Comisarul francez pentru piaţa internă şi servicii, Thierry Breton şi-a dat demisia din organismul executiv al blocului comunitar cu efect imediat. Nu din cauza surmenajului sau al altor motive, ci al relaţiei precare –imposibil de reparat- cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Pe care a acuzat-o deschis că „în urmă cu nişte zile” a cerut Parisului să-şi retragă nominalizarea pentru comisie, urmând a desemna un alt nume, în cadrul viitorului colegiu al comisarilor. Anunţul componenţei executivului european este aşteptat în această săptămână. Emmanuel Macron l-a şi propus imediat pe fostul şef al diplomaţiei franceze, demisionarul Stephane Sejourne, fost preşedinte al grupului Renew (centrişti şi liberali) în Parlamentul European, pentru a-l înlocui în continuare pe Thierry Breton. Presa franceză nu-l căinează pe Thierry Breton, dar nici nu salută jocul abil al Ursulei von der Leyen, care avea un decont personal cu comisarul francez. Acesta, în primăvară, preluase conducerea unei revolte în cadrul executivului de la Bruxelles, reaminteşte „Le Monde”, pentru a contesta stilul de conducere al preşedintelui Comisiei Europene, considerat prea puţin colectiv. Mai mult, comisarul francez pusese public la îndoială etica doamnei Von der Leyen, în ceea ce s-a numit „PieperGate”, după numirea la sfârşitul lunii ianuarie a unui responsabil pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în persoana lui Marcus Pieper, un eurodeputat german din PPE, cu numai câteva săptămâni înaintea congresului de la Bucureşti, şi în cele din urmă n-a mai dat curs tranzacţiei impure. Imediat după congres, într-un tweet pe X, care a marcat începutul ostilităţilor, Thierry Breton i-a dat o lovitură teribilă, Ursulei von der Leyen, marcând începutul ostilităţilor. „În ciuda calităţilor ei, Ursula von der Leyen a pus în dificultate propriul partid. Adevărata întrebare: este posibil să reîncredinţăm conducerea Europei PPE încă 5 ani sau 25 de ani la rând? PPE însuşi nu pare să creadă în candidata sa”. Thierry Breton dorea să-i succeadă lui Von der Leyen, fiindcă însuşi Emmanuel Macron nu dorea să ofere Germaniei şansa de a conduce Comisia Europeană timp de 10 ani. Că în cele din urmă s-a resemnat şi a înţeles că nu e momentul ca Parisul să-şi arate muşchii, e o altă poveste. Timpul a trecut, fără a se mai întâmpla nimic deosebit. Până când, de dată recentă, Bruxelles-ul a dezavuat momentul ales de comisarul francez, ce ridicase vocea împotriva şefului „X”, Elon Musk, înainte de interviul acestuia cu Donald Trump. Gestul pripit al lui Thierry Breton i-a căzut ca o mănuşă Ursulei von der Leyen, care pe bună dreptate nu dorea ca Bruxelles-ul, în speţă Comisia Europeană, să fie acuzată de ingerinţe în campania prezidenţială americană şi aşa foarte tensioantă. „Momentul şi formularea scrisorii nu au fost nici coordonate şi nici convenite cu preşedintele sau cu colegiul comisarilor”, a declarat la vremea respectivă Arianna Podesta, purtătorul de cuvânt al executivului european. Chiar dacă UE a devenit un pionier în ceea ce priveşte reglementarea reţelelor de socializare şi a riscului sistematic pe care îl reprezintă pentru societate, impunându-le să prevină amplificarea conţinuturilor periculoase. Anturajul premierului francez Michel Barnier a făcut deja cunoscut că acesta este „asociat” la decizia luată de preşedintele Republicii şi îşi afirmă „încrederea că următorul comisar european va lucra activ la succesele colegiului european în interesul general”. Luând act de demisia lui Thierry Breton, Ursula von der Leyen i-a mulţumit pentru activitatea depusă, conform ceremonialului. Plecarea lui Thierry Breton care se impusese ca o figură în executivul de la Bruxelles, abordând abuzurile de putere ale giganţilor europeni, nu încurcă nici o ecuaţie. Demonstrează doar că Ursula von der Leyen nu trece cu vederea pe cei care o sfidează, prevalându-se de prerogativele pe care le are. Pro-americană, atlantistă, puţin înclinată spre dezacorduri publice cu Washington sau Silicon Valley, Ursula von der Leyen şi-a stabilit echipa de comisari, întărindu-şi poziţia de preşedinte a Comisiei Europene, pentru a tutele singură guvernele aflate în criză. Bascularea francezului Thierry Breton se încadrează în această logică.
