Linie telefonică unde pacienţii şi medicii pot reclama corupţia din spitale

0
434

Ministerul Sănătăţii deschide o linie verde, la care românii pot semnala orice act de corupţie de care se lovesc în sistemul sanitar. Dispeceratul TelVerde va fi administrat de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). Numărul de telefon la care cetăţenii vor putea reclama cazurile de corupţie este 0800.806.806, apelul fiind gratuit în orice reţea.

telverdeÎn afară de TelVerde, cetăţenii mai pot reclama cazurile de corupţie din sistemul medical şi direct la Ministerul Sănătăţii, prin email la adresa presa@ms.ro, sau printr-o sesizare scrisă depusă la sediul instituţiei sau transmisă prin poştă. Pot fi sesizate de la cazuri de condiţionare a serviciului medical, până la concursuri de angajare trucate sau achiziţii trucate. Gov IT hub lucrează şi la un portal de sesizări unde personalul medical şi pacienţii vor putea raporta, anonim, nereguli din sistem.

Formularul de chestionare a pacienţilor va fi implementat în toate spitalele

De asemenea, de săptămâna viitoare, noul formular de chestionare a pacienţilor, prin care aceştia vor putea să spună cât de satisfăcuţi au fost de actul medical şi de modul în care au fost trataţi într-o unitate medicală, va fi implementat la nivel naţional. Un proiect-pilot este deja funcţional în cinci spitale din ţară. Cei care răspund la întrebările din chestionar vor rămâne anonimi, dar rezultatele sondajelor vor fi făcute publice, astfel încât toţi pacienţii să ştie ce grad de confort şi satisfacţie medicală oferă fiecare unitate medicală.

După publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului de implementare a noului chestionar, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) va începe să trimită pacienţilor, prin SMS, cele nouă întrebări prin care aceştia îşi vor putea exprima gradul de satisfacţie asupra tratamentului medical de care a beneficiat. Mai exact, acesta va fi întrebat „Cât de mulţumit eşti de serviciile medicale oferite de spital?”, „Cât de mulţumit eşti de activitatea şi implicarea medicului?”, „Cât de mulţumit eşti de curăţenia din spital?”, „A fost nevoie să cumperi medicamente sau alte materiale sanitare?”, „Cât de mulţumit eşti de activitatea şi implicarea asistentelor medicale?”, „Ai primit explicaţii clare cu privire la diagnostic şi tratament?”, „Ai recomanda unei persoane apropiate să se trateze în acest spital?”, „Starea ta de sănătate este mai bună după externare?”, „Ţi s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente?”. La aceste întrebări se va putea răspunde cu „Da” sau „Nu” şi cu note cuprinse între 1 şi 4.