Cristian Tudor Popescu: stop-cadru la Craiova asupra filmelor de propagandă românești

0
130


Captivantă întâlnirea duminicală propusă, ieri, de Teatrul Național din Craiova, din seria celor inițiate în 2009 ce aduc în fața publicului personalități ale vieții publice în conferințe pe teme culturale.

Mai întâi grație invitatului: Cristian Tudor Popescu, în prezent senior editor al ziarului „Gândul”, apreciat ca unul dintre cei mai incisivi gazetari, dar și ca scriitor și filmolog. Cele mai recente cărți ale sale în domeniul cinematografiei au fost publicate la Editura „Polirom”: „Filmar” (2013), respectiv „Filmul surd în România mută” (2011). Cinefil pasionat, îl regăsim, totodată, sâmbătă seara, ca gazdă a emisiunii „CineTePrinde” difuzată de ProCinema. Mai apoi, datorită temei: propagandă și manipulare comunistă în filmul românesc – de altfel, subiectul tezei cu care Cristian Tudor Popescu și-a obținut doctoratul în cinematografie și media la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică  „I.L. Caragiale” din Bucureşti, unde astăzi este profesor.

Intitulată „Mit și minciună. Epopeea națională în cinematografia românească” și pornită de la definirea termenilor, conferința susținută de Cristian Tudor Popescu a reprezentat o incursiune printre „pătimașele” producții din filmografia națională, începând cu filmul din 1912 privind Războiul de Independenţă al României din 1877 și încheind cu „Mihai Viteazul”, regizat în 1971 de Sergiu Nicolaescu după scenariul lui Titus Popovici, personajul istoric fiind magistral interpretat de Amza Pellea.

O captivantă întâlnire duminicală, așadar – date fiind și umorul și charisma invitatului, mehedințean de origine –, ilustrată cu secvențe din pelicule alb-negru și încheiată, după aproape trei ore, cu întrebări din public, moderator fiind secretarul literar al TNC Nicolae Coande. O alta cel puțin de același calibru se anunță a fi la „Întâlnirile SpectActor”, în luna mai, cea cu regizorul, scenaristul și actorul Nae Caranfil și al său recent film „Closer to the Moon”.

Primul film de propagandă din lume a fost realizat în România, în 1912

Chiar din primele decenii ale secolului trecut filmul a fost considerat cea mai importantă artă și pentru faptul că, mai mult decât oricare dintre celelalte arte, este în mod natural predispus la propagandă: este foarte accesibil şi popular, face ca orice poveste să devină credibilă, poate genera deopotrivă raţionamente, dar mai ales emoţii.

Așa se face că primul film din așa-zisa epopee națională datează din 1912: Independența României în războiul ruso-româno-turc, în regia lui Grigore Brezeanu sau, după alți cercetători, a lui Aristide Demetriade – unul dintre actorii principali, în rolul domnitorului Carol I. «Acel film e un primat mondial al României, nerecunoscut. Eu am constatat lucrul acesta cercetând contextul cinematografic mondial. Este primul film de lungmetraj de propagandă din lume. Pentru că cel care ocupă acest loc, în momentul de față, în clasificările oficiale, este filmul lui D. W. Griffith „Nașterea unui națiuni”, din 1915 însă. Este un film imposibil pentru acel moment în România. El nu trebuia să existe, în primul rând. În 1912 cinematograful era foarte puțin popular în această țară, nu existau regizori, nici actori de film, ci doar de teatru, nici finanțatori. Era o distracție de bâlci…», a apreciat Cristian Tudor Popescu. Filmul se referă la Războiul de Independenţă al României din 1877 – subiect ce răspundea perfect tensiunilor naţionaliste ce frământau nu numai popoarele din Balcani, dar şi pe cele din Europa, înaintea Primului Război Mondial.

Pentru realizarea filmului – care durează două ore – au fost mobilizați 80.000 de soldați și s-au plătit, pare-se, 400 de mii de lei-aur. «Niciodată statul român nu se va mai mobiliza în felul acesta pentru a produce un film în următoarea jumătate de veac, până în 1963, când va apărea „Tudor”, în regia lui Lucian Bratu, primul film care sparge blocada ideologică ce ne-a legat de Moscova după război», a subliniat invitatul.

 „Valurile Dunării” – „semnalul” rescrierii istoriei prin film conform intereselor ideologice şi politice comuniste

Din lista filmelor de propagandă românești, Cristian Tudor Popescu s-a oprit apoi la „Valurile Dunării” (1959), în regia lui Liviu Ciulei, după un scenariu de Titus Popovici, cu Irina Petrescu în distribuție. «Este primul film în care se vorbește despre 23 august 1944. Până atunci acesta era un subiect interzis sau, dacă se făcea vreo referire, ea era cu siguranță sub semnul armatei sovietice eliberatoare. În 1959 apare această ruptură, dictată politic. Eroii sunt, după cum știți, un ofițer român și un proprietar de șlep, care, împreună, luptă împotriva hitleriștilor. Structura este cea a filmului „Casablanca” lui Michael Curtiz. „Valurile Dunării” este „Casablanca” României, raporturile între personaje sunt aceleași, Irina Petrescu este perfectă în rolul lui Ingrid Bergman…», a arătat filmologul, accentuând că vorbim despre „primul film în care propaganda este dublată de manipularea artistică”. Pelicula era premiată, în 1961, cu Globul de aur la Festivalul de la Karlovy Vary.

După „Valurile Dunării” apar ultimele filme în care mai este prezentă Uniunea Sovietică. Unul dintre ele: „Mândrie”, regizat de Marius Teodorescu, cu Victor Rebengiuc în distribuție. În 1962 apărea „ultimul film în care Uniunea Sovietică își are rolul eliberator”: „Vară romantică”, cu Geo Barton, Toma Caragiu, Nicolae Praida și Colea Răutu. Apoi, „Tudor” – „primul gest asumat de a aduce istoria românilor pe ecran”. «Pe fondul acestui proces de îndepărtare de Moscova începe această epopee națională. Impulsul este categoric politic pentru aceste filme, nicidecum artistic, nicidecum comercial. Responsabilii cu propaganda ai partidului au devenit conștienți de ce se poate face cu cinematograful abia după filmul „Dacii”, în 1966, care a avut 7 milioane de spectatori. Din acel moment a început interesul lor deosebit, cu sarcinile de a se scrie scenarii», a explicat Cristian Tudor Popescu.

Liviu Ciulei cu „Pădurea spânzuraților”  și Sergiu Nicolaescu cu „Mihai Viteazul” continuă „epopeea cinematografică națională”

Resorturile din spatele filmelor, unele așa-zise istorice, au fost dezvăluite de filmolog și în cazul a două pelicule îndelung comentate. Una – „Pădurea spânzuraților”, pentru care regizorul Liviu Ciulei era premiat la Cannes în 1964. „Un film celebru, unul dintre puținele filme mari ale cinematografiei românești, dar pe care nu îl încadrează nimeni în această epopee națională. E imposibil să nu-l încadrezi, dimpotrivă, comiți o eroare taxonomică îngrozitoare!”, a afirmat invitatul. „Este vorba din nou de a exalta sentimentul național împotriva unei puteri străine. Acea putere străină era Austro-Ungaria în film și în realitatea zilei în România erau rușii, era Uniunea Sovietică”. Cristian Tudor Popescu a subliniat însă dificultatea în care a fost pus scenaristul Titus Popovici având în vedere schimbarea contextului istoric, modificările operate de acesta și, ca rezultat, neconcordanțele dintre realitatea romanului, publicat în 1922, și cea a filmului. „E vorba de alterarea esenței chiar a romanului”, a arătat Cristian Tudor Popescu.

Cealaltă peliculă pusă în discuție a fost „Mihai Viteazul” (1971, regia Sergiu Nicolaescu) – „cel mai important efort propagandistic din cinematograful românesc, cu niște rezultate excepționale, atât comerciale, cât și în transmisia de mesaj către conștientul și subconștientul colectiv”. Filmul – cu rolul principal, al domnitorului, magistral interpretat de Amza Pellea – s-a bucurat de un uriaș succes la public și a rămas și astăzi în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile. «Nu e rău că Mihai Viteazul este idealizat, că este mitificat, că este eroizat în acest film. Problema e de ce se face acest lucru. Obiectivul, în acel moment, era Nicolae Ceaușescu, din păcate, și politica lui la zi», a afirmat invitatul, exemplificând cu secvențe și replici din film. «Avem nevoie de mituri, un popor nu trăiește fără mituri. Dar ceea ce au făcut Titus Popovici și Sergiu Nicolaescu se cheamă modificarea retroactivă, rescrierea istoriei din punctul de vedere al prezentului. (…) Și asta nu e în regulă, pentru că astfel distrugi exact acea forță a miturilor fondatoare ale poporului care ne pot ține pe toți la un loc, scârbești oamenii de patriotism, îi scârbești de religie, de lucrurile acestea care nu se văd, nu se pipăie, nu se gustă și totuși sunt extrem de importante», a încheiat acesta.

„Libertatea. Efecte speciale” – un nou volum, despre cinematograful românesc de după 1989, sub semnătura C.T.P.

Scriitorul și omul de cultură Cristian Tudor Popescu s-a declarat bucuros de întâlnirea cu publicul craiovean – cu atât mai mult cu cât de origine este oltean –, din partea căruia a primit răbdător întrebările, la finalul conferinței, dar și emoționat să se afle în sala ce poartă numele autorului „Jurnalului unui jurnalist fără jurnal”. „Mă bucur să mă aflu aici, în Craiova. N-am mai fost demult, cu toate că sunt oltean. E adevărat, ceva mai de sus, din Mehedinți… Iar sala asta în care ne aflăm înțeleg că poartă numele lui Ion D. Sîrbu. Atunci e cu atât mai mare melancolia mea în legătură cu rolul pe care l-a avut Ion D. Sîrbu în viața mea, ca scriitor…”.

Cristian Tudor Popescu a mai precizat, cu acest prilej, că va publica, în curând, al doilea volum al lucrării „Filmul surd în România mută. Politică și propagandă în filmul românesc de ficțiune (1912-1989)”, apărut în anul 2011 la Editura „Polirom”. Cartea se va intitula „Libertatea. Efecte speciale” și se va referi la filme româneşti realizate după decembrie 1989, foarte multe făcând obiectul unei necesare exorcizări de comunism.