Istoricul american Larry L. Watts, despre culisele istoriei recente, la Craiova

Apărută în urmă cu un an, la Editura RAO, şi devenită în scurt timp best-seller, cartea-document a autorului american Larry L. Watts „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România” continuă să suscite interes şi să stârnească dezbateri aprinse. După ce a fost lansată până acum în mai multe oraşe din România, dar şi la Chişinău, în Republica Moldova, prezentată la târgurile de carte, lucrarea a fost dezbătută, ieri, şi la Craiova, în prezenţa autorului.

Organizat de cotidianul „Cuvântul Libertăţii”, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, cu Universitatea din Craiova, Baroul Dolj şi Editura RAO, evenimentul s-a desfăşurat în Sala Albastră a amintitei instituţii de învăţământ superior şi a reunit un mare număr de studenţi, profesori, dar şi persoane pasionate de istorie.

Prezenţa la Craiova a autorului Larry L. Watts şi a editorului Ovidiu Ianculescu a fost salutată de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi de viceprimarul Mărinică Dincă, redactorul-şef al cotidianului „Cuvântul Libertăţii”, Mircea Canţăr, „avertizând” auditoriul că are în faţă „un istoric american de ţinută, care iubeşte România şi care crede că românii ar fi meritat un alt tratament în lume prin ceea ce au însemnat în istoria lor şi prin ceea ce au făcut chiar în timpul Războiului Rece”. Totodată, Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Judeţene, l-a felicitat pe autor pentru Premiul „Cea mai râvnită carte” acordat, prin votul publicului, în cadrul Târgului GAUDEAMUS de la Craiova, organizat la începutului lunii martie a acestui an. Referiri la consistenţa volumului au venit din partea  prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean, de la Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii din Craiova.

Făcându-se foarte bine înţeles în limba română, Larry L. Watts a primit cu îngăduinţă aprecierile gazdelor, apoi a expus succint principalele idei ale cărţii, anunţând, totodată, apariţia următorului volum, care va face referire şi la momentul Decembrie 1989. Riguros documentată, bazată pe informaţii din arhive şi pe solide lucrări de specialitate apărute până acum, lucrarea „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România” dezvăluie amănunte senzaţionale din culisele spionajului şi politicii internaţionale de dinainte de 1989 şi manevrele care i-au urmat, precum şi strategiile şi tacticile adoptate de serviciile secrete din Blocul Comunist pentru a ţine în frâu aspiraţiile de independenţă ale României.

Adevăruri dureroase sunt rostite acum pentru prima dată despre glacialitatea relaţiilor sovieto-romane, dar şi a celorlalţi membri ai Tratatului de la Varşovia, ce duc la o întrebare importantă: cum de mai existăm ca naţiune în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei? Răspunsul autorului vine în finalul demersului său: „Cu astfel de prieteni, România nu avea nevoie să-şi mai caute duşmani înverşunaţi în afara alianţei Pactului de la Varşovia”.

România, ţinta operaţiunilor de dezinformare

Evenimentul de ieri a fost prilejuit de prezenţa la Craiova a istoricului american Larry Watts, autorul unei cărţi de referinţă, apărută anul trecut la Editura RAO, intitulată sugestiv „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România”. Chiar ferindu-mă de adjective, mărturisesc că ne aflăm în faţa unui istoric iscoditor, cu o excepţională capacitate de sinteză şi o bună înţelegere analitică a evenimentelor la care se raportează.

Cartea este solidă, rezemată într-o armătură de documente, realmente inedite, aş spune fără precedent, şi proiectează imaginea reală a unei ţări din Blocul Răsăritean, membră a Tratatului de la Varşovia, în care reprezenta forţa centrifugă. Scopul cărţii nu este în nici un caz reevaluarea lui Nicolae Ceauşescu sau a Securităţii, cum observ că insinuează coordonatorul Unicii Relatări Adevărate şi Istoriceşte Exactă despre Comunismul românesc. La a cărui zbatere se poate zâmbi cu înţelegere.

De altfel, deschiderea politicii externe româneşti, o spun nu puţini specialişti în istoria recentă, inclusiv Mircea Maliţa şi Dinu C. Giurescu, în „Zid de pace, Turnuri de frăţie”, o inaugurează Ion Gheorghe Maurer, longeviv prim-ministru, treisprezece ani fără întreruprere (1961-1974), un record, depăşindu-l ca durată pe Ion C. Brătianu (1876-1888).

Provocarea mărturisită a autorului a derivat dintr-o descoperire: prin punerea la dispoziţia publicului a unor documente ale Tratatului de la Varşovia de către Institutul Gauck (Comisia Federală pentru Păstrarea Arhivelor Securităţii de Stat a RDG) – colecţia de arhive a Departamentului de Stat al SUA; Arhiva CIA; Rapoartele REL; Arhivele de Securitate Naţională de la Universitatea „George Washington” – cea mai frapantă observaţie a fost nivelul ostilităţii, în cadrul reuniunilor de lucru ale Tratatului de la Varşovia, frecvenţa şi duritatea atacurilor îndreptate împotriva României, practic orice subiect.

Timp de mai bine de două decenii a fost ţinta operaţiunilor de dezinformare. În perioada care a urmat invaziei Cehoslovaciei, la ordinul Moscovei, serviciile din statele satelit au stabilit „rezidenţi cu acoperiri legale” pe teritoriul românesc. O atitudine fără precedent. Instrucţiunile KGB către agenţii din România, interceptate de DSS, relevau că „România era lucrată ca un stat inamic, o abordare nu doar perpetuată cât accentuată după venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov”. Cartea este de natură să producă un efect terapeutic.

Câteva repere:

• 1965 – procesul de distanţare de URSS, aşa-zisa derivă românească, iar liderul de la Bucureşti se afirmă ca una dintre forţele motrice care extinde şi accentuează direcţia naţionalistă deja iniţiată şi dă semne de relaxare în interiorul ţării.
• 1967 – relaţii diplomatice cu RFG, care avea aşa-numita doctrină Hallstein şi refuza relaţii cu orice ţară care recunoscuse regimul est-german de la Berlin.
• 1967 – războiul de şapte zile: Israel – Egipt, Siria şi Iordania
• 1968 – Dezaprobarea invadării Cehoslovaciei de URSS şi ţările Blocului Răsăritean, exceptând România. Preşedintele american Lyndon Johnson, aflat la San Antonio, în Texas, afirmă: „SUA nu vor permite nimănui să dea drumul câinilor războiului”.
• 1968 (mai) – vizita lui Gaulle la Bucureşti, inclusiv la Craiova.
• 1969 (2-3 august) – Richard Nixon vine la Bucureşti, prima vizită a unui preşedinte american într-o ţară comunistă, „o poartă către China”, dar şi către Vietnam. Câţiva congresmeni solicită insistent pentru acordarea „clauzei naţiunii celei mai favorizate”.

Vietnam şi China: Bucureştiul joacă un rol important în antamarea consultărilor de pace cu Hanoiul, de către Washington (operaţiunea PACKERS). Se optează chiar ca negocierile de pace să se desfăşoare la Bucureşti, alegându-se în cele din urmă Parisul. Bucureştiul a fost mediator şi promotor al relaţiilor sino-americane, acţionând ca mesager. A mai existat şi un alt canal cel pakistanez. În cartea sa „Diplomaţia”, Henry Kissinger nu citează relaţiile lui Nixon cu România şi nici vizita la Bucureşti. Să fi comunicat Islamabadul, înaintea Bucureştiului, unda verde a Beijingului? Deşi Nixon a declarat că România a deschis uşi care ar fi rămas întotdeauna închise.

• 1973 – Washingtonul a livrat trei avioane Boeing 707 – 320 C, dotate cu un sofisticat echipament de comunicaţie: flotila oficială a României.
• 1975 – vizita lui Ford la Bucureşti.
• 1978 – la 60 de ani de la Marea Unire, nici unul din membrii Pactului de la Varşovia nu a trimis vreo felicitare Bucureştiului, nici măcar Iugoslavia. Au trimis, în schimb, SUA şi China.
• 1984 – prezenţa României la Jocurile Olimpice de la Los Angeles în pofida boicotului ţărilor Blocului Răsăritean, care transformaseră evenimentul într-un test al loialităţii faţă de Moscova.

E uşor acum să fim cinici cu privire la iluziile din acea perioadă. Dacă ar fi istoria aşa simplă ca ziaristica, o spune Kissinger undeva în „Diplomaţia”. Autorul ne induce convingerea că România, în graniţele actuale, este ţara care există doar printr-un accident fericit. Cu „prietenii” pe care îi avea în sânul Tratatului de la Varşovia, nu mai trebuia să-şi caute duşmani.

Larry Watts soseşte în 1981 în România cu o bursă guvernamentală a SUA, ca să studieze limba română. Pentru două luni. Revine între 1982 – 1984. Apoi anual – patru săptămâni – inclusiv în 1988, mai puţin în 1989. Efectuează studii pentru Rand Corporation. După 2002 a lucrat pe probleme de reformă în Serviciile de Informaţii Române. Consideră că plasarea unor agenţi ostili dezvoltării relaţiilor mai strânse, între România şi SUA, a fost o problemă pe toată durata Războiului Rece.

MIRCEA CANŢĂR

„Românii, un popor cu tendinţă să îi sprijine şi pe alţii”

Istoricul american a scos în evidenţă faptul că România, şi în special românii, fac o figură aparte în Balcani, în ciuda faptului că au avut o imagine deformată în exterior. “România nu a fost numai un popor pe drumul de o ocupa, a fost şi un popor cu tendinţă să îi sprijine şi pe alţii care au avut ei şi ei un stat naţional. Au fost foarte des obişnuiţi să ajute pe alţii în zonă. Românii au făcut lucruri şi pentru ei înşişi şi pentru alţii. Ceea ce îi deosebeşte pe români de alte popoare din zona Balcanilor este faptul că ei au înţeles foarte devreme – cel puţin din secolul al XIX-lea – că nu a fost nici o ieşire pentru ei înşişi”. Larry Watts susţine că statele mici trebuie să aibă un grad ridicat de clandestinitate pentru a reuşi să-şi menţină identitatea. “O pierdere pentru un stat mare poate să fie absorbită fără nici un fel de problemă, aceeaşi pierdere pentru un stat mic poate ajunge la destrămarea statului. Mai mult, dintr-o prietenie foarte strânsă dintre un stat mic şi un stat mare, un stat mare are altă relaţie şi trebuie să ajungă la acomodări cu un alt stat mare pentru a nu fi un război”.

“Sovieticii au avut o altă vedere faţă de România”

În acelaşi timp, istoricul Larry Watts a recunoscut şi că istoria României a început să fie analizată mult mai târziu în SUA, deoarece se urmăreau alte interese geo-strategice. Nu acelaşi lucru se întâmpla cu Uniunea Sovietică, care a avut o altă abordare asupra evenimentelor de atunci. “În SUA, noi nu am înţeles prea bine despre România din multe cauze. Cea mai importantă a fost că România era prea departe şi încă mică în perioada aceea. Dar în Războiul Rece acest lucru a devenit chiar mai complicat pentru orice fel de înţelegere clară. Problema de bază a fost că, în confruntarea est-vest, SUA şi, de fapt, toate ţările din NATO au fost prea preocupate cu ciocniri militare, de pe graniţa dintre Germania de Est şi Vest. Pentru noi, singurele ţări importante au fost cele din nord – Polonia, Germania de Est şi Cehoslovacia. România, fiind în sud, nu a fost o preocupare. Şi din cauza aceasta a fost folosit cu mare succes acest mit că, de fapt, România nu a avut importanţă strategică. Dar sovieticii au avut o altă vedere, chiar dacă şi ei au fost preocupaţi de aceste ciocniri militare care pot duce la o conflagraţie mondială. Ei au ştiu foarte bine că nici unul dintre popoarele din Europa de Est nu a intrat voluntar în componenţa blocului sovietic Din cauza aceasta nu a fost numai o problemă de ciocnire cu SUA, a fost şi o menţinere a ţărilor din Europa de Est şi Centrală înăuntrul acestui bloc. Şi, când s-au uitat pe hartă, au văzut o mare problemă. Ei au pierdut controlul numai în sud, nu au pierdut în nord. De fapt, s-a început cu Iugoslavia, a urmat Albania care a plecat aproape total, iar România a rămas, formal, în alianţă”.

“România, singura ţară independentă total pe linie de politică externă şi de securitate”

Implicaţia strategică a României nu a fost privită doar ca o destrămare a Pactului de la Varşovia, ci ca o ameninţare de destrămare a Uniunii Sovietice. “România a fost singura ţară independentă total pe linie de politică externă şi de securitate, din interiorul Pactului de la Varşovia. A fost independentă, din anii ’50, şi din punct de vedere economic datorită faptului că a reorientat politica economică, mai mult şi mai mult, către Occident. După patru ani, Cehoslovacia a urmat şi ea drumul României şi a fost o mare frică, acolo, în Moscova, că vor pierde toate tratativele semnate la Varşovia. De fapt, sovieticii au avut un coşmar mare atunci”. Pe de altă parte, istoricul american a admis şi faptul că exista o discrepanţă între politica internă a României şi cea externă, net superioară. “A existat o deosebire mare între o politică internă care a devenit, între anii ’80, foarte lipsită de orice fel de speranţă. Pe linie politică, nu a fost nici o împărţire de putere şi, din această cauză, nu a fost o înţelegere pentru orice fel de proprietate, în afara statului, nu a fost posibilă nici o liberalizare, nici o reformă, nici o schimbare. Dar pe plan internaţional a fost un principiu total invers. Cel mai important lucru în declaraţia de independenţă din aprilie 1964 făcută de Gheorghiu Dej a fost că politica internaţională trebuie să fie abordată fără ideologie. Aici e este cel mai greu lucru pentru Uniunea Sovietică şi unul dintre lucrurile de bază pentru ciocnirile între Uniunea Sovietică şi România. A fost o problemă majoră, se înţelege, cum poate să fie aşa de ideolog, aşa de liber în abordare şi aşa de reuşit pe plan extern. Uniunea Sovietică spune că, de fapt, România nu a fost aşa de bună pe plan extern şi că este o poveste şi că, mai rău, este o aberaţie nocivă pentru Occident. Că România a fost un cal troian. Acest motiv a fost abordat prima dată în 1955, apoi la începutul anilor ’60, dar cea mai faimoasă este abordarea domnului Pacepa”. Referitor la Mihai Pacepa – fostul şef al Direcţiei de Informaţii Externe, Larry Watts a spus că acesta şi-a recunoscut singur apartenenţa la KGB, ca agent de informaţii. “Am văzut foarte multe discuţii despre asta, inclusiv recenzii la cartea mea. Oamenii vor să spun că Pacepa a fost un agent american. Dar Pacepa a spus şi în cartea lui, şi în fiecare întrevedere, şi în fiecare articol, ceva foarte simplu: că a fost agent KGB, timp de 26 de ani. Şi am plecat de la acest lucru. Dacă a fost agent sovietic timp de 26 de ani, şi lucru acesta l-a spus în 2004, înseamnă că el era agent KGB când era în România. Acelaşi lucru l-a spus şi şeful Informaţiilor Externe din KGB, acum doi ani. Deci, nu e nici un dubiu că el a fost agent sovietic. Acelaşi lucru se ştie şi în SUA, că a fost agent sovietic timp de 27 de ani, acelaşi lucru l-a spus şi directorul CIA”.

LAURA MOŢÎRLICHE şi MARGA BULUGEAN 

Consultant al Corporaţiei RAND la momentul revoluţiei, Larry Watts a călătorit deseori în Europa de Est şi în URSS înainte de 1989. Ulterior a asistat oficiali din România la înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare şi a conlucrat cu mai mulţi miniştri români ai Apărării şi şefi de stat major privind reforma în domeniul armatei, cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace şi integrarea în NATO. În 1990 şi 1991 a fost şeful Biroului IREX din Bucureşti, iar până în 1997 a fost senior consultant al Project on Ethnic Relation şi director al Biroului PER din România. Între 2001şi 2004 a activat drept consultant pentru reforma sectorului de securitate pe lângă consilierul prezindenţial pentru securitate naţională din România.

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj: «Am urmărit cu atenţie întâlnirile pe care, domnule Larry Watts, le-aţi avut în alte judeţe, personalităţile care v-au însoţit şi tocmai de aceea, în calitatea mea de preşedinte al Consiliului Judeţean – funcţia de demnitate publică aleasă cea mai înaltă dintr-un judeţ – vă spun că sunteţi binevenit în Dolj şi suntem onoraţi să vă avem astăzi oaspete la Craiova. Îi felicit pe cei care au organizat această manifestare, am fost alături de ei din primul moment în care am aflat că dvs. veţi fi prezent aici. Îl felicit în primul rând pe Mircea Canţăr, cel care este responsabil şi cu multe dintre lecturile mele. Cred că am fost unul dintre primii craioveni care v-a citit cartea şi am făcut-o cu o voluptate cum nu mi s-a mai întâmplat în ultimul timp. Şi am reţinut că România n-a avut niciodată prieteni, că între Ceauşescu şi Brejnev a fost un meci perpetuu, că iredentismul maghiar n-a încetat niciodată, aşa cum vedem că se mai întâmplă şi acum, că până şi cei pe care am crezut că îi avem prieteni – şi aici este, pentru mine, una din părţile cele mai triste ale cărţii – de fapt nu ne-au fost (…)».

Mărinică Dincă, viceprimar al municipiului Craiova: «Ca reprezentant al autorităţii publice locale vă urez bun venit în Craiova! Permiteţi-mi să vă spun câteva cuvinte despre istoria noastră prin ochii celui care avea 14 ani în 1990. La 14 ani ţi s-a predat deja Istoria României, iar atunci îmi aduc aminte că am învăţat cu totul altceva decât ce scrie în această carte. Cred că trebuie să avem toţi curajul să o spunem – că am învăţat altceva din istoria României de la acea dată pentru perioada 1947-1990 şi că ceea ce citim în această carte este opusul a ceea ce ni s-a făcut cunoscut atunci. Vă mulţumesc că aţi realizat această carte pentru istoria României, pentru cultura României, pentru educaţia românilor, pentru că în ultimii 20 de ani am văzut suficiente contradicţii între istoricii români, chiar dacă poate au cercetat aceleaşi arhive ca şi dvs. Cred că aveam nevoie de cineva care să gândească şi să privească la rece istoria României. (…)».

Ovidiu Ianculescu, directorul Editurii RAO: «Acum aproximativ un an şi trei luni, mai precis în toamna lui 2010, un prieten a venit la mine cu o carte în limba engleză şi mi-a spus să mă uit pe ea. Era versiunea cărţii pe care o prezentăm astăzi. Titlul: „With friends like these”. M-a „costat” aproximativ trei-patru zile şi nopţi de nelăsat din mână. Mi-am promis mie că voi face absolut tot ceea ce este omeneşte posibil pentru ca această carte să apară la editura noastră. Iată că lucrul acesta s-a întâmplat şi, în luna mai a anului trecut, a avut loc o primă lansare a acestei cărţi în cadrul Bibliotecii Centrale Universitare, în prezenţa „cremei” istoricilor din România, a peste 15-20 de profesori universitari, academicieni. Toată elita istoricilor din România a fost prezentă acolo şi a salutat plenar apariţia acestui volum în limba română. Academicieni de talia lui Giurescu sau lui Constantiniu prezentau regretul că nu au fost ei cei care au reuşit să pună în pagină atât de coerent şi atât de bine întreg acest pachet al istoriei recente româneşti. A urmat un periplu larg – am fost în Moldova, la Chişinău, am fost la Iaşi, Cluj, Baia Mare, Constanţa. Ultima prezenţă a noastă a fost, săptămânile trecute, la Timişoara. Credeam că e chiar ultima, dar iată că nu a fost să fie aşa. La insistenţele şi la invitaţia extrem de amabilă a domnului Mircea Canţăr, iată-ne prezenţi aici, când tocmai credeam că ecourile şi efectele unor astfel de întâlniri se vor stinge, aşa cum se întâmplă în general la un an de zile de la lansarea unei cărţi pe piaţă».

Prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean, directorul Departamentului de Istorie şi Relaţii Internaţionale – Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii din Craiova: «Meritul deplin este al jurnalistului Mircea Canţăr, care de multă vreme îşi doreşte să îl aducă pe Larry Watts la Craiova, cu atât mai mult cu cât cartea domniei sale, încă de la apariţie, a fost subiectul dezbaterilor noastre în cercuri mai restrânse. (…) Sigur, un astfel de subiect a mai fost abordat în istoriografia românească de după 1990, au fost timide încercări în această direcţie. Dacă ar fi să critic ceva este că istoricul american nu a reuşit să vadă toate lucrările care prezintă această perioadă – şi mă refer aici la lucrările istoricilor consacraţi Florin Constantiniu, Gheorghe Buzatu. Am văzut, într-adevăr, des citată lucrarea lui Ioan Scurtu, însă am rămas surprins că lucrarea acad. Florin Constantiniu, scrisă împreună cu Adrian Pop, „Sovietizarea României”, nu a fost citată. Nici o lucrare nu este perfectă, dar ceea ce face istoricul Larry Watts cu siguranţă este o nouă imagine asupra a ceea ce a însemnat perioada comunistă la noi, fireşte, din perspectiva aceasta a politicii de externe. (…) Anumite probleme sunt abordate de Larry Watts cu multă responsabilitate, fără partizanat şi întotdeauna argumentat şi bazat pe documentele de arhivă şi pe lucrările apărute până acum. Fiind o perioadă atât de apropiată, am spune noi, istoricii, fireşte că aceste documente de arhivă multă vreme nu au fost disponibile, deci nu le-am putut consulta. Larry Watts a fost printre primii care a reuşit să parcurgă toate aceste documente şi, iată, să ne ofere o imagine cât mai aproape de adevăr despre această perioadă din istoria românilor».

Coordonare:  MAGDA BRATU