EDITORIAL / Ceva despre care se uită

0
405

mesaj_inceput_de_an_scolar_2016_2017_patriarhul_daniel_93520400Începe, luni, un nou an şcolar, eveniment cu simbolistica lui specifică, de când ne ştim, pentru elevi, cadre didactice, părinţi, rude apropiate, reprezentanţi ai administraţiei publice, judeţene şi locale. Pregătirile prealabile sunt aşa cum sunt, nu mult deosebite faţă de anii precedenţi, dar regăsim în nu puţine localităţi doljene şi poate chiar la nivelul ISJ Dolj, unde febrilitatea chiar are cote ridicate în aceste zile, un plus de interes. Să-i spunem aşa. S-a trecut în revistă, în temeiul unui ordin al prefectului de Dolj, Dan Narcis Purcărescu, stadiul pregătirilor aferente deschiderii noului an şcolar la aproape toate unităţile de învăţământ din teritoriu, prin echipele de control instituite, s-a luat act de concluziile reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică şi, oricum, după toate aparenţele, nu s-a mimat în demersurile menţionate. Până la urmă, nimic ieşit din matca unor preocupări fireşti. S-a mai întâmplat un lucru – adiacent – circumscris creşterii gradului de siguranţă în unităţile şcolare de pe raza judeţului Dolj, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (Legea 35/2007, modificată şi completată prin Legea 29/2010). Fiindcă, dincolo de festivităţile specifice începerii unui nou an şcolar, emoţiile de rigoare, reale sau confecţionate, noianul de griji de tot felul, pe care nu le mai enumerăm, există o preocupare majoră, deplin responsabilă, cuplată pregătirilor de care vorbeam. Miercuri, 6 septembrie a.c., la sediul IPJ Dolj, într-o reuniune de lucru, cu participarea prefectului de Dolj, inspectorului şcolar general, prof. Leontina Monica Sună, a factorilor decizionali din Poliţia judeţeană, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi Craiova, s-a discutat detaliat despre ceea ce se numeşte Planul teritorial comun de acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi personalului didactic, prevenirea delincvenţei juvenile, cu luarea unor măsuri concrete, inserate în planul amintit. Nu le enumerăm în acest context, dar menţionăm evenimentul, altminteri unul de rutină, pentru a demonstra complexitatea pe care o incumbă începerea unui nou an şcolar şi pe care îl privim, cum poate e firesc, numai dintr-o anumită perspectivă. Există destule motive de îngrijorare: numai 181 de unităţi de învăţământ, dintr-un total de 592 (178 în mediul urban şi 414 în mediul rural) sunt prevăzute cu sisteme de supraveghere video; 128 de unităţi şcolare nu au pază umană sau sisteme de supraveghere; 7 unităţi şcolare au doar pază umană; 11 unităţi şcolare nu au gard împrejmuitor, iar 22 sunt amplasate în zone necorespunzător iluminate. Şi nu democraţia a anemiat spiritul gospodăresc, deloc ereditar. Numai când îţi propui ca şcoala să scoată analfabeţi, o laşi fără  gard împrejmuitor, cu instalaţii sanitare rătăcite prin cotloanele curţii. Sună straniu. Dar asta e realitatea. Prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), Consiliul Judeţean Dolj a demarat deja o campanie de prevenire a violenţei, sub sloganul „Fii inteligent, nu fi violent!”. La începutul fiecărui an şcolar, starea de spirit nu poate fi decât una tonică. În pofida atâtor şi atâtor lipsuri. Şi departe de noi gândul de a o deteriora: dar nu putem să nu reamintim exigenţe imperative ale legii privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ şi una „neplăcută” prevede stabilirea de semne distinctive – ecuson, uniformă, eşarfă – pentru elevi, prin consultarea reprezentanţilor acestora, a consiliilor de părinţi şi a consiliilor profesorale. Pentru a nu se ajunge la nici o concluzie. Consecinţele unei asemenea indecizii sunt riscante, deşi tot prin lege sunt prevăzute regulamente de ordine interioară cu precizări clare, la care sunt admise… mereu derogări.