Ionel Nedelcu, primarul comunei Rojişte, aflat la al 4-lea mandat, fiindcă aşa au decis oamenii (se află în funcţie din 2012) a trăit astăzi o bucurie reală, irepresibilă, de care îşi va aminti mereu: începutul lucrărilor de introducere a gazelor, în cele 250 de gospodării ale comunei, care pe lângă satul de centru mai are şi… Tâmbureştiul, cunoscut pentru faptul că aici Universitatea din Craiova avea, odinioară, câmpuri experimentale, pentru practica studenţilor de la facultăţile de profil. De fapt, evenimentul de astăzi, anunţat şi pe pagina sa de socializare, are şi o simbolistică aparte, care merită devoalată, în contextul actual: Ionel Nedelcu, pentru a respecta adevărul, e primar din partea PNL, dar asta nu-l împiedică, cum este şi firesc, să aibă cele mai normale relaţii de colaborare cu primari social-democraţi din zonă. Printr-o astfel de colaborare, cu primarii din Bratovoieşti şi Teasc –Ion Oancea şi respectiv Marin Niţu- au întemeiat o asociere comunitară, menită să faciliteze demararea unei investiţii care se duce la 22,4 milioane lei, încredinţată firmei Megaconstruct Bucureşti. La evenimentul de astăzi a fost prezent şi Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, care a stăruit pentru potenţarea proiectului, cum o face de fapt pentru toate proiectele câştigate la nivelul Doljului. Astăzi, 9 octombrie 2026, istoria de toată ziua a comunei Rojişte a înregistrat un eveniment, demn de transcris cu migală în monografia comunei, întocmită scrupulos prin 2009 (ed. Irco Script – Drobeta Turnu Severin). De fapt, cu cât ne apropiem de zilele noastre, acea monografie pare scrisă de alte mâini şi gândită de alte minţi. Ionel Nedelcu, care are destule împliniri pe mandatele sale, poate fi îndreptăţit să considere că şi acestea ar avea dreptul să se regăsească în monografia pomenită. Şi faptul nu este de neluat în seamă. Se poate mândri, pe bună dreptate, cu infrastructura creată pentru şcoala gimnazială din comună, fiindcă este una modernă. Trecutul imediat al comunei Rojişte nu este altceva decât un lanţ de întâmplări, mai mult sau mai puţin pitoreşti, mai mult sau mai puţin fericite, mai mult sau mai puţin dramatice, dar care mărturisesc o zbatere, o speranţă îndreptăţită, îndreptându-se implicit spre un ţel. Cu oameni care trudesc, întemeiază, aprind o lumină în capetele semenilor, iar când faptele sunt aşezate capăt la capăt împlinesc o poveste, în absenţa căreia istoria ar rămâne lipsită de miez şi înţeles. Ionel Nedelcu ştie să povestească întâmplări care, la timpul lor, au mişcat comunitatea, dar care cedează locul altora, ce nu se pot sustrage unei reeditări a monografiei pomenite. Povestită de la cap la coadă întâmplarea petrecută astăzi, pe lângă care nu se poate trece, ca şi cum n-ar fi fost, are tâlcul ei. Deci într-o zi de toamnă timpurie, searbădă în bucurii, în general, la Rojişte, astăzi, s-a purtat… zâmbetul. Ceea ce nu e puţin lucru, pentru oamenii comunei, dar nici pentru primarul lor.
















