România, locul trei în UE la abandonul şcolar

0
436

abandon-scolarStatele membre ale Uniunii Europene cu cel mai ridicat procentaj al abandonului şcolar în 2016 au fost Malta (19,6%), Spania (19%) şi România (18,5%), la polul opus situându-se Croaţia (2,8%), Lituania (4,8%) şi Slovenia (4,9%), arată datele publicate astăzi de Eurostat.

De asemenea, datele Eurostat arată că, în 2016, comparativ cu 2006, abandonul şcolar a scăzut în toate statele membre pentru care există date disponibile, cu excepţia Cehiei, României şi Slovaciei, unde a crescut. În cazul României, abandonul şcolar a urcat de la 17,9%, în 2006, la 18,5%, în 2016.

La nivelul Uniunii Europene, ponderea celor care au abandonat anticipat şcoala (vârsta 18-24 ani) a scăzut constant în ultimii ani, de la 17% în 2002, la 10,7% în 2016. Repartiţia pe sexe arată că mai puţine fete (9,2% în 2016) abandonează şcoala decât băieţi (12,2%).