Viorica Dancilă (PSD): Fac apel la toţi liderii politici europeni să renunţe la obiecţiile politice care au oprit până acum intrarea României în Schengen

0
294

Liderii politici europeni trebuie să ţină cont de eforturile şi rezultatele autorităţilor române şi să aprobe intrarea României în Schengen, atrage atenția Viorica Dancilă, lider al europarlamentarilor social democraţi, care a făcut apel, în plenul Parlamentului European, către reprezentanţii statelor membre UE să renunţe la obiecţiile politice care au oprit până acum atingerea acestui obiectiv. În cadrul intervenţiei susţinute la Strasbourg, europarlamentarul PSD subliniază că România îndeplineşte toate cerinţele impuse pentru aderarea la spaţiul Schengen, aspect confirmat de toate misiunile de evaluare desfăşurate până în prezent. „Vorbim mult în această perioadă despre solidaritate, şi este normal să fie aşa. România este solidară cu partenerii săi europeni, şi este normal că această atitudine să fie dublată de solidaritatea în drepturi! Aşa ar fi corect şi conform cu valorile şi principiile Uniunii Europene, în care cu toţii credem. Solidaritate înseamnă drepturi şi obligaţii respectate şi asumate în egală măsură de către toate statele membre. Cred că aderarea României la Spaţiul Schengen va spori securitatea acestui spaţiu. Suntem un stat membru UE responsabil! De altfel, România deja acţionează ca un stat Schengen de facto, dacă ne uităm la modul în care ţara noastră îşi securizează graniţele. În calitate de reprezentanţi şi decidenţi politici trebuie să privim cu atenţie la contextul regional şi internaţional şi să gândim în perspectivă, pentru a întări comunitatea noastră”, a arătat eurodeputata PSD Viorica Dancilă la Strasbourg.