Expoziţie a membrilor Fotoclubului „Banatul Montan”, din Reşiţa

0
367

afis modificatLa Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova se deschide astăzi, ora 19.00, în organizarea Fotoclubului „Mihai Dan Călinescu”, o expoziţie de artă fotografică realizată de şase membri ai Fotoclubului „Banatul Montan” din Reşiţa. Nicolea Vlădescu, Daniel Puşcău, Georgian Malinatescu, Vali Marin, Petre Dalea – Art.AAFR şi Flavian Savescu – GPU Aphrodite, A.FIAP, F.ICS prezintă publicului 60 de lucrări alb-negru şi color.

«„Banatul Montan” este un club foto înfiinţat mai de curând, dar cu o activitate remarcabilă, datorată unor împătimiţi ai fotografiei. Colegii reşiţeni au o bogată activitate expoziţională, atât în ţară, cât şi peste hotare, obţinând deja câteva titluri naţionale şi internaţionale. Anul trecut am participat la o activitate organizată de ei de o manieră profesionistă, care a presupus o tură foto cu o platformă de cale ferată, tractată de o drezină, pe prima porţiune de cale ferată românească, între localităţile Oraviţa – Anina şi retur. Zonă superbă, propice pentru imagini fotografice inedite. Și anul acesta – chiar a doua zi după vernisajul de la Craiova, vineri dimineaţa – urmează să plece împreună cu ei 12 membri ai fotoclubului nostru, pentru un workshop în zona Reşiţei, organizat în perioada 15-17 septembrie», a precizat col. (r.) Mircea Anghel, preşedintele Fotoclubului „Mihai Dan Călinescu”.