Dan Emanuel Elencu aduce proiectul de reconstrucţie a comunei Seaca de Câmp

0
1730

Dan Emanuel Elencu este candidatul PSD pentru comuna Seaca de Câmp şi vine cu un program ambiţios de reconstrucţie a localităţii. Acesta doreşte să realizeze lucrări importante de infrastructură, oferindu-le cetăţenilor o nouă perspectivă faţă de promisiunile făcute şi nerealizate de către conducerea de la primărie din ultimii patru ani.

Locuitor al comunei, dar şi manager de firmă în localitate, Dan Emanuel Elencu a observat, de-a lungul anilor, promisiuni care s-au transformat în vorbe în vânt. De aceea, a dorit să facă un pas în faţă şi să se implice direct în dezvoltarea comunei, pe care o vede modernă şi reînnoită, atât pentru copii, cât şi adulţi şi vârstnici deopotrivă.

Acesta are în plan să realizeze proiecte care au fost înşirate pe liste de fosta administraţie, dar care nu au văzut lumina zilei, ceea ce a defavorizat profund întreaga comună. Este vorba, printre altele, despre amenajarea unei suprafeţe pentru construirea unui parc industrial, despre modernizarea stadionului, asfaltarea de drumuri în Seaca de Câmp, o bază sportivă şi un teatru de vară în Piscu Nou, amenajarea islazului comunal, pietruirea drumurilor de exploatare agricolă, dar şi de amenajarea unui părculeţ cu locuri de joacă pentru copii.

„Există proiecte neduse la bun sfârşit de fosta administraţie, lucru care, vă spun cu sinceritate, a adus o mare defavoare comunităţii. Spre exemplu, avem o piaţă agroalimentară parţial realizată, iar asta vine în dezavantajul producătorilor din zonă, care ar fi putut veni aici să-şi vândă producţia. În plus, mai vorbim şi despre dotarea celor două şcoli, proiect realizat parţial doar pentru şcoala din Piscu Nou, dar şi despre lucrările de canalizare, de care a beneficiat doar satul Seaca de Câmp. Nimic nu poate dezbina mai mult o comunitate decât această inechitate între dotări, valori şi lucrări. Mi-am propus să fiu primar pentru toţi locuitorii comunei Seaca de Câmp şi îmi doresc să fac o echipă bună cu cetăţenii, astfel încât aceştia să ştie şi să vadă că necesităţile lor sunt o prioritate pentru administraţie”, a mai completat Dan Emanuel Elencu.

Fabrică de ulei de floarea soarelui, la Seaca de Câmp

În plus, candidatul PSD îşi doreşte drumuri modernizate pentru ambele sate ale comunei, dar şi asfaltarea DC 55 – Piscu Nou – Piscu Vechi, considerând înlesnirea transporturilor un punct în plus în ceea ce priveşte atât libera circulaţie a cetăţenilor, cât şi accesul investitori în zonă, în parcul industrial pe care şi-l doreşte pentru comuna sa. Primul investitor, Olimex, producător bulgar de ulei de floarea soarelui care colaborează cu agricultorii din zonă încă din 2014, şi-a exprimat deja dorinţa de a-şi deschide o fabrică la Seaca de Câmp, cu sprijinul primarului Dan Emanuel Elencu.

„Îmi doresc, cu siguranţă, ca oamenii să vadă în mine un partener şi un om de încredere, care vine să facă treabă în comună. Nu va fi uşor şi nimeni nu spune asta, dar cu o viziune managerială bună şi cu sprijinul întregii comunităţi, vom reuşi să facem din Seaca de Câmp comuna în care vom dori cu toţii cu adevărat să locuim”, a conchis candidatul PSD.

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizatia Judeteana DOLJ, Executat de ED PRESS COM S.R.L., portal – www.cvlpress.ro, CUI Mandatar financiar coordonator 21200019.