4.000 de copii din comunităţile partenere World Vision au primit cadouri

0
1778

Prin proiectul „Nikolaus Konvoi” al asociaţiei Hinsehen & Helfen din Germania şi prin intermediul partenerilor locali Cummins Generator Technologies Romania, 4.000 de copii din 12 comunităţi partenere World Vision România din judeţul Dolj – Argetoaia, Bucovăţ, Vârvorul de Jos, Breasta, Predeşti, Carpen, Brabova, Braloştiţa, Coţofenii din Dos, Scaeşti, Sopot, Cernăteşti – au primit cadouri.

Nikolaus KonvoiConvoiul umanitar german, compus din 16 maşini, dintre care 8 au fost camioane, a fost însoţit de 36 de voluntari din Germania şi a ajuns în Craiova sâmbătă trecută, toate produsele fiind descărcate în cursul zilei de duminică, 4 decembrie. Distribuţia a început luni dimineaţă şi s-a încheiat joi seară, pe mai multe trasee, voluntarii din Germania fiind ajutaţi şi însoţiţi în teren de reprezentanţi World Vision, precum şi voluntari de la Cummins Generator Technologies, Craiova şi de la Compania “Popeci”.

Proiectul „Nikolaus Konvoi”, aflat la a treia ediţie, are misiunea de a ajuta copiii prin strângerea şi donarea de cadouri de sărbători. Anul acesta, strângerea cadourilor a început în luna octombrie, iar pachetele, constând în jucării, articole igiena, rechizite sau articole de îmbrăcăminte, au fost  realizate de copii de la şcoli şi grădiniţe din Germania, precum şi din donaţii de la diferite companii  germane.

Peste 900 de familii au primit articole de îmbrăcăminte şi alimente

Pe lângă pachetele de cadouri donate, peste 900 de familii  au primit articole de îmbrăcăminte şi alimente. Printre cei care au primit cadouri anul acesta se numară cei 46 bursieri ai programului “Vreau în clasa a noua”.

“Este al treilea an în care alături de partenerii noştri Hinsehen & Helfen din Germania şi  Cummins Generator Technologies România am adus bucurie copiilor şi familiilor lor de Moş Nicolae. Pentru a ajunge la un număr atât de mare de copii a fost nevoie de o mobilizare comună la care au contribuit şi voluntarii fundaţiei şi membrii comunităţilor partenere. Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi şi s-au implicat în desfăşurarea şi finalizarea acestei acţiuni”, a spus Georgeta Ungureanu, manager zonal interimar World Vision România – Biroul Zonal Dolj.

Pe lângă cadourile de tip shoebox, prin proiectul ,,Nikolaus Konvoi” au mai fost donate ghiozdane cu rechizite, echipamente medicale, alimente, biciclete, cadre cu rotile şi scaune rulante pentru persoane cu dizabilităţi, paturi speciale pentru centrele de permanenţă, mobilier şcolar, materiale textile.