Doljenii pot sta liniştiţi – Prefectul Nicolae Giugea face doar silogisme nu şi politica PDL

3
488

Activitatea politică a prefectului de Dolj, Nicolae Giugea, din ultimele luni l-au făcut pe deputatul PSD, Ion Călin, să adreseze o interpelare premierului Mihai Răzvan Ungureanu, în care să-i aducă la cunoştinţă mai multe încălcări ale legii din partea reprezentantului guvernului în teritoriu. În interpelare deputatul Călin Ion aminteşte de apariţia lui Nicolae Giugea pe felicitări cu sigla PDL pe ele, în calitate de candidat la Consiliul Judeţean Dolj, sau de participarea acestuia la o şedinţă de partid, la Castranova, în care s-a decis candidatul PDL la primărie. Din partea Guvernului, Ion Călin a primit răspuns de la ministrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, care la rândul lui ataşează la adresa emisă poziţia prefectului Nicolae Giugea.  

Nicolae Giugea

«Domnule prim-ministru, colegii mei parlamentari v-au adresat numeroase interpelări privind activitatea prefectului de Dolj, Nicolae giugea. Nu o să le mai reamintesc şi eu, însă o să revin cu alte aspecte „laborioasei” activităţi politice desfăşurate de candidatul la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj din partea PDL-ului. Nu o să mai reamintesc de numeroasele felicitări trimise în judeţul Dolj pe care apare ca şi candidat al PDL la funcţia de preşedinte al CJ Dolj alături de sigla PDL, dar să participe la şedinţe ale organizaţiilor PDL în localităţi (07.03.2012 com. Castranova) pentru a stabili candidaţi la funcţia de primar, este o încălcare a legii privind independenţa Înalţilor funcţionari publici. Domnule prim-ministru, poate în fiecare român a apărut o cât de mică speranţă odată cu numirea dumneavoastră ca premier independent, dacă nu în fiecare român, atunci în cei care locuiesc în comune care nu au administraţii aflate în coaliţia de guvernare, au sperat mai mult, au crezut domnule premier că odată cu investirea va lua sfârşit şi acel decalaj în distribuirea fondurilor guvernamentale între cetăţenii portocalii şi alţii. Dar se vede treaba că nu s-a întâmplat aşa iar această practică a fost preluată şi de cei de la nivel judeţean. Astfel, Nicolae Giugea, a alocat ajutoare care au constat în motorină, alimente şi bani, vreo 80.000 de lei pentru majoritatea primăriilor care au în frunte primari PDL. Deci metoda practicată de guvern cu un premier independent a fost aplicată şi de prefectura dolj cu un prefect „independent”», se arată în interpelarea deputatului Ion Călin din data de 21 martie a.c..

Ion Călin

Ion Călin trimis să-l reclame pe Nicolae Giugea la comisia de disciplină

Până ca Ion Călin să primească un răspuns din partea guvernului (30 martie a.c.), PDL Dolj nu îşi stabilise candidatul la Consiliul Judeţean Dolj, şi conform declaraţiilor lui Radu Berceanu acesta era prefectul de Dolj Nicolae Gugea. De altfel, răspunsul ministrului MAI, Gabriel Berca, este unul tehnic, şi mută soluţia la comisia de disciplină. „În consecinţă, faţă de cele relatate în cuprinsul interpelării şi normele de mai sus, în eventualitatea în care există indicii cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare în ceea ce priveşte înalţii funcţionari publici, acestea pot fi semnalate comisiei de disciplină, constituită potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. 4 din Legea nr. 188/1999 republicată cu modificările şi completările ulterioare (al cărei secretaria tehnic este asigurat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor publici), iar competenţa de aplicare a unei sancţiuni disciplinare aparţine Guvernului (care are şi competenţa de numire, modificare, suspendare şi încetare a raporturilor de serviciu ale acestei categorii de înalţi funcţionari publici)”, răspunsul ministrului MAI, Gabriel Berca. Mai exact îl trimite pe Ion Călin la comisia de disciplină, să dea o soluţie, şi ataşează şi poziţia lui Nicolae Giugea.

Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i pute

Aşa cum era de aşteptat, Nicolae Giugea se disculpă, şi spune că acuzaţiile lui Ion Călin sunt nefondate, iar el nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i pute: „Având în vedere adresa dumneavoastră nr. 141229/2012 vă comunicăm în cele ce urmează răspunsul la interpelarea formulată de domnul deputat Ion Călin. Interpelarea porneşte de la premisa că Nicolae Giugea este, în mod oficial, candidatul PDL la Consiliul Judeţean Dolj. Această premisă este falsă, neexistând nici o singură afirmaţie publică sau înscris a domnului Giugea care să certifice o astfel de abordare. Astfel, rezultă conform legilor generale ale silogismului, că şi concluzia pe care domnis sa se grăbeşte să o extragă este falsă. În legătură cu acuzaţiile punctuale ale domnului deputat precizăm: în ziua de 07.03.2012 în comuna Castranova s-a desfăşurat o întâlnire a factorilor implicaţi în combaterea de material lemnos şi nicidecum vreo întâlnire a vreunui partid; în Dolj nu s-au distribuit ajutoare financiare către nici o primărie; ajutoarele în motorină şi alimente s-au distribuit fără a se ţine cont de culoarea politică a primăriilor ci doar de solicitările făcute de aceştia”.

„S-a întâlnit cu organizaţia PDL din localitate”

Nicolae Giugea este contrazis de primarul comunei Castranova, Marin Cioc, care afirmă că prefectul de Dolj a participat la întâlnirea PDL Castranova. Probabil pentru aceste afirmaţii, şi pentru că a trecut de la PDL la PSD, Primăria Castranova a avut un control marţi şi miercui, de la ITM, Direcţia Agricolă şi alte instituţii conduse de pedelişti. Controlul a fost ca urmare a unei plângeri semnată de un cetăţean care nu locuieşte în comuna Castranova şi nici nu deţine vreun teren sau imobil în această comunitate. „Prefectul Nicolae Giugea a fost la Castranova în urmă cu câteva săptămâni, dar nu a avut vreo treabă cu mine ca primar, şi s-a întâlnit cu organizaţia PDL din localitate. Probabil pentru că am plecat de la PDL mi-au trimis nişte controale. Au venit 3 maşini, cu 10 oameni, care au dat curs la o plângere din partea lui Iulian Pîrvu, care nu există şi asta au constatat şi dumnealor. Fiind vorba despre o plângere neasumată de cineva, în care se aduceau nişte acuzaţii la adresa mea aş fi putut să nu mă supun controlului, dar pentru că nu am nimic de ascuns le-am pus la dispoziţie documentele pe care mi le-au cerut”, a declarat Marin Cioc, primarul comunei Castranova.

3 COMENTARII

  1. Alti ciolanari !!! Nu au facut nimic pentru acest judet si in special pentru Craiova in schimb pentru ei si pentru acolitii lor au dat tot ce au putut .Sunt curios daca stie cineva cum a obtinut Calin terenul si cum a construit casa de pe strada garii(Carol) linga restaurantul tarancuta

  2. Constantin are perfecta dreptate. Nu inteleg de ce se baga (iarasi) in seama acest politruc ordinar Ion Calin. Sa intelegem ca daca USL iese victorioasa in alegeri il vom revedea pe acest ins din nou prefect?! Acest PSD alti oameni chiar nu are?! Tot pe acesti latrai comunisti, fosti activisti PCR ii vara in fata?! Chiar nu se putea gasi un alt pesedist care sa se ia de Giugea?! Si chiar asa, cu casa de pe strada Garii cum e nea Caline? Ca stiu destul de bine situatia de odinioara a locului dar si pe cea de acuma? Niste lacomi ordinari, aroganti dar extrem de incapabili toti acesti asa numiti “politicieni” romani…

  3. Constantine, se pare ca nu ai locuit in Craiova , in aceasta periada ! Pai, cum sa nu se cunoasca – chiar de nimeni – abuzivul amplasament al acelui teren , pentru care a fost un dosar penal , pana la ICCJ, dar , chiar nu traiesti pe aceasta lume ?Unde ai vazut la noi, ca un parlamentar e bagat la inchisoare pentru astfel de abuzuri si trafic de influenta ??!! Mergi si itereseaza-te pe langa colegi ai lui si ai sa afli mai multe !!

Comments are closed.