Libertatea urii!

Derularea mitingului de protest de vineri noaptea spre sâmbătă, în Capitală, soldat cum era de aşteptat cu episoade din cele mai deprimante, este viu dezbătută în spaţiul public, cu tabere ireconciliabile. Aici s-a ajuns. Ieri, liderul PNL, Ludovic Orban, a anuţat într-o declaraţie de presă că va fi depusă, după violenţele înregistrate, la Parchetul General de pe lângă ÎCCJ, o plângere penală – specializare de dată recentă – pe numele ministrului de Interne, Carmen Dan, a prefectului Capitalei şi a altor actori politici sau guvernamentali despre care vor exista informaţii până la depunerea sesizării, că au fost implicaţi în lanţul decizional. Convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în vederea constituirii unei Comisii de anchetă şi acordarea de asistenţă juridică pentru toţi cei care au suferit de pe urma brutalităţilor jandarmilor, sunt alte acţiuni avute în vedere. Ludovic Orban este o fire miloasă, care face empatie cu toţi cei care au aruncat cu pietre, bucăţi de asfalt, sticle şi alte obiecte contondente spre jandarmi. Nu şi-a amintit, din păcate, un fapt regretabil: internarea în stare gravă la Spitalul Floreasca din Capitală a unei tinere jandarmeriţe, călcată în picioare de nişte demenţi, care acum regretă faptele şi susţin „că au vrut să lovească scutul”. Tânăra jandarmeriţă făcea parte din forţele de ordine. Protestatarii au forţat gardurile, după cum s-a văzut în transmisiunile televiziunilor, iar jandarmii au intervenit cu sprayuri, gaze lacrimogene, iar ulterior cu tunuri cu apă, în urma avertismentelor prevăzute de lege. Ludovic Orban, în noaptea neagră de vineri spre sâmbătă, a stat, probabil, în faţa televizorului, urmărind deznodământul. Nu prea mai are răbdare. Asaltul Guvernului, încă, nu a reuşit. Avem, în schimb, un slogan electoral molipsitor, de un magnetism irepresibil care va aduce lumea la vot. În Consiliul Naţional al PNL, întrunit la începutul lunii martie a.c., le cerea imperativ colegilor de partid să se trezească şi fiecare şef de organizaţie „să dea cu parul” – invitaţia era probabil metaforică – în liderii „ciumei roşii”, pentru că alegerile, şi aici avea dreptate, nu pot fi câştigate numai cu mesaje lansate la nivel naţional. Complexul de superioritate, şi emfaza cu care vorbeşte, Ludovic Orban nu au nicio acoperire. Că acceptă actele de vandalism provocate de o mână de derbedei, situându-se de partea anarhiei şi nu a legii, a violenţei nu a păcii sociale, nu îl onorează. Fiindcă un lider politic autentic este întotdeauna de partea legii şi nu cade pradă poftelor sale sangvinare de a-şi vedea striviţi sub cizme adversarii politici. Sau simpatizanţii acestora. Mitingul de vineri noaptea spre sâmbătă a adus în atenţie altceva mult mai grav, un detaliu despre structura noastră psihică, asupra căreia ne deschidea ochii marele regizor Lucian Pintilie, în filmul său monumental „După amiaza unui torţionar” (2001), cu acei monştri sacrii, în roluri principale, Gheorghe Dinică şi Radu Beligan. Răul rece şi bălos, coconul de bestie, e tot în noi şi izbucneşte în spume sângerii îndată ce-i vine vremea şi nu pentru alte motive, ci pentru că – acum – apără sediul Guvernului. Filmul acela ar trebui neapărat revăzut, pentru a ne cunoaşte mai bine. Alocuţiunea preşedintelui Klaus Iohannis de aseară, totuşi echilibrată, nu a adus noutăţi şi nici multă vibraţie emoţională. A potenţat mişcarea civică şi a criticat intervenţia disproporţionată – cum a redefinit-o – a jandarmilor, şi destul de vag a avut referiri la vandalii care i-au adus pe jandarmi în situaţia de a aplica legea.