternativa rămâne însă bradul artificial, pe care an de an se pot baza, fără a mai scoate bani din buzunar: nu se scutură, nu se usucă şi, cel mai important, îl plătesc o singură dată. “Nu am venit la piaţă musai pentru brazi, dar dacă tot s-au scos la vânzare, am zis să arunc un ochi la preţuri. Da’ sunt scumpi rău! Păi la pensia mea mai îmi permit să dau 100-150 de lei pe un brad? Bine că am cumpărat unul artificial şi pe ăla îl împodobim de câţiva ani. O să cumpărăm şi două-trei crenguţe de brad natural, să miroase frumos, dar sunt scumpe şi alea, o crenguţă 5 lei. Dacă ar fi fost pensiile mai mari…”, ni s-a confesat Vasile Diaconu.

Cine vrea să aibă brad frumos de Crăciun, să scoată mai mult din buzunar”

De cealaltă parte a baricadei, comercianţii ştiu ce gândesc cumpărătorii, însă nu sunt în asentimentul lor. Nu sunt prea dornici să lase la preţ, nici măcar spre finalul sezonului, convinşi fiind că nici măcar loturile scoase la vânzare nu le vor ajunge, din cauza ofertei reduse. Preţurile brazilor pornesc de la 80 de lei şi pot ajunge la 500 de lei, în funcţie de frumuseţe şi de ţara de provenienţă. “Eu vând brazi aduşi din Danemarca, sunt mult mai frumoşi decât cei româneşti, mai bogaţi, dar şi preţul este mai mare. Cine vrea să aibă un brad frumos de Crăciun trebuie să scoată şi mai mult din buzunar. Preţul porneşte de la 80 de lei şi cel mai scump brad îl dau la 500 de lei. Oricum, oamenii vin acum mai mult să se uite, abia mai târziu o să înceapă vânzarea. Am venit de ieri (n.r. – Luni, 12 decembrie) şi am dat doar câţiva. Şi, cel mai scump, l-a cumpărat, surprinzător sau nu, o pensionară. A dat 500 de lei pe el”, ne-a declarat Sandu Mitroi, comerciant.

… Nici Molidul nu-i prea ieftin

Mai puţin atrăgători pentru craioveni, brazii româneşti au totuşi căutare, poate şi datorită preţurilor ceva mai mici. Cel mai scump se vindea, ieri, cu 200 de lei, preţurile pornind, însă, tot de la 80 de lei. “Am ales Piaţa Centrală pentru că este vad, toată lumea vine aici. Nu mă gândesc la vânzare prea mare până pe 20 decembrie, când vin de obicei oamenii să cumpere, până atunci doar testează piaţa, aşa cum se întâmplă în fiecare an. Unii se lasă chiar până în Ajun, în speranţa că va mai scădea preţul. Eu am adus brazii de la Braşov, sunt româneşti, dar nu am găsit foarte mulţi, cred că îi voi termina destul de repede. Preţul variază, un brad mai mic ajunge la 80 de lei, iar cine vrea unul mai mare scoate din buzunar 200 de lei, după posibilităţi. Sunt pentru toate buzunarele. Pentru noi este o afacere de sezon profitabilă, ies bani frumoşi”, a spus un alt comerciant.

Parcă mai puţini ca niciodată, molizii sunt şi ei piperaţi. Nici mai mult nici mai puţin de 45 de lei costă un exemplar mediu, iar suma poate ajunge la 80 de lei. “Am numai molizi de vânzare, sunt mai ieftini decât brazii, între 40 şi 80 de lei, şi nici nu sunt foarte mulţi pe piaţă. La început nu prea e vânzare, lumea vine, se uită, întreabă de preţ şi pleacă. Toţi vor brad mare, frumos şi ieftin, dar de unde? Anul ăsta nici nu am găsit foarte mulţi molizi, i-am luat de la Ocolul Silvic Păltiniş, dar dacă ştiam că e atât de greu mai bine nu mă apucam de treaba asta”, ne-a mărturisit Elena Tudosie.

ALINA DRĂGHICI şi ANA-MARIA GEBĂILĂ

 

1 COMENTARIU

  1. de ce uitam a sarbatorii Craciunul fara Sarbatorit? Marele absent de zi cu zi din viatza noastra , nici de ziua Lui nui-i facem loc cel putzin langa noi .am aruncat o pacla de ceatza peste criza ,sa motivam lipsa de umanitate si crestinism ,si am inlaturat tot ce deranjaza egoismul nostru si consumismul desfrinat(fara frane).de ce singura preocupare sa umplem masa si sa impodobim casa,fara a-I face loc in sufletul nostru? de ce-L incoronam cu spine inainte de a se naste? multzi n-au nici brad nici cozonac,caci nu bradul e farmecul Craciunului, ci Iubirea -Pruncul Isus-.ateu sau nu, nimeni nu e privat de Iubirea Lui Isus, dar nici de la Judecata “cine uita nu merita” N. Iorga b.

Comments are closed.