Monica Macovei-Klaus Iohannis: Transfer de … încredere!

0
46

Gestul interesant al europarlamentarului Monica Macovei, fost candidat independent la preşedinţie, de declarată susţinere, în turul II, a lui Klaus Iohannis, cu o serie de condiţii exprese, se circumscrie din punct de vedere politic aşteptărilor, fiind vorba de doi candidaţi din zona de dreapta. Până aici nimic nefiresc. Din punct de vedere juridic, Monica Macovei nu are nici o acoperire la gestul său, dinamitându-şi singură întreaga filosofie conform căreia „a creat o justiţie independentă şi performantă”. Şi alte abureli. Care i-au făcut rău şi în campania electorală şi după alegeri. Aşadar, dacă logica politică şi afectivă a Monicăi Macovei poate fi înţeleasă, nu poate fi pricepută logica sa juridică. Când soliciţi imperativ ca doi parlamentari să plece cât mai grabnic, fiind declaraţi incompatibili prin decizii definitive şi irevocabile, şi ocultezi premeditat problema „cât cele şase case, una peste alta”, a lui Klaus Iohannis cu ANI, despre care şi-a dat cu părerea, deloc ignorant, inclusiv Traian Băsescu, afirmând ceea ce bine se ştie, duci în derizoriu orice convingere. Prin demersul său, Monica Macovei seamănă confuzie, împinsă de meschine şi periculoase interese personale. Ceea ce este ilegal şi strigător la cer la unii, e însă de trecut cu vederea când există un interes. Afirmă, cu subiect şi predicat, Monica Macovei, că „marele pericol pentru România, în acest moment, este Victor Ponta”. Ne îndoim că Victor Ponta, ajuns preşedinte, poate face răul săvârşit de Monica Macovei ca europarlamentar, ţării sale, la Bruxelles sau Strasbourg. Prefăcându-se a nu înţelege că derapajele de la principiile statului de drept în România au fost rezultatul unei degradări constante a vieţii politice româneşti în ultimii ani, fără ca cenzorii României de la Comisia Europeană să reacţioneze în vreun fel. S-a acreditat, de pildă, ideea că în România se exersează practica schimbării preşedintelui în timpul exercitării mandatului, iar acest exerciţiu excede Constituţia, nefiind reglementat. Ceea ce nu era adevărat. Schimbări de preşedinţi în timpul exercitării mandatului s-au petrecut şi în Germania, Lituania, Cehia, Ungaria, fără a fi incriminat procedeul. Nu mai vorbim de faptul că în Franţa, când preşedintele Francois Hollande şi ministrul de Interne, pe atunci, Manuel Valls, actualmente premier, au trimis fiecare câte o scrisoare unui tribunal la care se judeca plângerea pentru defăimare depusă la 10 octombrie 2012, de partenera de viaţă a preşedintelui, Valerie Trierweiler, împotriva autorilor cărţii „La Frondeuse”, Alix Bouilhaguet (France 2) şi Christophe Jakubyszyn (TF1), împrejurare considerată de presă ca amestec într-o afacere judiciară, s-a tăcut mâlc pe la Comisia Europeană. România a rămas însă cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pe cap, toate raportele inserând informaţii filtrate prin intervenţia eurodeputaţilor Monica Macovei sau Cristian Preda. Cam aşa stau lucrurile trecute în uitare. Nu ceea ce relata despre situaţia din ţară un fost preşedinte ca Emil Constantinescu, intelectual, om de dreapta, prezenta importanţă la Comisia Europeană, ci veninul strecurat de reprezentanţii la Bruxelles ai României. Crucea trădărilor intereselor naţionale trebuia dusă mai departe. Transferul de încredere din partea Monicăi Macovei spre Klaus Iohannis s-a făcut la nivel declarativ. Tandemul, astfel creat, Monica Macovei – Klaus Iohannis, n-are alt sens decât acela de a controversa, pe cât posibil, victoria lui Victor Ponta, nicidecum de a împiedica-o. Deşi nimeni nu mai convinge pe nimeni să-şi mai modifice votul. Dincolo de comicul acestei situaţii, fiindcă episodul alegerilor prezidenţiale ar trebui trăit cu totul altfel, mult mai reflexiv, dialogul dovedindu-se cvasiimposibil, ceea ce ne este dat să vedem dovedeşte că trăim în Republica Română Absurdistan. Cu ieşire la mare. Titlul unei cărţi a lui Dorin Tudoran.