Tudor Gheorghe: o viaţă între două coperte

0
245

Tudor Gheorghe şi Georgeta Tudor

Pe lângă noutăţile prezentate de edituri şi importante reduceri de preţuri, la Târgul „GAUDEAMUS” aveţi parte, zilele acestea, de un bogat program de manifestări, ce cuprinde lansări de cărţi, dezbateri şi discuţii literare, concursuri şi spectacole. Două dintre cele mai importante evenimente ale zilei de ieri le-au reprezentat lansările volumului de interviuri „Tudor Gheorghe: în umbra menestrelului”, de Mircea Pospai, şi volumului de versuri „Uneori femeile surâd”, semnat de soţia maestrului, Georgeta Luchian Tudor, ambele apărute la Editura „Scrisul Românesc”.

„Tudor Gheorghe este poate cea mai fascinantă personalitate a culturii româneşti la cumpăna dintre mileniile al doilea şi al treilea”, scrie Mircea Pospai – om de radio de peste 40 de ani, în prezent redactor-şef al Studioului Teritorial de Radio „Oltenia”. «Această carte este fascinantă, emoţionantă, mărturisirile lui Tudor Gheorghe sunt pline de substanţă. A trăit tot acest drum iniţiatic până a devenit „instituţia Tudor Gheorghe…”», a exclamat, la lansare, actorul Emil Boroghină, director al Naţionalului craiovean între 1988 şi 2000, deci de-o viaţă colegul de scenă al celor doi artişti, soţ şi soţie. „Eu când aud atâtea lucruri care se rostesc despre mine, stau şi mă uit şi mă mir: bă, de mine vorbesc ei?”, a mărturisit, apoi, Tudor Ghoeorghe, cu zâmbetul pe buze şi cu speranţa că „o să vă placă ce am povestit eu în cartea asta, care e chiar cinstită…”.

„Tudor Gheorghe: în umbra menestrelului” a apărut în 2010, în Colecţia „Creatio” a Editurii „Scrisul Românesc” din Craiova, şi cuprinde, structurate în 14 capitole, o serie de interviuri realizate de Mircea Pospai în perioada februarie 2003 – septembrie 2005, în cadrul unei emisiuni transmise la Radio „Oltenia”, care s-a intitulat „La taifas cu Tudor Gheorghe”.  În aproape doi ani şi jumătate au fost realizate 115 ediţii de dialoguri – cu totul, peste 1.500 de minute înregistrate. „O să vă întrebaţi de ce cartea a apărut la 5 ani după ce s-a încheiat suita de interviuri. Au trebuit 5 ani pentru ca, din cele aproape 800 de pagini, să rămână aproximativ 300, dar fără să dispară aproape nimic din ideile pe care le exprimase Tudor Gheorghe, nimic din modul lui de a vorbi, nimic din ceea ce putea să însemne valoarea documentară a lucrării”, a explicat autorul.

«Dialogurile pe care le-am avut cu Mircea Pospai au fost absolut sincere. Am încercat să fiu adevărat, n-am cosmetizat nimic din viaţa mea, din viaţa teatrului, din viaţa oraşului. Din viaţă, în general, aşa cum am trăit-o, de la Institut şi până… iată-mă, bătrân pensionar, care se bucură de beneficiile pe care Guvernul României i le acordă, de a-i mai tăia 25%… Cu o pensie de 1.385 de lei, cât am, bani în mână, pot să mulţumesc din inimă pentru condiţiile pe care mi le creează partidele», a adăugat, cu umor şi ironie, Tudor Gheorghe.

Cât despre celălalt volum, „Uneori femeile surâd”, acesta a apărut tot la Editura „Scrisul Românesc” şi este primul de versuri publicat de Georgeta Tudor. «Nu sunt poetă – sunt o actriţă care iubeşte poezia şi uneori scrie după ce o viaţă a recitat versurile poeţilor lumii», mărturiseşte autoarea. «Doamna Georgeta Luchian Tudor scrie o poezie sensibilă, delicată, sinceră, care se adresează femeii în diferite ipostaze. Mircea Micu aşeza poezia aceasta în peisajul diafan al liricii feminine, notând: „Cu cerul sprijinit pe aripi de fluturi, intră pe poarta poeziei un nume cu rezonanţe muzicale: Georgeta Tudor”», a menţionat editorul Florea Firan. „Indiferent că scrie o poezie de dragoste, o poezie meditativă sau o poezie de notaţie, principalul ingredient al acestor versuri este, fără îndoială, sensibilitatea”, a adăugat poetul Mihai Ene.

Tudor Gheorghe: „Am făcut totul dintr-o pornire interioară”

«Eu, când aud atâtea lucruri care se rostesc despre mine, stau şi mă uit şi mă mir: bă, de mine vorbesc ei? Probabil că da… Eu nu mi-am dat seama, de-a lungul vieţii, fiind preocupat să fac lucruri esenţiale, că ar trebui să urmăresc şi ceea ce se va zice despre mine vreodată. Nu… Eu am făcut totul dintr-o pornire interioară, dintr-un har pe care mi l-a dat Dumnezeu şi o tenacitate pe care am moştenit-o de la mama, prin şansa – pe care tot Dumnezeu mi-a dat-o – de a avea o linişte în familie absolut adevărată şi reală, lângă o femeie pe care am bănuit-o eu că are oarecare afinităţi literare, dar nu m-am gândit că o să se apuce să şi scrie şi să publice o carte de poezii atât de sinceră. Dovadă că am trăit lângă o poetă este faptul că mi-am permis să includ în spectacolul meu „Al cinciliea anotimp – Femeia” una dintre poeziile ei. Ori eu sunt foarte rău în ceea ce priveşte selecţia versurilor şi dacă am considerat că merită să spun o poezie a ei…».

Florea Firan

Florea Firan: „Tudor Gheorghe este o personalitate nu uşor de abordat”

«Mircea Pospai este cunoscut în urbea noastră ca un om de radio, de peste 40 de ani. Este ziarist, publicist, prozator, autor a 16 volume. Meritul său în realizarea aceste cărţi este acela de a reuşi să dialogheze cu Tudor Gheorghe – o personalitate nu uşor de abordat, chiar dacă aşa pare. A reuşit să stârnească şi să obţină de la Tudor Gheorghe o serie de lucruri foarte interesante privind istoria urbei noastre, privind viaţa culturală, în general, privind viaţa teatrală şi muzicală. Tudor Gheorghe se dovedeşte un narator de excepţie – ca să-l apropii de un oltean actor, seamănă cu celebrul Amza Pellea. Reuşeşte să capteze cititorul. Această carte, cu un pronunţat caracter autobiografic, începe cu copilăria de la Podari, iar viaţa şi activitatea lui Tudor Gheorghe se derulează până în zilele noastre, incluzând un itinerar extraordinar în lume».

Emil Boroghină: „M-am simţit din ce în ce mai legat, odată cu înaintarea în vârstă, de familia Tudor”

«Vă fac o mărturisire: m-am simţit din ce în ce mai legat, odată cu înaintarea în vârstă, de familia Tudor. Probabil un rol important l-au avut şi sentimentele de recunoştinţă pe care le port celor doi, care au avut o contribuţie decisivă la faptul că astăzi Teatrul Naţional din Craiova se înscrie între cele mai importante teatre din România şi din Europa.

Geta este colega mea de ani… Am intrat în Institutul de Teatru în 1959, ea făcea parte dintre frumoasele anului, alături de Sanda Ţăranu şi Leni Pinţea… Prima mea apropiere de Geta s-a produs în Gara Corabia, când, plecând ea spre Bucureşti şi eu spre Craiova, am aflat că îşi trage obârşia din acelaşi oraş ca mine. Am venit din Institut la Craiova în 1963 şi am avut şansa să jucăm împreună în mai multe spectacole. Des se pronunţă sintagma Doamnă a teatrului românesc, dar am ajuns la concluzia că Geta îşi merită din plin acest titlu.

Pe Tudor îl cunosc din 1962, când, înalt, deşirat, fiind şi foarte slab, cu un gât lung, a venit să dea examen la Institutul de Teatru. Pe perioada vacanţei, noi, cei mai mari, pentru că eram destul de săraci, rămâneam la Institut, pentru că acolo o duceam mai bine, ne dădeau mâncare gratuită… Treceam în anul al IV-lea şi ne-am trezit cu un tinerel din Craiova, aşa cum vi-l descriam, care a spus o fabulă a lui Marcel Breslaşu, cu cocostârcul, cred… A intrat în Institut, a făcut parte dintr-o serie excepţională şi a poposit în 1966 la Craiova. A avut şansa să facă o carieră strălucită ca actor, eu… mai mult ca director».

Tudor Gheorghe, împreună cu Mircea Pospai

Mircea Pospai: „Este o carte care îşi cerea dreptul la apariţie”

«„Tudor Gheorghe: în umbra menestrelului” este o carte care cred că îşi cerea dreptul la apariţie, pentru personalitatea lui Tudor Gheorghe, pentru extraordinara lui viaţă şi capacitate de a privi lumea, de a o interpreta, de a o aduce în faţa oamenilor. (…) Unii dintre oamenii care cred că îl cunosc pe Tudor Gheorghe s-ar putea să se înşele. Tudor Gheorghe pe care îl ştim de pe scena spectacolelor, de la menestrel până la interpretul cu orchestră, are, dincolo de trăirile de pe scenă, mult mai multe lucruri de spus, mult mai multe faţete…».

Georgeta Tudor

 

Georgeta Tudor: „Doamnelor, vă doresc să surâdeţi mai mult!”

«Consider că o carte se prezintă singură, iar în clipa în care ajunge în mâna cuiva care o citeşte ea nu îţi mai aparţine. Eu poate una am gândit şi una am simţit atunci când am scris o poezie, dar în clipa în care este citită de cineva ea se transformă, intră în sufletul acelei persoane şi devine poezia ei, viaţa ei. (…) Am fost întrebată de ce uneori femeile surâd. Şi am răspuns: pentru că plâng prea mult, în fiecare zi, pentru toate durerile lumii, nu numai pentru cele ale lor. Dar, doamnelor, domnişoarelor, pentru că este ziua noastră, vă doresc să surâdeţi mai mult, chiar şi atunci când vă doare inima… Pentru că surâsul e un balsam».