Măsuri luate de MAE pentru românii afectaţi de Irma

0
378

irmaMinisterul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în SUA – zona statului Florida că, la nivelul misiunii diplomatice şi al oficiilor consulare de carieră şi onorifice de pe teritoriul SUA au fost luate măsuri pentru preluarea apelurilor de la cetăţenii români sau familiile lor afectate de evoluţia uraganului Irma.

Soluţionarea acestor apeluri se va realiza cu sprijinul autorităţilor americane, care intervin la faţa locului, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

“În mod particular, consulul onorific la Fort Meyers, aflat în centrul evenimentelor, este în permanentă legătură cu autorităţile locale, el însuşi aflându-se într-un adăpost, aşa cum s-a solicitat în mod repetat de către autorităţile americane. Reamintim că, în cazul declanşării alarmei locale (prin posturi locale de radio sau telefoane mobile), este obligatorie adăpostirea de urgenţă în adăposturile amenajate sau locuri înalte şi rezistente la vânt”, se arată în document.

Solicitările de asistenţă consulară se pot face la numerele de telefon ale Ambasadei României în SUA, secţia consulară: +1202332392, +12023322935 sau +1202332858, precum şi la telefonul de urgenţă al Secţiei Consulare a misiunii diplomatice a României la Washington: +12024208350.

Evoluţia uraganului Irma poate fi urmărită pe site-urile autorităţilor americane http://www.nhc.noaa.gov (Centrul de Urmărire al Uraganelor) şi https://www.accuweather.com (Centrul de Meteorologie).

MAE arată că, după o scădere a forţei vânturilor dezvoltate de uraganul Irma la trecerea pe lângă Cuba, situându-se în categoria de uragane de gradul 3 (pe o scară de la 1 la 5), pe măsură ce s-a apropiat de teritoriul SUA uraganul a recăpătat forţa unui uragan de gradul 4, cu vânturi de peste 215 Km/h, urmând o traiectorie spre nord de la Key West şi ajungând în zona peninsulară în dreptul insulei Marco.

În următoarele ore, efectele majore ale uraganului se vor facă resimţite de-a lungul coastei vestice a peninsulei Florida, până în dreptul oraşului Tampa, de unde se aşteaptă ca nucleul uraganului să urmeze un traseu pe deasupra teritoriului peninsular, ceea ce va duce la scăderea rapidă a forţei vânturilor. Totuşi, având în vedere mărimea fără precedent a uni asemenea uragan, zonele litorale de pe ambele ţărmuri vor avea de suferit în urma creşterii nivelului apei oceanului, atât din cauza vânturilor puternice, cât şi din cauza mareei, care se va afla la un maxim în cursul după-amiezii zilei de 11 septembrie 2017.