Călător între două lumi paralele

0
186

romeoDe multe ori stau şi mă întreb: oare eu cărei lumi îi aparţin? Lumii romilor, a ţiganilor sau lumii românilor? Am simţământul ca aparţin de fapt spaţiului dintre cele două lumi. Sunt între lumea ţigănească şi lumea românească. Ireal? Ba consider că este cât se poate de real. Acasă şi în comunitate sunt ţiganul: capul de familie – tatăl, bunicul, unchiul – liderul, judecătorul.

În societate, cred eu că reuşesc să nu mă deosebesc, prin comportament pozitiv, de români, adică de etnicii majoritari: sunt consilier al Primarului, sunt puntea de legătură între comunitatea romă şi administraţia publică locală, sunt cel care aleargă în campanii electorale şi care chiar are rezultate.

Nimic nu se poate face în viaţă fără sacrificiu. Nu mă autovictimizez. Dar chiar şi în comunitatea mea romă sunt destul de invidiat de către unii. Pentru tot ceea ce am şi pentru tot ceea ce sunt. Dincolo, în lumea “albă”, de foarte multe ori sunt luat în braţe, mi se zâmbeşte. Iar pe la spate se râde pe înfundate şi se şopteşte: “Uite ţiganul, ce-o mai vrea şi ăsta?”

Încerc să găsesc un echilibru între cele două lumi şi poate aşa îmi voi găsi şi eu un echilibru. Da, sacrificiu. Consider că din momentul naşterii primului copil, noi ne sacrificăm. Sacrificiul nu înseamnă sânge, lupte de stradă, răzbunări prin violenţa fizică sau verbală. Sacrificiul înseamnă a te lepăda de sine şi a te transpune în ceea ce va fi personalitatea copilului tău. Îl înveţi şi îi arăţi ceea ce este bine, acasă. Îl înscrii la şcoală, îl duci zilnic la şcoală, îl iei de la şcoală, faci lecţii cu el, vorbeşti cu învăţătorul şi cu profesorii despre ce note are, despre cum se comportă, despre ce aptitudini are, îl duci la meditaţii. Chiar şi mai târziu, te îngrijeşti să aibă o slujbă, o casă, o maşină, să îi faci nuntă şi te mai lepezi iarăşi de tine însuţi, deoarece ciclul se reia, mai intens, cu nepoţii, copiii copiilor tăi.

Eu consider că sunt în plină perioadă de sacrificiu şi sunt mândru de familia mea. Dar îmi doresc această formă de sacrificiu din partea tuturor celor pe care îi reprezint. Nu fac deloc vreun cadou, deşi mulţi s-ar aştepta la asta. În acelaşi timp, paradoxal, vreau să dăruiesc. Nu vreau însă să dăruiesc aur, maşini, case, comori, putere, faimă, nici măcar integrare socială, incluziune, programe şi proiecte.

Vreau să dăruiesc forţa exemplului, iar educaţia copiilor de etnie romă să fie obiectivul primordial. Cu educaţie şi pregătire şcolară, ei înşişi, copiii de astăzi, vor putea să dobândească mai târziu şi comori, să ştie ei înşişi să acceseze programe, să întocmească proiecte, să se integreze social, dar şi să aibă putere, locuri de muncă, salarii decente şi poziţie onorabilă în societate.

Sunt eu oare un ţigan romanizat, care în dorinţa de autodepăşire a propriei condiţii am nimerit nu într-un cuib de viespi, ci în lumea românilor…ţiganizaţi?

În comunitate sunt păstrător al tradiţiilor. În societate, trebuie să fiu în pas cu vremurile. Să fie cel mai bine între cele două lumi paralele? Sau poate ca destinul mi-a hărăzit să fiu tocmai eu liantul care să aducă până la urmă cele două lumi la un numitor comun?

Lumea ţigănească are şi farmec, are şi greutăţi. Viaţa printre români presupune numai greutăţi. Cine sunt eu să fiu angrenat în campanii electorale? Dar de ce tocmai eu am rezultate în campanile electorale? Şi de ce mi se întâmplă numai mie ca rezultatele bune şi foarte bune să fie considerate “ţigănisme”? Poate pentru că nu îmi place să mă laud. Poate pentru că prefer să mi se spună “ţigane” în faţă şi nu pe la spate. Poate pentru că, de foarte multe ori, mă prefac doar că nu văd şi nu aud. Dar asta nu înseamnă că nu ştiu.

Dragii noştri cititori, vă doresc numai bine. Dau o fugă la mine în ţigănie, pentru că după aceea am treabă printre români. Între timp, când străbat drumul dintre cele două lumi, vă mai trimit nişte gânduri de-ale mele.

                                                                               Romeo TIBERIADE

 Preşedinte Partida Romilor PRO EUROPA Sucursala Dolj