„Gaiţele” lui Kiriţescu revin la Craiova! Premiera spectacolului deschide noua stagiune teatrală

0
703

Deschiderea noi stagiuni artistice, 2017-2018, a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” va avea loc vineri, 22 septembrie, ora 19.00, cu premiera spectacolului „Gaiţele”, de Al. Kiriţescu, una dintre valoroasele comedii ale dramaturgiei naţionale, în regia lui Alexandru Boureanu şi scenografia Andreei Negrilă şi cu o distribuţie formată în majoritate din tineri actori craioveni. Impactul evenimentului se aşteptă să fie unul cu atât mai mare cu cât piesa, se presupune, are ca loc al desfăşurării acţiunii chiar Craiova, însuşi autorul declarând că împrejurări familiale l-au determinat să locuiască, un timp, aici. Premiera cu „Gaiţele” va fi precedată, pe data de 20 septembrie (ora 20.00), de recitalul „Ovidiu – Tristele şi Ponticele” susţinut de actorul Emil Boroghină, iar pe 21 septembrie (ora 18.00), de vernisajul expoziţiei „Intrigue”, în foaierul TNC.

Teatrul National Craiova (1)Naţionalul craiovean repune în scenă una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească: „Gaiţele” (1932), care închide trilogia burgheză a scriitorului Alexandru Kiriţescu, din care mai fac parte piesele „Marcel şi Marcel” (sau „Anişoara şi ispita”) (1923) şi „Florentina” (1925). „Gaiţele” reflectă cel mai clar atitudinea critică a scriitorului faţă de societatea vremii sale. Aici dramaturgul creionează portretul moral al micii burghezii, convingând că satira „e în stare să îmbrăţişeze în totalitatea sa fenomenul vital social, moral”.

„Cuibul de viespi”, cum s-a intitulat iniţial comedia „Gaiţele”, a fost jucată pentru prima dată la Craiova (care se presupune că este şi locul desfăşurării acţiunii), de trupa „Bulandra”. Iată cum răspundea în 1953 însuşi autorul la întrebarea „Cum am ajuns să scriu această piesă?”: «Împrejurări familiale mă determinaseră să locuiesc, câtva timp, la Craiova. Pe acea vreme, Oltenia aparţinea la vreo nouă sau zece familii de mari moşieri, pe ale căror pământuri ţăranii pălmaşi erau exploataţi cu sălbăticie. (…) Am avut prilejul să cunosc îndeaproape pe aceşti moşieri şi zarafi, din care se recrutau conducătorii ţării. Am cunoscut lăcomia, avariţia, trufia şi cinismul lor, lipsa din sufletele lor a oricărui simţământ uman, bestialitatea lor. Şi atunci, încercând să urmez pilda strălucită a marilor înaintaşi realişti ai scenei, am luat calea satirei sociale şi am scris Gaiţele, piesă în care m-am, străduit cu adevăr şi mânie, să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune. Aşa s-a născut piesa de faţă. Premiera a provocat stupoare. S-a râs, dar cu inima strânsă, şi, la ieşire, spectatorul burghez simţea ceva amar pe cerul gurii».

TNC GaiteleDe-a lungul timpului, spectacolul s-a jucat în multe variante, pe mai toate scenele ţării, cu un succes enorm. Acţiunea se petrece „cam prin vara anului 1930”, în casa Anetei Duduleanu, văduva marelui moşier Tasse Duduleanu (stăpân a 9 moşii, plus alte 12 pe care le ţinea în arendă), în care bătrâna locuieşte împreună cu fiica cea mică, Margareta, şi soţul acesteia, Mircea Aldea, şi în care domină urletele, meschinăriile, egoismul şi ironia dusă la extrem.

În cea mai recentă premieră a Teatrului Naţional din Craiova, rolul Anetei Duduleanu este interpretat de Tamara Popescu, Margareta Aldea este Petronela Zurba, iar Mircea Aldea este Cătălin Vieru. În distribuţie îi mai regăsim pe Costinela Ungureanu (Wanda Serafim), Alina Mangra (Colette Duduleanu), Romaniţa Ionescu (Fraulein), Geni Macsim (Lena), Raluca Păun (Zoia), Ioana Andone (Zamfira), Alex Calangiu (Georges Duduleanu), Nicolae Vicol (Ianache Nicolae), Cătălin Miculeasa (Un tânăr), Ioana şi Romana Vicol (Fetiţele).

***

Regizorul Alexandru Boureanu, totodată manager al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, afirmă că principalul motiv pentru care a ales să monteze la Craiova spectacolul cu piesa „Gaiţele” este solicitarea publicului. «La un moment dat, instituţia noastră a distribuit un chestionar referitor inclusiv la genul spectacolelor preferate de public şi interesul acestuia pentru anumite titluri. Iar „Gaiţele” a fost una dintre cele mai solicitate piese, fiind şi un spectacol foarte legat de oraşul Craiova», a precizat Boureanu. „Faptul că este un text care are directă legătură cu vechea clasă burgheză a Craiovei, o lume autentică, cu felul ei de a fi şi de a vorbi, a fost un alt motiv pentru care am dorit revenirea lui în repertoriul instituţiei”, a adăugat regizorul.

***

„Gaiţele” va avea dublă premieră pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu”: vineri, 22 septembrie, ora 19.00, şi sâmbătă, 23 septembrie, ora 19.00. Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia Teatrală (tel. 0251.413.677) şi online. Costă 30 lei la prima reprezentaţie, iar la cea de a doua zi – 30, 25 şi 20 lei, în funcţie de categoria locului, şi 15 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

 ***

Ca producţie a Naţionalului craiovean, spectacolul „Gaiţele” a mai văzut luminile rampei şi în stagiunea 1996-1997, în regia Danielei Peleanu, avându-i în distribuţie, între alţii, pe Nataşa Raab şi Valer Dellakeza. De neuitat rămâne şi montarea regizorului Mircea Cornişteanu, cu premiera la 15 septembrie 1978, având-o în rolul Anetei Duduleanu pe Iosefina Stoia. Spectacolul îi aducea în scenă pe Leni Pinţea-Homeag (Margareta Aldea), Valeriu Dogaru (Mircea Aldea), Ileana Sandu (Wanda Serafim), Smaragda Olteanu (Colette Duduleanu), Nae Gil Mazilu (Georges Dulămea) ş.a.