Salariaţii din Dolj ies, astăzi, din nou în stradă

0
370

Salariaţii doljeni afiliaţi la cele cinci federaţii sindicale CNSLR Frăţia, CNS Cartel Alfa, CSDR, BNS şi Meridian respectă calendarul protestelor şi ies astăzi, din nou, în stradă pentru a-şi striga nemulţumirile faţă de Guvern pentru că a modificat şi a adoptat prin asumare un nou Cod al Muncii. Ca şi săptămână trecută, mitingul începe la ora 16.30, pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu” şi se finalizează cu un marş prin faţa Primăriei Craiova şi a Prefecturii Dolj. Liderii sindicali preconizează că se vor aduna aproximativ 4.000 de oameni. Alături de protestatarii din Dolj va fi şi învăţătoarea Mariana Anghel, din Olt, care anul trecut a stat mai bine de 60 de zile în grevă generală.

Sindicatele nu vor să renunţe la proteste pe motiv că Guvernul nu acceptat  dialogul social pentru realizarea noului Cod al Muncii şi nici nu a lăsat să fie supus dezbaterii în Parlament înainte de adoptare. „Principalele nemulţumiri sunt legate de modul de abordare a noastră. Nu am avut acces să negociem noile prevederi şi nici Parlamentul nu mai are dreptul de a le dezbate. Sunt cel puţin 10 legi adoptate prin asumare guvernamentală. Nu mai vrem să se lucreze cu uşile închise. Ceea ce face guvernul de azi poate fi copiat foarte uşor şi de executivele viitoare care pot impune măsuri mai drastice.”, a precizat Constantin Rada, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Dolj.

Codul Muncii conţine multe disfuncţionalităţi

În plus, liderii salariaţilor reclamă că noul Cod al Muncii conţine foarte multe disfuncţionalităţi, chiar dacă ieri, Guvernul a acceptat 8 din cele 144 de amendamente propuse.

„Toate modificările aduse acestei legi s-au făcut pe baza dezbaterilor de la televiziuni, ceea ce nu este normal. Aşa s-a acceptat să existe în continuare Contract Colectiv de Muncă la nivel Naţional, care impune drepturi minime pentru un angajat. Legea mai are însă multe disfuncţionalităţi ”, a spus Constantin Lungulescu, preşedintele sindicatului „Spiru Haret” Dolj.

Liderul FSLI Dolj, Constantin Rada a precizat că nu era nevoie de schimbarea acestei legi, pentru a flexibiliza piaţa muncii. „Guvernanţii susţin una şi bună că un angajat putea fi restructurat foarte greu prin actuala lege. Nu este adevărat, pentru că şi cu această lege au dat afară în masă, fără nici un fel de problemă. Iar în privinţa lipsei de performanţă erau prevederi care punea pe liber angajatul care nu îşi făcea datoria la locul de muncă”, a declarat Rada.

Un nou pachet de legi punE sindicatele pe tuşe

În perioada următoare, Guvernul îşi va suma răspunderea şi pe Legea Sindicatelor, Legea Patronatelor, Legea Conflictelor de Muncă şi Legea Contractelor Colective de Muncă. Proiectul Legii sindicatelor aduce schimbări majore în activitatea acestor organizaţii. Liderii de sindicat nu vor mai fi degrevaţi de norme, iar la fiecare protest sau negociere la care participă vor trebui să-şi suspende contractul de muncă. În plus, salariaţii vor fi obligaţii să facă cerere către sindicat dacă vor să fie reprezentanţi în instanţă pentru recuperarea unor drepturi salariale. Sindicaliştii spun că aceste măsuri au ca scop desfiinţarea organizaţiilor sindicale.

„Prin actuala lege a sindicatului, la 2.000 de membri conducerea organizaţiei sindicale este degrevată de normă pentru a participa la negocieri ca să apere drepturile salariaţilor. După noile prevederi însă vom reveni în unităţile în care am fost angajaţi, în cazul meu la catedră. În aceste condiţii, nu ştiu cum voi putea să particip la negocieri dacă în ziua respectivă trebuie să fiu la ore. Nu pot să lipsesc de la clasă pentru că pot fi dat afară. Şi nu îmi risc cariera pentru a fi la sindicat. Şi nimeni nu va face aşa ceva. Şi atunci se desfiinţează sindicatul şi întreaga mişcare”, a mai precizat liderul FSLI Dolj, Constantin Rada.