Casa memorială Al. Macedonski: Contemplând nişte ruine. Cum s-a degradat un monument istoric!

0
548

reportaj (1)Nimic nou de câţiva ani, la Casa memorială Alexandru Macedonski, din satul Popeasca, comuna Goieşti, părăsită de-a dreptul – ajunsă o ruină – inundată de o vegetaţie luxuriantă, lăsată în plata Domnului. Povestea acestei „case memoriale”, în care poetul Alexandru Macedonski (n. 14 martie 1854 – d. 24 septembrie 1920) şi-a petrecut o parte din anii copilăriei, nu o spunem prima dată, au mai făcut-o şi alţii, mai mult sau mai puţin inspiraţi, noi însă revenim după trei ani (Un act de cultură: restaurarea Casei memoriale Alexandru Macedonski, din 13 august 2014) la ceea ce spuneam atunci, când primeam şi asigurări din partea primarului comunei Goieşti, Adam „Sică” Atanasie – acum la al patrulea mandat –, că va fi reabilitată clădirea, aflată pe lista monumentelor istorice ale judeţului Dolj, din punctul de vedere al biroului arhitectului Cristian Ciomu, de la SC Prospect SRL Craiova, ceea ce confirmă şi Horia Dulvac, directorul Direcţiei de Cultură Dolj. Făgăduinţele de atunci – împrejmuirea construcţiei, efectuarea unor reparaţii de rutină, rebranşarea la curent electric – ne-au fost reiterate convingător, deunăzi, argumentându-se că sunt bugetate. O precizare: terenul pe care este amplasată Casa memorială Alexandru Macedonski a fost donat de fostul proprietar, Vlad Berlescu, prin actul autentificat la 6 decembrie 2002, Consiliul Judeţean Dolj, care la rândul său, în 2006, l-a cedat Consiliului Local Goieşti. Prin „inspiraţia” factorilor de decizie vremelnici, ai Consiliului Judeţean Dolj. De altfel, nu asemenea preocupări îi pasionau pe Ion Voiculescu, şi alţi colaboratori de-ai săi, unii cu statut de… meloman, cum au ţinut să afirme nu demult. Prin adresa cu numărul 2194/9 iulie 2007, transmisă de Vlad Berlescu, acesta dona Primăriei Goieşti şi 10 hectare de teren forestier, care se adăugau donaţiilor anterioare: 39 hectare de teren extravilan şi casa din satul Popeasca, compusă din şapte camere şi pivniţă, sub condiţia „amenajării unui colţ memorial Alexandru Macedonski” şi înfiinţării unei unităţi de învăţământ cu profil agro-silvic. Veniturile realizate din exploatarea terenului agricol şi silvic, urmau să fie folosite la întreţinerea clădirii şi acordarea de premii elevilor merituoşi. Dintr-un memoriu tehnic la obiectivul de investiţii „Restaurare Casa memorială Al. Macedonski” aflăm că elaboratorul studiului, SC Prospect SRL Craiova, recomanda o împărţire a clădirii pentru realizarea dezideratelor dorite: o zonă memorială, cu acces printr-un hol – expoziţie – în formă de L, unde urmau să fie expuse fotografii, desene, manuscrise, lucrări de artă; camera memorială în care se reuneau elemente de mobilier original, unele aflate şi în prezent la Muzeul de Istorie din Craiova, dar şi în alte locuri din ţară. În fine, adiacent, un birou şi un grup sanitar. Apoi, o zonă educaţională – şcoala agro-silvică – cuprinzând sala de cursuri pentru 10-12 elevi, cu un birou, având funcţionalitatea de cancelarie. Cele două zone ar urma să comunice în holul-expoziţie, putându-se realiza oricând o cooperare între cele două funcţiuni. Soluţia arhitecturală, fără a fi uşor de înţeles, ţinea cont de configuraţia dreptunghiulară a imobilului degradat, ridicat în perioada anilor 1820 de meşteri locali, cu o arie de 202 metri pătraţi, acum departe, sau mai bine zis doar amintind de măreţia de odinioară.

2
Alexandru Piru, Adrian Marino, Florea Firan…, la inaugurarea Casei Memoriale „Al Macedonski” din Pometesti, Adancata (1970).

Resimţind, în decursul timpului, cel puţin patru cutremure majore, atestate documentar – 1940, 1977, 1986, 1990 – vizibile au rămas fisurile la pereţii portanţi şi neportanţi, cât şi alte deteriorări la uşi şi ferestre. Minore lucrări de reparaţii, fără a include consolidările necesare au fost o „spoială” facilitând degradarea continuă. După 1990 imobilul a fost părăsit, ajuns pe mâna hoţilor de material lemnos, sustras din pardoseli, tocăria uşilor şi ferestrelor. Când Primăria comunei Goieşti, o localitate cu 11 sate, a încercat o reabilitare timidă, s-a blocat din lipsa fondurilor. Parterul şi subsolul au igrasie generală, iar capacitatea de rezistenţă a structurii – pereţii de zidărie, planşeele, grinzile – ameninţă în cazul unei intervenţii necontrolate cu prăbuşirea. Soluţia de intervenţie tehnică propusă de biroul arhitectului Cristian Ciomu, urma să fie aplicată de acum mulţi ani. Acoperişul este degradat, şi clădirea arată aşa cum se vede în imaginea alăturată.

Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e înflorit…

reportajPeisajul este de-a dreptul bucolic. Multe sunt zonele idilice, pe întinderea nesfârşită a Goieştiului, comună teafără, vie, cu o istorie bogată şi vreo cinci stejari „unicat”, cum afirmă Atanasie „Sică” Adam, dar Pometeştiul şi Adâncata, prin aura lor patriarhală, îmbietoare, nu puteau să nu influenţeze construcţia sufletească, extrem de sensibilă, a poetului. Care, paradoxal, susţine şi Adrian Marino în „Viaţa lui Alexandru Macedonski” (Ed. Pentru literatură – 1966), în pofida „aplecărilor sale aparent cosmopolite de snob şi de dandy (…) nu a fost niciodată dezrădăcinat. Cel care râvnea la gloria Parisului, dedica o poezie lui Mallarme, frecventa cercurile literare cosmopolite”, îşi revendică locurile copilăriei, neatinse de civilizaţie. Aici, în vecinătatea Amaradiei, trebuie căutate rădăcinile adânci ale fiinţei sale. Coarda sa morală va vibra la orice adiere a amintirilor. Însăşi slujba de la biserica din sat va lucra asupra conştiinţei sale cu un efect fascinant şi s-ar părea că poetul, copil fiind, se lasă furat de ceremonial, încercând stări de contemplabilitate, transfigurate literar. Privit din depărtare, fostul conac, acum flancat de o vegetaţie abundentă, cum spuneam, dar şi un tei temerar, pare o culă oltenească, aşezată pe o muchie de deal, de unde se deschide o perspectivă amplă, de o frumuseţe inimitabilă. Până la albia Amaradiei, firavă ca debit, străjuită de răchite, tatăl poetului, generalul Macedonski, cu o viaţă tumultoasă, prăpădit prematur de inimă rea, dacă nu otrăvit, şi-ar fi aşternut pecetea sa fastuoasă plantând pomi fructiferi – pruni călugăreşti cu fructe cu gât, galbene şi lunguieţe, pruni obişnuiţi, corcoduşi, cireşi – dar şi flori. Există neîndoielnic o osmoză organică între fastuosul perimetru geografic şi psihicul poetului. Memoria afectivă a lui Alexandru Macedonski va reţine copilăria lipsită de griji, trăită în atmosfera calmă a Pometeştiului. Deşi dovezile nu sunt certe, cum motivează Adrian Marino, se presupune că Alexandru Macedonski, până la intrarea la pension, a urmat cursurile Şcolii primare de băieţi nr. 1 din Craiova, unde a fost înscris în septembrie 1862. Se prea poate ca pensiunea să fi fost internatul liceului din Craiova, al cărui director G. M. Fontanin, îi elibera la 29 noiembrie 1869, un Certificatum scolasticum de absolvie a clasei a IV-a în anul 1867-1868, singura informaţie clară cu privire la situaţia şcolară a poetului, care nu se arătase unul deosebit. Purtarea îi era bună, la istorie, geografie şi franceză obţinea calificativul „bine”, în schimb la celelalte materii, română şi latină, elină, matematică, religie şi desen nu izbutise decât calificativul „binişor”. Să ne întoarcem la Popeasca, un sat topit în timp: doar trei femei, văduve, Floreta Vasiloiu, Maria Andrei şi Maria Badea mai sunt în viaţă, ducându-şi cu greu zilele. Şi ziua în amiaza mare, câte un câine credincios, din propriile ogrăzi, toropit de căldură, dă semnalul apropierii unui necunoscut.

Zilele Macedonski de acum… 47 de ani!

reportaj (2)Între 11 şi 17 mai 1970, Craiova a găzduit la împlinirea a 50 de ani, de la naşterea poetului „Zilele Macedonski”, o sesiune de comunicări, de o elevată ţinută spirituală, sub genericul „Contribuţii la cunoaşterea vieţii şi operei scriitorului Al. Macedonski”, în organizarea Consiliului pentru Cultură şi Artă a judeţului Dolj. Au ţinut comunicări, prof. univ. dr. Florea Firan (în prezent director la „Scrisul românesc” – Fundaţie-Editură) „Nostalgia copilăriei locurilor lui Al. Macedonski”; Adrian Marino „Spiritul Macedonskian”; Ion Pătraşcu „Macedonski şi avangardismul italian”; Ovidiu Ghidirmic „Macedonski în critica şi istoria literară”; V. G. Paleolog „Mărturia unei dedicaţii”; prof. univ. dr. C. D. Papastate „Al. Macedonski şi poeţii romantici francezi”; prof. univ. dr. doc. Al. Piru, decanul Facultăţii de Filologie din Craiova „Macedonskiana”; prof. univ. dr. doc. Ion Zamfirescu „Reflecţii pe marginea unui rondel”; prof. univ dr. G. Ivănescu „Limba lui Al. Macedonski”; Lidia Bote „Macedonski şi simbolismul francez”. Prezenţa acad. Victor Eftimiu, prof. univ. dr. Mihnea Gheorghiu, salutul prim-vicepreşedintelui Consiliului Popular Judeţean Dolj, Petre Gigea-Gorun, dar şi a altor invitaţi – oameni de cultură, exegeţi, tineri şi vârstnici au conferit evenimentului omagial dimensiunea unui act major spiritual, menit să ateste, prin sinteze şi interpretări originale, personalitatea şi, deopotrivă, actualitatea scriitorului avangardist european, cu sclipiri prometeice, revendicat de doljeni. Pelerinajul în cea mai generoasă şi voluptoasă lună a primăverii, cu microbuze şi autoturisme, spre Pometeşti-Adâncata, a prilejuit o descoperire a unui univers cosmic venerat de poet. „Iată Pometeştiul, iată Adâncata / Scurtul pod de bârne este retrecut / Reînviază mama, îmi zâmbeşte tata… / Vreme câtă scurs-a, parcă n-a trecut”. Podul de bârne, reamintit cu nostalgie de poet se năruise sub ofensiva implacabilă a timpului şi pelerinii au trecut… vadul Amaradiei, traversat cu siguranţă şi de Alexandru Macedonski, în repetatele reveniri acasă, locuri devenite repere de istorie literară. Va mai curge multă apă pe Amaradia, până când, în 2009, se va construi un pod din beton, cu o lungime de peste 70 de metri, din fonduri europene. Mai multe zile la rând, amplitudinea sărbătorii s-a derulat în fastuoasa clădire care este Muzeul de Artă din Craiova, şi prin aportul poeţilor Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Leonid Dimov, Ilie Constantin, Constanţa Buzea, Grigore Arbore. Au fost şapte zile de evenimente, bine gestionate, unitare, circumscrise unei manifestări memorabile, legate irevocabil de numele Craiovei, cum spunea scriitorul Romulus Diaconescu. Paradoxal, nicio referire, dar absolut ninciuna, la partidul conducător, bineînţeles comunist, şi liderul naţional al acestuia. Poate părea surprinzător. Rămâne de văzut, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea mareului poet, în 2020, ce va mai putea fi… vizitat.

A fost cândva ca într-o poveste

reportaj (5)Profesorul universitar dr. Florea Firan, în comunicarea sa „Nostalgia copilăriei şi locurilor de obârşie la Alexandru Macedonski”, regăsită în volumul „Comentarii macedonskiene” (Ed. Minerva 1971) pe care îl şi coordonează, dovedeşte o acuitate de luat în seamă, în înţelegerea celui pe care Tiberiu Iliescu îl va numi în revista „Merdian” un prinţ cu pelerină. Florea Firan decriptează, în nuvela „Zi de august” a scriitorului, farmecul aparte al casei de la Pometeşti, prin minuţiozitatea şi autenticitatea descrierii. Mai mult, descoperă că familia Macedonski lăsase localnicilor din Pometeşti şi Adâncata, o altă imagine, realmente pozitivă, faţă de cea a noilor stăpâni. Imaginea satului părăsit nu se estompează („Regret albia-ţi frumoasă, Amaradie iubită”), probează exactitatea localizării geografice în „Rondelul trecutului” şi „Rondelul oraşului de altădată”. Unde am putea recunoaşte Craiova, în acea parte a ei unde îşi avea casa familia Macedonski, în vecinătatea actualei Grădini Botanice. „Era oraşul de-altădată / Sub plopi de argint muiaţi în soare / O verde oază fermecată / Cu repezi ape cântătoare (…) / Prostimea chiar era bogată / Prin curţi aveau, mai toţi cuptoare / În beciuri se ţeseau covoare / Şi-o viaţă-n veci îmbelşugată / Trăia oraşul de-altădată”. Călătoriile lăsaseră copilului amintiri, care se cer povestite: întâmplarea de la bariera Şimnicului, cu caii nărăvaşi care răsturnaseră trăsura, în care se afla cucoana Păunica, împreună cu copiii, ce se pomenesc în praful drumului („Bariera Şimnicului”). Personalitate complexă, animat de un spirit tăios, sarcasm feroce, deşi Victor Eftimiu pomeneşte de sufletul său cald, vibrant, dragostea lui de artă şi camaraderia cu care privea un debutant, Alexandru Macedonski a avut mulţi duşmani, dar nici el nu a rămas dator răspunzând prin epigrame tăioase, unele memorabile. Ne oprim din relatarea de faţă. Dar nu înainte de a face o menţiune: în partea finală a creaţiei sale, Macedonski s-a oprit cu luciditate, cu o logică aproape ca de sistem la această formă a rondelului, într-un fel îngustă, în alt fel îndepărtată, aparţinând în genere unor concepţii şi stiluri ieşite din practica sensibilităţii moderne, sublinia universitarul Ion Zamfirescu. Ceva, trebuie întreprins înainte de a fi prea târziu: revendicându-l pe Alexandru Macedonski, altminteri un mare poet – personalitatea cea mai puternică după Mihai Eminescu, chiar dacă opozabilă -, nu putem să surmontăm starea de ruină în care se află casa copilăriei sale. Cu multe merite robuste în reabilitarea unor obiective ale patrimoniului cultural al Doljului, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, înainte de expirarea mandatului în curs, poate face, ceea ce predecesori ai săi nu au făcut, deşi moralmente erau obligaţi. S-au spălat pe mâini. Receptiv, în discuţia purtată, s-a arătat şi Horia Dulvac, directorul Direcţiei de Cultură Dolj, el însuşi scriitor, predispus la un parteneriat cu Primăria Goeşti, unde grija de căpătâi nu rămâne, suntem convinşi, Casa memorială Alexandru Macedonski. Chiar dacă simbolistica acesteia este una teribilă, de care înaintaşii noştri, iluştri, au ţinut seama.

Foto: Tibi Bologh