Cu prof. Beatrice Silvia Sorescu… Despre educaţie, dascăli, literatură şi poezie

0
214

Să vorbeşti cu profesorul Beatrice Bălaşa, despre elevi, despre performanţă, despre succes este o încântare, dar să discuţi despre educaţie, literatură, lectură şi poezie cu omul de cultură Beatrice Silva Sorescu este un câştig….

  Cât este de importantă Educaţia pentru noi ca popor, pentru viitorul nostru şi pentru generaţiile pe care dumneavoastră le pregătiţi la Şcoala Gimnazială „Traian” ?

          Educaţia a ocupat din cele mai vechi timpuri locul primordial în formarea personalităţii noastre. Este foarte important, ca la un moment dat, să ne aşezăm corect pe linia vieţii. Un rol extraordinar de mare îl are fireşte, dascălul. În satele noastre româneşti, cei mai apreciaţi oameni erau învăţătorul, profesorul şi  preotul. Astăzi ne confruntăm cu o serie de probleme legate de atenţia pe care o acordăm noi dascălului, pare a fi uşor marginalizat. Dascălul face tot ceea ce îi stă lui în putinţă, dă tot ce e mai bun din el. Toate eforturile noastre sunt concentrate la formarea caracterului, la formarea personalităţii elevului, astfel încât, terminând clasa a VIII-a, să spună cu mândrie că a fost elev al Şcolii Gimnaziale „Traian””.

          Mai citesc astăzi elevii ?! Sau se rezumă doar la tabletă….  Cum să-i facem să  le placă lectura ?!

         Din fericire, la şcoala noastră încă se mai citeşte. Mai ales noi, profesorii de limba română le inoculăm încă de la clasele mici dragostea pentru lectură. Şi le spunem că dacă ei citesc, în fiecare zi cel puţin câte zece pagini este suficient ca la un moment dat, lectura să devină un obicei. Avem copii care zilnic sau săptămânal se duc la biblioteca şcolii, împrumută cărţi şi citesc, sunt pasionaţi de lectură. Iar această preocupare se reflectă în calitatea tezelor şi a eseurilor făcute de ei. Vocabularul elevului care citeşte se diferenţiază de cel al elevului care nu citeşte. Este o diferenţă fantastică, pentru că bagajul de cunoştiinţă este unul solid, cuvintele îi sunt la îndemână. Se vede şi cel care nu a deschis măcar o carte. Avem din păcate şi astfel de elevi…foarte puţini, adevărat.

           Elevilor le place studiul în bibliotecă, împrumută cărţi de la biblioteca şcolii sau de la cea din oraş ?

          Doamna bibliotecară în toate pauzele îi aşteptă pe elevi la bibliotecă, dar elevii noştri merg şi la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, avem parteneritate cu această instituţie de cultură, care este extraordinară. Iar activitatea bibliotecii în ultimii ani este una de excepţie pentru că se desfăşoară tot felul de activităţi acolo. Chiar au fost zilele trecute, la noi la şcoală, câteva doamne de la Biblioteca Judeţeană care le-a vorbit elevilor despre importanţa lecturii, despre felul în care pot să-şi desfăşoare anumite activităţi acolo. Se pot viziona şi filme şi se pot face şi audiţii muzicale.

               Recent ne-aţi vorbit despre elevii merituoşi şi performanţele lor. A fost un articol extrem de citit şi de apreciat. Aţi primit multe felicitări. Și elevi, dar şi dumneavoastră dascălii.  Se face performanţă la Şcoala „Traian”. V-aţi gândit că mulţi dintre aceşti elevi vor studia în afară şi s-ar putea să nu se mai întoarcă în ţară. Cât este de marea pierderea pentru noi, cei de acasă ?

        Este o mare problemă. Pe de o parte, apreciez elevii care doresc să studieze în afara ţării. Este o experienţă, este un cumul de cunoştiinţe diversificate. Am avut elevi care au studiat la Universităţi din Belgia, Anglia sau SUA, universităţi de prestigiu, dar ar fi dureros dacă aceşti elevi excepţionali, ai noştri nu s-ar întoarce în ţară după absolvirea studiilor. Trebuie să recunoaştem totodată că ne confruntăm cu probleme de viaţă, pentru că nu ne putem descurca cu aceste salarii. Faptul că tinerii nu au unde să se angajeze, vedeţi sunt atâţia medici, atâţia profesori care termină facultatea şi au un salariu minim pe economie, atunci tinerii se gândesc să plece în afară şi ce este mai trist… să nu se mai întoarcă. Este o mare pierdere pentru că avem tineri inteligenţi, sunt exemple în instituţiile din afară, în companiile internaţionale de renume şi ne fac nouă cinste, dar în acelaşi timp ne doare sufletul că nu ne putem mândri cu ei, aici… în ţara noastră.

             Peste puţin timp vă mai despărţiţi de o generaţie…dar vine alta…. Ce le transmiteţi ?!

Celor care pleacă, elevilor din clasa a VIII-a, le spun să depună tot efortul astăzi, ca mâine să se poată mândri că au fost elevii noştri, să-şi facă un viitor, să nu depindă de nimeni şi să contribuie umăr la umăr, pentru că noi pe ei ne bazăm, să fie ei temelia acestei ţări şi să contribuie în sens pozitiv la schimbarea ei. Iar celor mici care vin, care păşeşc la noi, în fiecare toamnă le-aş spune să aibă răbdarea necesară, să pună piatră cu piatră, fiecare dintre ei să aibă câte un vis, să nu uite de cultură, pentru că poporul acesta fără cultură, este un popor pierdut….

            Aş vrea să încheiem acest dialog, care de fapt a fost o  plăcere cu câteva versuri, scrise şi semnate… Beatrice Silvia Sorescu, poetul, omul, dascălul. Vă mulţumesc !

           

    SĂ ARD CUVÂNT…

Mă dor amiezile mai tare, mă dor toţi norii laolaltă,

Mă doare ploaia care curge, mă doare iarba de sub talpă,

Şi soarele ce se topeşte, şi clipele care se duc,

Mă doare ziua ce se naşte, secundele care se scurg,

Nu-i nici o gură ca să-mi cânte? Nu-i nici un fluier să doinească?

Azi văd sub mine tot mai mult prăpăstiile cum se cască.

Întunericul mă ia de mână, aripile mi se închid,

În suflet este numai noapte şi-mi e din ce în ce mai frig,

Unde eşti, Doamne, să mă mângâi, unde sunt îngerii Tăi toţi?

În juru-mi e aşa pustiu, sunt singură-ntr-atâţia morţi,

Doar mama poate că mă vede şi simte sufletul meu gol,

O, Doamne, du-mă către stele şi fă cu mine lung ocol,

Poate vreo rază să m-atingă în drumul ei firav şi sfânt,

Să pot fi pasăre uşoară sau adierea unui vânt,

Să ard cuvânt în gura lumii, să pot pluti în univers,

Şi să trăiesc o veşnicie, doar prin puterea unui vers.

10 iulie, 2015,

Bulzeşti

CONCERT ÎN CER 

Tuturor celor care şi-au pierdut viaţa în ,,Colectiv

Copii ai zărilor albastre, v-aţi înălţat spre alte culmi,

Pesemne să vă puneţi aripi, să poposiţi pe la străbuni,

Se-aude muzică în cer şi plâng chitarele-amândouă,

Şi plânge cerul cu luceferi, şi toamna, boabe mici, de rouă,

În fiecare colţ de lume, plâng dimineţile-n altare,

Se spală ochii în batiste şi parcă nu mai e culoare,

Răzbate-un cântec nefiresc şi plâng viorile pe strune,

Părinţii varsă râuri negre şi marea se îneacă-n spume,

Poate doar voi, din înălţimi, cu îngerii, toţi împreună,

Să ne vegheaţi, cuminţi, sfioşi, să nu mai fie iar furtună

Sau foc, să mistuie vieţi, să ne ucidă iar copii,

Se-aude muzică în cer şi luminează stele, mii,

Copii ai zărilor curate, ce iad v-a mistuit pe loc?

Aţi fost cu aripile frânte sau, poate, n-aţi avut noroc?

Atâtea inimi se frământă, atâta vaier curge-n noi,

Se zbate vântu-n crengi, sălbatic, cu ochii împietriţi şi goi,

Ce ţipete ne istovesc! Ce teamă ne cuprinde firea!

Când din durerea voastră vie, a mai rămas doar amintirea…

Se-aude-o tobă cum răsună, acolo, sus, se-adună toţi,

Se dă concert în Carul Mare, voi sunteţi vii, nu sunteţi morţi!

                                                                   14 noiembrie, 2015

RĂDĂCINI

Tot mă mai cheamă codrul cu ai săi,

Turme de oi, care mai trec la vale,

Lutul din oale, frământat de-ai mei,

Şi gustul apei rece din ulcioare,

Tot mă mai cheamă dealurile mele,

Pe care le băteam când eram mic,

Umbra aceea deasă din vâlcele,

Chipul bunicii ce purta ilic,

Tot mă mai cheamă dorul de părinţi,

De casa cu muşcate în pridvor,

În care am crescut sfioşi, cuminţi,

Şi pâinea mamei coaptă în cuptor,

Cum să nu vin când satul tot mă cheamă,

Când din adânc, mă strigă toţi ai mei?

Când dorurile toate dau năvală

Şi plânge cerul picurat în ei?

Mă-ntorc mereu, pun mâinile oblon,

De peste deal, privesc cu sete-n curte,

Şi-aud departe, cântecul din corn,

Umbrele serii mă primesc tăcute.