Daniel Barbu, ministru al Culturii și profesor de științe politice la Universitatea din București, s-a aflat, ieri, la Craiova, unde, la invitația Teatrului Național „Marin Sorescu”, a susținut, în cadrul „Întâlnirilor SpectActor”, conferința intitulată „Statul cultural: istorie, memorie și crize”. Plecând în discuție de la Franța, pe care o consideră „modelul emblematic, referința fundamentală pentru statul cultural”, Daniel Barbu a făcut o comparație cu România în ceea ce privește ansamblul de instituții – și, implicit, evenimente și valori – create și susținute de-a lungul timpului. Viziunile au fost diferite, a concluzionat acesta: „Nimic comparabil cu Franța, o extraordinară precaritate a creațiilor instituționale”. Ajungând în prezentul celor două spații culturale, Daniel Barbu a vorbit despre criza generală a finanțării. În ceea ce ne privește, a remarcat lipsa atragerii de fonduri din sectorul privat în sprijinul actului de cultură, încheind prin a îndemna la reflecție „asupra unor soluții alternative, în afara cadrului statului cultural”. Concluzia conferinței nu l-a descurajat însă pe Emil Boroghină, directorul Festivalului Internațional „Shakespeare” de la Craiova, să ceară sprijin financiar pentru ediția din aprilie 2014 a evenimentului. „Deși vom restrânge lista cu proiectele naționale pe care le vom subvenționa, neîndoielnic acesta se va afla printre cele care vor fi sprijinite”, i-a răspuns ministrul Culturii.
„Ideea de stat cultural este una care fundamental aparține veacului trecut și cu precădere ultimei sale jumătăți, perioadei de după cel de-al Doilea Război Mondial”, a subliniat Daniel Barbu, precizând de la bun început că Franța rămâne „modelul emblematic, referința fundamentală pentru statul cultural”. «Este singura națiune contemporană, modernă, care are în limbajul administrativ noțiunea de „état culturel” pentru a descrie un număr de operațiuni ale guvernului francez, începând cu anii ’50-’60. În democrațiile occidentale, Franța este prima țară care a avut un Minister al Culturii, creat de Charles de Gaulle». Daniel Barbu a reamintit că în anii ’60 în Franța se crea deja un sistem de instituții publice de cultură – teatre naționale, regionale și locale, opere, filarmonici, muzee, ca și un sistem de burse pentru artiști și de indemnizații pentru creatorii seniori, apăreau o serie de festivaluri de teatru, muzicale, literare, toate subvenționate de stat. „În Franța nu era nimic extraordinar în această fondare a statului cultural în anii ’60”, a afirmat Barbu.
Trecând în spațiul cultural românesc, o privire în plan instituțional i-a revelat acestuia mai întâi că în țara noastră lua ființă un Minister al Culturii – „adică o agenție publică menită nu numai să subvenționeze cultura, ci și să opereze politici culturale” – în 1945, apoi „complicitatea”, de-a lungul timpului, până chiar în 2009, între cultură și culte. „Cultura era o sarcină guvernamentală, care făcea parte dintr-un proces de construire, potrivit anumitor standarde, a națiunii socialiste, în anii ’60-’80. Din acest punct de vedere, nimic comparabil cu Franța, o extraordinară precaritate a creațiilor instituționale”. O altă constatare a acestuia a fost că «există în spațiul public românesc, din anii ’30 până astăzi, o tendință relativ constantă a oamenilor de cultură să se plângă de faptul că statul, guvernanții sunt „inamici ai excelenței culturale”».
În cea de-a doua parte a conferinței cu tema „Statul cultural: istorie, memorie și crize”, Daniel Barbu s-a referit – de asemenea, comparativ – la investiția financiară în cultură. În timp ce în Franța instituțiile de spectacol și muzeele sunt susținute în proporție de doar 50%, restul banilor necesari provenind din parteneriatul cu lumea afacerilor, la noi nu există o asemenea practică. „Mai micile sau marile companii, care în alte părți își asumă responsabilitatea socială și investesc în evenimente și instituții de cultură, la noi nu o fac. Trebuie să explorăm în anii ce urmează această dimensiune – convocarea sectorului privat în sprijinul actului de cultură”, a afirmat Daniel Barbu. „Criza este una evidentă și generală, cea a finanțării, care afectează statul cultural din Franța, afectează societăți care își creaseră state culturale, precum Spania și Portugalia, care în această vară și-au desființat Ministerele Culturii”, a mai spus acesta.
Concluzia invitatului „Întâlnirilor SpectActor” de la Craiova a fost că „pretutindeni în Europa statul cultural e în derută, în recesiune”, Daniel Barbu încheind prin a îndemna la reflecție asupra unor soluții alternative: „În România se întâmplă la fel, ceea ce ne obligă pe toți cei care ne simțim responsabili pentru instituțiile noastre de cultură, pentru creativitatea culturală românească, pentru patrimoniul pe care l-am moștenit și pe care avem datoria să-l transmitem mai departe, să reflectăm asupra unor soluții alternative, în afara cadrului statului cultural, așa cum l-am moștenit din anii ’60-’70”.
În competiția pentru câștigarea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021,
„Craiova are atuul unui tip diferit de oraș cultural”
„Craiova are șanse foarte, foarte mari” să câștige titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, a afirmat, ieri, ministrul Culturii, „cu atuul unui tip diferit de oraș cultural”. Daniel Barbu susține că în respectivul demers este nevoie de crearea „unei mari coaliții locale” a instituțiilor administrative, de cultură, a companiilor private și a cetățenilor, care să se mobilizeze pentru aceeași cauză. „Cele mai mari șanse pentru câștigarea titlului le va avea orașul în care cei mai mulți cetățeni vor fi convinși că vor asta. Când 80% din craioveni vor spune că vor acest lucru și își vor aduce o contribuție cât de mică la acest proiect, atunci Craiova va câștiga”, a precizat Daniel Barbu. Deși, sentimental, s-a declarat mai legat de alte orașe ale țării, acesta a mai afirmat că, personal, susține toate orașele care vor să devină Capitală Culturală Europeană în 2021. Spre deosebire de ministrul Culturii însă, premierul Victor Ponta nu s-a sfiit să-și exprime tranșant opțiunea, în urmă cu câteva zile, la Balul Ambasadorilor de la Ateneul Român.
– Ce șanse acordați Craiovei în competiția pentru câștigarea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021 și în ce măsură susțineți orașul nostru?
– Eu susțin toate orașele în această competiție, aș fi ipocrit să spun altceva. Din câte am văzut, Craiova a trecut deja un test și anume voința. Cred că trebuie să vrei foarte mult, să fii dispus să investești energie și creativitate în construirea unei mari coaliții locale. Pentru că nu e vorba numai de o Primărie, de un Consiliu Județean, ci de toate instituțiile, mai ales cele private, care pot veni cu fonduri. Deci, e nevoie de crearea unei mari coaliții aici, la Craiova, ca și în alte părți, unde există această intenție, pentru a face ca proiectul să fie viabil. Sigur, Craiova e un oraș absolut magnific, cu un potențial deasupra oricărei îndoieli. Și, din câte am văzut eu, există și determinare.
– Există, deci șansele ca orașul Craiova să câștige această competiție, iar în 2021 să o numim Capitală Culturală Europeană?
– Există asemenea șanse. Să vedem, acum se refac criteriile. După cum știți, există această dispută între Parlamentul European și Comisia Europeană cu privire la cine va decide până la urmă. Din nefericire, Ministerul Culturii român chiar nu are nici un fel de competențe de decizie. Dar trebuie să arăți potențialul, să arăți realizările și mai ales să vrei foarte mult acest lucru și să ai capacitatea să îi faci – dacă ești primar sau președinte de Consiliu Județean – pe cât mai mulți dintre concetățenii tăi să își dorească acest lucru. Deci, dacă îmi dați voie să politizez într-un fel competiția, aș zice că va avea cele mai mari șanse orașul în care cei mai mulți dintre cetățeni vor fi convinși că vor asta. Când 80% din craioveni vor spune că vor acest lucru și își vor aduce o mică contribuție la acest proiect, atunci Craiova va câștiga.
– Ca om de cultură, considerați că are Craiova, în comparație cu alte orașe, anumite atuuri?
– Craiova aș zice că, împreună cu Iașiul, face parte din aceeași categorie, cu atuul unui tip diferit de oraș cultural. Dacă mă gândesc la Cluj sau la Timișoara, ele ar fi în aceeași serie ca Sibiul, adică oarecum un „deja vu”. Craiova și Iașiul sunt altfel de orașe, cu alt tip de urbanism, cu alt tip de spațiu cultural… Sigur că și între Iași și Craiova sunt mari diferențe. Eu aș zice că, în măsura în care se caută diversitate, se caută ca accentele să fie diferite în raport cu cele care au fost, Craiova are șanse foarte, foarte mari.
Opozanții proiectului Roșia Montană l-au acuzat de ipocrizie și i-au cerut demisia
Câțiva tineri protestatari față de exploatarea de la Roșia Montană n-au ratat, ieri, întâlnirea cu ministrul Culturii, Daniel Barbu, din Sala „I.D. Sîrbu” a Teatrului Național „Marin Sorescu”. N-au venit, cu siguranță, pentru conferința acestuia – pe care au audiat-o, totuși, în liniște –, ci pentru a-l acuza în față că susține proiectul minier de la Roșia Montană și că, astfel, se face responsabil de distrugerea patrimoniului cultural al acestei zone. Protestatarii au afișat sloganurile „Salvați Roșia Montană” și „Vrem cultură, nu cianură”, l-au acuzat pe ministru de ipocrizie și i-au cerut demisia. Tonul și atitudinea lor l-au deranjat nu numai pe Daniel Barbu, ci și pe managerul Teatrului Național din Craiova. „Tema acestei discuții nu e Roșia Montană. Nu este loc aici pentru astfel de manifestații. Afară da, dacă doriți”, le-a spus Mircea Cornișteanu, căruia i s-au alăturat și alte voci din public. Opozanții proiectului Roșia Montană s-au limitat doar la un schimb de replici cu ministrul, fără alte gesturi sau atitudini agresive.
