Comisia parlamentară de anchetă „Călăraşi” şi-a reînceput ieri activitatea

0
346

Comisia de anchetă privind legalitatea achiziţiei terenurilor din comuna Nana, judeţul Călăraşi, s-a reunit ieri la prima şedinţă din 2014, completându-şi conducerea şi stabilind programul de lucru, şedinţele urmând a avea avea loc de luni până joi, până la finalizarea anchetei parlamentare. Astfel, membrii comisiei i-au votat pe deputatul PNL Ioan Cupşa pentru funcţia de vicepreşedinte şi pe deputatul PC Vicenţiu Irimia ca secretar. Totodată, membrii comisiei au decis să îşi facă site şi aşteaptă la audieri pe orice persoană care are informaţii despre vânzarea terenurilor din zona comunei Nana, potrivit unui anunţ făcut de senatorul PSD Gabriela Firea. Ea a ţinut să precizeze că trebuie să existe documente pentru ca informaţiile să poată fi postate pe site. Prima şedinţă de lucru a acestei comisii a avut loc în 17 decembrie, când a fost ales preşedintele, în persoana deputatului Eugen Nicolicea. Potrivit hotărârii plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului de înfiinţare a comisiei de anchetă Călăraşi, aceasta va avea următoarele obiective: verificarea trasabilităţii terenurilor înstrăinate în perioada 1990-2013 pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi; verificarea situaţiei subvenţiilor încasate de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură în perioada verificată în zona supusă anchetei; verificarea statutului juridic şi al raporturilor de proprietate asupra terenurilor din zona comunei Nana în perioada 1990-2013; verificarea structurii de culturi a exploataţiilor agricole din zona supusă anchetei; verificarea legalităţii tranzacţiilor cu terenuri din zona supusă anchetei în perioada 1990-2013. Înfiinţarea acestei comisii a fost decisă în urma scandalului declanşat de achiziţia, de către fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, a unui teren agricol de circa 300 ha, prin credit bancar, în comuna Nana. În paralel cu comisia „Călăraşi” a mai fost înfiinţată şi o alta, denumită de presă Comisia „Nana”, care a investigat strict condiţiile în care Ioana Băsescu a obţinut creditul de aproape un milion de euro de la CEC Bank. Concluzia acesteia din urmă a fost că întreaga tranzacţie a fost legală.