Deputalul social-democrat de Ilfov, Daniel Ghiţă, fost campion de K1, face o figură de luat în seamă în Parlament. Între atâţia alţii care moţăie absenţi la ceea ce se dezbate, Daniel Ghiţă, cu voca sa baritonală şi fizicul impozant, chiar are câte ceva de spus. Nu banalităţi, nu vorbe menite să îi cosmetizeze portretul, ci chiar lucruri grave, deloc de trecut cu vederea, jurnalistul Bogdan Iacob de la Inpolitics.ro, cu excelentul său spirit de observaţie, care ştie ce scrie, denumindu-i una din aceste interpelări „ca fiind a… deceniului”. Daniel Ghiţă a solicitat oficial premierului Florin Cîţu şi ministrului Justiţiei, Stelian Ion, să-i comunice câţi români au fost sancţionaţi pentru că au incălcat fidelitatea sacră faţă de ţară, cum este ea prevăzută în art. 54 din Constituţie „(…)De aceea, domnule prim-ministru şi domnule ministru, vă rog să explicaţi dacă fidelitatea faţă de România mai este sacră(…) precum şi câte cazuri de încălcare a acestei îndatoriri au fost cercetate şi sancţionate de autorităţile române de la admiterea în UE şi NATO, până astăzi”. O declaraţie insolită, cum s-ar spune trăznet, ieşită din clişeele obosite, ventilate cu obstinaţie. Deputatul Daniel Ghiţă n-are nevoie de notorietate. Făcând declaraţia pe care a făcut-o, şi la care aşteaptă răspuns, a avut în vedere anumite informaţii, date concrete, despre… trădarea la români. Deloc nouă. Dar uneori în recrudescenţă. De bună seamă deputatul Daniel Ghiţă mai ştie că există trădări şi trădări. De pildă când trădezi „la ai noştri”, e un act de bravură, iar dacă o faci la „ceilalţi”, dacă se întâmplă şi aşa ceva, atunci eşti eventual supus oprobiului. Unii ticăloşesc din slugărnicie şi nu dau doi bani pe discernământul propriu sau onoarea proprie. Îşi ambalează ticăloşia cu luciditate, cu imparţialitate înţeleaptă, ca probă de libertate. Deşi tot ticăloşi rămân, în cealaltă acceptare pe care o are cuvântul în româneşte: jalnic, vrednic de milă, sărman. Nu spunea, fără să îi tremure vocea, o fostă europarlamentară, în Parlamentul European, că „s-au fraudat 1,5 milioane de voturi la referendumul de demitere al lui Traian Băsescu”? Nu se ling clanţele de la uşile unor ambasade străine, spre uimirea angajaţilor acestora, de disponibilităţile la delaţiune, pe care le au semeni de-ai noştri? Nu avem o puzderie de ONG-uri cu finanţare neclară, din afară? Toate acestea nu sunt bagatele. Câte cariere nu sunt bazate pe malversaţiune, impostură, violarea moralităţii şi a bunei cuvinţe, asfixierea spirituală. Nu avem idee ce răspuns va primi deputatul de Ilfov, Daniel Ghiţă, la interpelarea făcută. Nu excludem să primească un răspuns plat, conform căruia „nu există să existe” aşa ceva, că viaţa e mai complexă, iar omul mai pestriţ. Iar cine nu judecă decât pe bază de principii trăieşte în plină ficţiune. Nimic nu e mai dezgustător şi mai primejdios pentru un neam decât să se confrunte cu asemenea persoane capabile să destrame prin secreţia lor ţesutul viu al oricărei comunităţi. Daniel Ghiţă nu tânjeşte după scandalul acut şi afectele mlăştinoase. A făcut însă o interpelare care invită la reflectare. Şi merită salutat pentru acest demers.
