E trecut puţin de ora 8.00 dimineaţa. De câteva minute, clopoţelul a sunat de intrare şi a golit de îndată curtea mare – aglomerată acum doar de copaci şi căsuţele păsărilor – şi toate coridoarele şcolii. Toţi copiii care învaţă la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” s-au grăbit spre clasele lor. Şi-au ocupat băncuţele şi scotocesc prin ghiozdănele după cărţi şi caiete. Până şi elevul de serviciu, care îşi are un mic birou la intrare, îşi scoate şi el un caieţel şi studiază, conştiincios, aplecat deasupra foilor. Când lecţiile încep, o linişte generală se furişează în toată şcoală. Nu se ştie cum, parcă ţi s-a pus frână la picioare şi trebuie să păşeşti în vârfuri.
Treci, tiptil, pe lângă pantofarul de la parter, care este plin cu ghetuţele celor care au intrat la ora de sport, apoi te strecori pe lângă brăduţul încărcat cu globuri şi beteală şi intri în prima clasă de la etaj. Când uşa se deschide, faci cunoştinţă, deodată, cu o clasă întreagă de spiriduşi. Cei de la I B, căci despre ei este vorba, sunt îmbrăcaţi toţi la fel: bluziţe albe ca de zăpadă şi cravate roşii precum halviţa. Pe căpşoare, căciuliţe la fel de roşii, dar şi mai minunate, fiind brodate cu steluţe pâlpâitoare. Accesoriul acesta magic, care le încoronează frunţile, sau poate ciorăpeii, care stau agăţaţi de rama tablei cu tot cu scrisoricile lor, sau poate toată clasa, care este acum de nerecunoscut, aşa decorată ca într-o poveste de Crăciun – nici nu mai ştii ce anume îi face aşa de veseli şi nerăbdători.
Spiriduşii de la I B
„Să cântăm La mulţi ani Moşului Nicolae şi celorlalţi spiriduşi ai lui!”, propune doamna învăţătoare Lucia Delevedova, cu privirea scânteietoare, trăind la unison bucuria micilor săi elevi. „Cine să trăiască, cine să trăiască / Părinţii să trăiască!!!”, se aud, pe o singură voce, cei de la I B. Ochişorii urmăresc mişcările doamnei învăţătoare, care se plimbă printre rânduri, încurajându-i şi îndemnându-i să strige şi mai tare, ca să dea glas bucuriei care le stăpâneşte toată fiinţa. Cei câţiva părinţi care au mai zăbovit prin clasă s-au retras acum pe porţiunea îngustă dintre catedră şi tablă. Deşi sunt invocaţi în urare, sunt repede daţi uitării: după cântecel, atenţia tuturor se concentrează spre darul pe care Moş Nicolae, într-un mod nevăzut, aşa cum îi este obiceiul, l-a lăsat pe fiecare băncuţă.
Un ciorăpel şi-o scrisorică
„Acum puteţi să le desfaceţi, copii!”, li se adresează doamna învăţătoare, Lucia Delevedova, eliberându-i de nerăbdare. „Serios?”, se miră, cu voce tare, o fetiţă din primele bănci, rândul de la uşă. Doi ochişori rotunzi şi catifelaţi, ca nişte panseluţe, se apleacă peste băieţelul din prima bancă şi îi şopteşte ceva la ureche. Chiar pe tablă, agăţată într-o şoseţică roşie, stă prinsă scrisorica ei: „Dragă Moş Nicolae, îmi doresc un Lego friends, o păpuşă Barbie, o bluză cu reni şi o jucărie de pluş!”. Era aproape imposibil ca Moş Nicolae să nu-i remarce bileţelul şi să-l pună la păstrare, ghicind migala care se ascunde în fiecare cuvinţel: oricare literă a primit un veşmânt special de culoare, iar câteva au căpătat în plus clopoţei sau căciuliţe. Un brăduţ, o lumânărică şi o cizmuliţă galbenă ca lămâia încheie şirul sub care micuţa autoare şi-a lăsat şi semnătura: Leti.
Bucuria jocului de Domino
Leti se luptă acum cu o cutie dreptunghiulară, care este prinsă într-o pojghiţă de folie transparentă. În mânuţele sale, pacheţelul pare mare, dar fetiţa are destul de multă voinţă pentru a-l desface singură. Când plasticul transparent este înlăturat, ies la iveală piesele negre, cu puncte albe, ale jocului de Domino. „Copii, acest joculeţ se poate juca în doi sau în patru. Încercaţi să îl descifraţi şi aflaţi secretul lui, pentru că tot avem ora de matematică, şi apoi să mă învăţaţi şi pe mine!”, îi provoacă doamna învăţătoare, privindu-le curiozitatea cu care se apleacă deasupra cutiilor, identice toate. Nu se ştie ce anume face steluţele de pe căciuliţe să devină şi mai pâlpâitoare. Poate că ritmul în care copiii se mişcă încolo şi încoace, trecându-şi unii de la alţii piesele din plastic, sau poate, pur şi simplu, faptul că „gândesc”, aşa glumeşte doamna învăţătoare, prinsă şi ea în licărul clasei.
Darurile fericirii
„De Moş Nicolae, copiii mei au beneficiat de câteva clipe de mare, mare bucurie şi mare entuziasm. Mi-am dorit din tot sufletul să le prelungesc copilăria, care este cea mai frumoasă perioadă de dezvoltare personală a umanităţii. Şi se pare că din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului, ne îndepărtăm de această frumoasă perioadă, şi anume copilăria. Aici se procesează absolut toate programele genetice şi se completează. Prin aceste momente frumoase, însă, îi determin pe elevii mei să înveţe cum să dăruiască şi cum să fie fericiţi atunci când dăruiesc”, ne-a mărturisit doamna învăţătoare Lucia Delevedova, omul care, întocmai ca Moş Nicolae, pe nesimţite, le ghidează copiilor paşii spre cunoaştere.
În această dimineaţă de 6 decembrie, deschizând cadourile de pe băncuţe, bobocii din clasa I B au început, aşadar, să deprindă lecţia lui „a primi şi a dărui”. Vor urma noi şi noi file din această poveste, cea mai recentă în săptămâna viitoare, pe 14 decembrie, când toţi spiriduşii se vor îmbarca într-un autocar şi vor merge la Pleşoi, ca să împartă cadouri unor alţi copii.
***
Directorul Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova, prof. Cerasela Cremene: «Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova, în primul rând, excelează prin rezultatele elevilor, prin munca susţinută a cadrelor didactice şi prin tot ceea ce înseamnă proces instructiv-educativ. Fireşte că, de sărbători, suntem cu toţii în sărbătoare. Copiii sunt emoţionaţi, noi le-am pregătit mici daruri, toată lumea vibrează. Ne bucurăm cu toţii de reuşite şi de premiile pe care le-am avut în acest an».
