S-au împlinit, ieri, 71 de ani de la marea lovitură dată proprietăţii private din România, prin adoptarea legii cu privire la naţionalizarea principalelor întreprinderi, bănci, transporturi şi asigurări. Prim-ministru al guvernului era Petru Groza, avocat de profesie, om bogat, dar care a simţit încotro merg lucrurile. Nu şi-a păstrat nimic din averea deţintuă, cu excepţia casei de la Deva. Nu a intervenit cu nimic pentru a fi scutit sau favorizat de naţionalizare. În cartea Laviniei Betea „Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu” (Ed. Evenimentul Românesc – 1997), Alexandru Bârlădeanu face următoarea mărtusire. „La ieşirea din şedinţa Marii Adunări Naţionale, unde s-a votat legea naţionalizării, Petru Groza mi s-a adresat cu următoarea frază: Bârlădene, cred că sunt singurul prim-ministru care a intrat în funcţie bogat şi va ieşi sărac”. A renunţat la băncile şi fabricile ce le avea, pentru că a pus pe prim-plan politica. Saint-Just a spus într-o împrejurare că „toate artele au geniile lor, numai politica naşte monştrii”.
