Brexit: Jean Claude Juncker previne succesorul Theresey May!

0
417

Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, rămâne inflexibil: acordul de divorţ între UE şi Regatul Unit nu va fi renegociat, indiferent cine va fi succesorul Theresey May, în fruntea guvernului britanic. Un avertisment serios pentru pretendenţii la succesiune, dintre care unii au afirmat că doresc renegocierea cu UE. Mai mult, Boris Johnson, ex-ministru de Externe şi fost primar al Londrei, a declarat în media că nu va plăti factura deja convenită. „Nu este vorba de un tratat între Theresa May şi Jean Claude Juncker, este un tratat între Regatul Unit şi UE, care trebuie respectat”, a declarat actualul preşedinte al Comisiei Europene, neexcluzând posibile clarificări. Ieri, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a declarat presei: „Alegerea noului premier al Angliei nu va schimba datele aflate pe masă”. Acordul nu menţionează cifre, dar defineşte o metodă şi principii pentru sumele datorate de Londra, convenite a se cifra la 40-45 miliarde euro.